Discutând cu doi foști colegi de școală generală, Brâncoveanu se întoarse din senin şi le arătă o carte despre caii lipițani, pe care o înmână celor doi ce doreau autografe, după ce coborâse să meargă la măcelăria lui Nas, situată lângă părculețul aflat aproape de casa părintească. După ce a mers câţiva paşi către portbagajul mașinii, pentru a lua un stilou, să le scrie autografe celor doi prieteni din copilărie, se auzi glasul fetei din mașină, strigând agitată pe geam:
― Domnul Ion, uitați-o pe mama dumneavoastră, trece strada la măcelăria lui Nas.
Când acesta a văzut-o pe mama lui, pe doamna Elena, a simţit punându-i-se parcă un nod în gât. Bărbatul o iubea foarte mult pe mama sa, apreciindu-i eforturile mari pe care le făcuse, pe vremea când acesta era copil. Brâncoveanu ţinea la mama sa, mai ales pentru multele mizerii îndurate de la soțul ei, Marin, un oltean gelos din zona Drăgășani. Astfel că semnă grăbit autografele celor doi și apoi plecă pe urmele femeii.
Soţul doamnei Elena îi fusese tată vitreg luiIon; acesta își aminti cum, adesea, mama sa, îndurase multe mizerii de la olteanul de la Dobroteasa, pentru a-i putea da o educație aleasă fiului său, mai ales că Marin nu-i trata la fel pe Ion şi pe cele trei surori ale sale. De aceea, atât mama, cât şi fiul, suferiseră în tăcere, umplându-şi sufletul de amărăciune şi nemulţumire.
Bărbatul ocoli brusc maşina, pe care o parcase în fața casei Dorei, vecină cu locuința lor din Mogoşoaia. Acesta se uită lung, să vadă traseul mamei sale, pe care o zări că intră timid în măcelăria lui Vali Enache, poreclit de către localnici, Nas. Apoi a rostit către Alina, scurt:
― Stai aici, că vin în câteva minute. Merg să vorbesc cu mama, da?
― Bine, şefuʼ. Aici stau! răspunse, supusă şi puţin speriată, Alina.
Cu paşi largi şi destul de rari,Ion se îndreptă spre magazinul lui Nas, pentru a o vedea pe mama lui, care deja intrase în magazinul plin cu marfa adusă de curând. Vali şi Marius Nas aveau o mică afacere de ţară: în partea din față, către şosea, făcuseră un grătar, unde vindeau fripturi, mici şi pui fripţi, având patru mese cu tot atâtea scaune, pentru muşterii, iar în spate aveau o mică măcelărie.
― Bună ziua, domnilor! salută cu voce puternicăIon pe cei din magazin, iar pe mama sa, care se afla cu spatele spre el, o luă de după gât, o strânse la piept şi o pupă, strâmbându-i basmaua înflorată, făcută cadou chiar de el, cu doar câțiva ani în urmă.
― Sărut mâna, mamă, zise acesta, în timp ce trecu în fața ei, o luă în brațe şi o mai pupă o dată pe obrajii săi îmbujorați.
― Bună ziua, măi Ionele, mamă. Ce faci, măi băiete, ce cauți aici? întrebă femeia, profund marcată de apariţia neaşteptată a fiului său.
― Te-am văzut trecând strada şi-am oprit să te salut, mamă! răspunseIon, galant.
― Da, mamă! Bine, măi mamă!
― Apoi, vreau să fac o înțelegere cu domnul Vali, pentru a deveni furnizorul dumitale de carne și mezeluri. Așa că vreau să-ți dea câte trei-patru kilograme de carne săptămânal, din care categorie vrei matale, pe care să o iei în tranşe de două, trei sau şase ori pe săptămână. Adică, să-ți iei azi jumătate de kilogram de carne tocată, să-ți faci perişoare și sarmale, dar şi câte două bucăţi de porc sau pui pentru friptură, pentru fiecare zi a săptămânii.
― Păi, nu mănânc eu atâta carne, măică! Ce să fac cu atâta cărnăraie? Eu mai țin şi două zile de post pe săptămână şi atunci nu mănânc carne deloc. E prea multă carne, maică! Ține-ţi banii, că ai tu destulă cheltuială, îi zise femeia grijulie, în vreme ce-l mângâia plină de dragoste şi duioşie, cu palma sa mică, adânc brăzdată de munca de-o viaţă şi de trecerea anilor.
― Nu-ți face, mamă, grijă de mine, pentru că mi-aduc aminte că dumitale ai cheltuit cu mine ultimul ban… dar mai ales ți-ai cheltuit tinerețea să mă educi, să ajung ceea ce sunt. Aşa că eu îți voi fi veşnic recunoscător, pentru ceea ce tu ai făcut pentru mine, spuse acesta şi scoase 200 de lei noi din buzunar, pe care îi întinse cu generozitate lui Vali Nas, peste vitrina frigorifică.
― Uite-aici două sute de lei, pentru care să-i dai mamei, când doreşte dânsa, carnea pe care o va dori. Tu notezi pe un caiet, apoi, după ce suma se consumă, îmi dai un telefon şi trec sau trimit pe cineva să-ți dea alți bani, ca mama să aibă carne proaspătă, tot timpul. Ne-am înțeles, bătrâne?
― Da, nea Ione. Chiar dacă nu mai sunt bani, o să-i dăm cât doreşte tanti Leana, iar când mai treci matale pe-aici, ne reglăm cu banii, nu vă faceți probleme!
― Bine, Valentine. Mulțumesc mult! spuse râzând bărbatul către patronul măcelăriei, de altfel şi fost prieten din copilărie al acestuia.
― Ai auzit, mamă? Te rog să vii zilnic, dacă vrei, sau măcar la două zile, să-ți iei carne, dragă mamă, îi spuse fiul femeii, ce părea mişcată şi mândră de gestul neaşteptat al fiului ei.
Trecuseră minute fără a se uite la ceas, timp în care Brâncoveanu a mai schimbat câteva impresii cu lunganul care era numai zâmbet, etalat sub nasul lui mare şi coroiat, ce-i aducea şi porecla ştiută de toţi. Apoi rosti, voios:
― Uite-aici încă 300 de lei, să ai pentru cafea şi alte produse necesare în bucătărie, dragă mamă! spuseIon, întinzând cele trei hârtii mamei, care-şi ştergea grăbită cu colţul basmalei cele câteva lacrimi, pe care nu le putuse opri şi lunecaseră pe obrazu-i brăzdat şi ars de soare.
― Mulţumesc, maică, da’ să ştii că-s mai bucuroasă că te-am văzut, că tare m-apasă mai mereu dorul de tine…
― Dar, să fii atentă, să nu cumva să iei băuturi alcoolice, că te mănânc, ai auzit? Să nu te prostească Marinică al tău, să iei vreo... țuică, da? schimbă iute vorbaIon, ca să-şi ascundă emoţia, auzind vorbele pline de dragoste ale bătrânei sale mame.
― Nu, mamă, el este… vai steaua lui... Ce să mai bea, că nu mai ştie de el! Stai liniştit, mamă. Mulțumesc pentru cadoul pe care mi l-ai dat... banii ăştia îmi vor ajunge o lună, măi mamă.
Ioan se uită cu drag la mama lui, văzându-i chipul încă frumos, dar ea întoarse capul să vorbească cu Nas, şi umerii i se cutremurară uşor sub efectul unui zâmbet de bucurie.
Măcelarul muncea de zor dincolo de tejghea, punând câteva bucăţi de cotlet într-o pungă, pentru a cinsti vizita înaltului său oaspete, în vreme ce Elena, mama crescătorului de cai, cu o expresie mândră şi demnă, întipărită pe chipul ei trecut, lăsa să se vadă originea ei nobilă.
― Vezi că am plătit la Primăria Mogoşoaia banii pentru impozitul la casă şi la terenul matale, pentru anul acesta. Să nu mai plăteşti încă o dată… iar anul viitor ar trebui să plătească fiică-ta, Ana Balaban, apoi fiul său, Cornel, pentru că alături de ei trăiești acolo.
― Bine, mamă, bine că mi-ai spus. Voiam la prima pensie să merg eu să plătesc impozitul, dar acum stau liniştită, răspunse cu glasul gâtuit de emoţie femeia.
― Când îți trebuie ceva, te rog să-mi transmiți prin Cristina, care mai vine pe la Cornel, sau îmi dai telefon de la nepotul Cornel.
― Bine, mamă, aşa am să fac. Ce mai face Elena ta, ce mai fac fetele?
― Foarte bine, mamă. Cristina este în Grecia, la un concurs, Ana este la Mogoşoaia, aşteaptă să nască, iar Nuți este pe acasă, cu Ştefi, care face numai prostii, răspunse Ion.
― Ei, aşa-s copiii, că d-aia-s copii! Parcă tu, maică, nu făceai... prostii! răspunse bătrâna, care împlinise de curând 80 de ani. Mai ştii când ai spart oglinda din cristal de Veneția, primită cadou de nuntă de la mama mea, pentru care te-am altoit cu nuiaua?
― Eram şi eu mic, mamă, răspunse Ion cu un glasul sugrumat de emoţia amintirii.
― Aşa e, maică! Erai mic şi nebun. Numai eu ştiu câte înjurături şi bătăi mi-a dat tac-tu la vremea aia, numai şi numai pentru nebuniile făcute de tine sau pentru faptul că-ţi luam apărarea.
― Lasă, mamă, că uite, Dumnezeu nu doarme, spuseIon. Vezi acum ce-a pățit! Toți plătim polițele în viață, mamă dragă, asta este!
― Uite, maică, ce băiat are Leana, zise tanti Maria, mama lui Vali şi a lui Marius, ieşind de după o draperie, unde tăia nişte coaste de porc. Cum o să vă purtați voi cu mine, măi Mariuse, măică, o să-mi dați şi voi mie tot aşa, să am să mănânc?
― Păi matale nu ai, bre, tanti Mărie, nevoie de carne, că ai magazin de carne. Vii să-ți iei cât doreşti, spuseIon râzând complice către cei doi fii ai femeii. Amândoi erau amicii săi, cunoscuţi cu poreclele Nas cel Mic şi Nas cel Mare, pentru că aveau nasurile mari şi coroiate, iar când erau mici, băieții din gaşcă îi botezaseră aşa.
― Se pot schimba şi fiii mei, maică, nu? întrebă zâmbitoare femeia, în vreme ce-şi trase basmaua înflorată pe frunte, după care o ridică şi o strânse, peste frunte către creştet.
― Hai, bre mamă, că nu ne mai putem schimba, dacă nu ne-am schimbat până acum! zise Marius, zis şi Nas cel Mic, care era mai apropiat de mama sa.
― Ionele mamă, unde te duci acum, mamă? întrebă curioasă femeia cu părul argintiu.
― Merg la Club la mine, la Academia Ecvestră, dragă mamă!
― Da, maică, n-am fost şi eu niciodată acolo, măi mamă, spuse cu regret în glas Elena.
― Am să te iau într-o zi, când am ceva timp liber, spuse, cu glas blând, fiul.
― Bine, maică, te-aştept să vii, zise femeia, cu glas blajin şi melodios ca un cântec.
― Acum plec, mamă. Am puțină treabă, spuseIon. Te pup şi te rog, să ai grijă de dumneata, dragă mamă, da?!
Apoi o luă pe bătrâna sa mamă în brațe şi, din nou, o sărută pe obrajii săi bătrâni, pe care se vedeau urmele adânci ale vieții ei, chinuite încă din tinerețe.
― Vă salut pe toți şi mulțumesc de ajutor!
― La revedere, neaIone. Nu-ți face griji cu problema alimentării cu carne; este ca şi rezolvată, spuse Nas cel mic, dând din mână în formă de salut.
― Să ai grijă de tine, mămică, îi zise grijulie Elena fiul său.
― Da, mamă, voi avea, nu-ți face probleme, îi răspunse Ion care părăsi măcelăria, se urcă val-vârtej în maşină şi băgă cheia-n contact.
― Ce faci, Alinuța, te-a luat somnul?
― Nu, şefuʼ. Nu dorm eu prea mult, răspunse fata zâmbind.
― Hai să mergem, că avem treabă multă, spuse bărbatul, care porni motorul, dădu atent înapoi, să iasă în strada principală care ducea spre Târgovişte, şi se-ndreptă spre nordul localităţii.
După putin timp, maşina viră la stânga, în fața depozitului Renault, intrând pe strada Doctor Tănăsescu, unde pe partea stângă stătea, ca în fiecare zi, Costel Câcea. Tănărul îl salută cu ambele mâini ridicate peste cap, semn că dorea să vorbească cu acesta, iar Ion opri în apropiere.
― Salut, nea Ione, a venit femeia aia, la muncă? întrebă curios, Câcea.
― Nu, n-a venit, dar o aştept, răspunseIon prin geamul maşinii, apoi demară.
După acel mic dialog, bărbatul plecă spre Academie, unde ajunse în câteva minute şi, grijuliu, a descărcat din maşină ceea ce cumpăraseră, punând pe un îngrijitor să o ajute pe Alina.
Coborând din maşină, Brâncoveanu apucă de cureaua lungă a genţii sale din piele, cu documente, de care nu se despărțea niciodată, şi închise cu zgomot portiera maşinii. Cu pardesiul în mână, trăgând repede şapca pe cap, bărbatul a salutat cu mâna pe Ovidiu Palea, doctor de profesie, vecinul din stânga proprietății sale. Medicul era căsătorit cu fata lui Stolojan, având trei copii cu aceasta, toții practicând echitația la clubul lui Ion, situat lalături de proprietatea acestora.
― Hai să mergem, că avem treabă multă, spuse bărbatul, care porni motorul, dădu atent înapoi, să iasă în strada principală care ducea spre Târgovişte, şi se-ndreptă spre nordul localităţii.
După putin timp, maşina viră la stânga, în fața depozitului Renault, intrând pe strada Doctor Tănăsescu, unde pe partea stângă stătea, ca în fiecare zi, Costel Câcea. Tănărul îl salută cu ambele mâini ridicate peste cap, semn că dorea să vorbească cu acesta, iar Ion opri în apropiere.
― Salut, nea Ione, a venit femeia aia, la muncă? întrebă curios, Câcea.
― Nu, n-a venit, dar o aştept, răspunseIon prin geamul maşinii, apoi demară.
După acel mic dialog, bărbatul plecă spre Academie, unde ajunse în câteva minute şi, grijuliu, a descărcat din maşină ceea ce cumpăraseră, punând pe un îngrijitor să o ajute pe Alina.
Coborând din maşină, Brâncoveanu apucă de cureaua lungă a genţii sale din piele, cu documente, de care nu se despărțea niciodată, şi închise cu zgomot portiera maşinii. Cu pardesiul în mână, trăgând repede şapca pe cap, bărbatul a salutat cu mâna pe Ovidiu Palea, doctor de profesie, vecinul din stânga proprietății sale. Medicul era căsătorit cu fata lui Stolojan, care avea trei copii, cu toții făcând echitație la clubul lui Ion, situat lângă proprietatea acestora.
Când cei doi discutau, se auzi un bubuit și un oftat de regret din gura Alinei; Fata scăpase pe aleea betonată a clubului un borcan de gogoșari, care se făcuse praf de caldarâm. Supărată și roșie la față, că greșise atât de grav, chiar față de șeful său, fata se înroșise toată. Iar proprietarul râse și o încurajă pe tânără, spunând:
― Dragă Alina, lasă, că s-a spart ghinionul… astfel o să ai noroc în dragoste!
La vorbele crescătorului de cai, vecinul său, dar și socrul acestuia, fost Prim Ministru, care se apropiase discret de cei doi, au râs cu poftă, alături de îngrijitorii aflați prin curte sau de cei care lucrau de zor la barul din marginea manejului ce dădea spre lacul Mogoșoaia.