”Ritualuri poetice” este cel de al treilea volum de poezii pentru poetul Dănuț Cepoi.
Apărută la editura ECREATOR Baia Mare, cartea este lansată în anul 2024 și conține poezii și aforisme, menite să definească cât mai corect și amplu, structura eului liric plămădit din cuvintele pline de profunzime și înțelepciune ale poetului.
Conceptul de ”ritual” prezent în titlul acestui volum, amplifică viziunea poetică a autorului din punct de vedere literar, viziune împletită cu noțiuni teologice, acesta încercând să dezvolte o notă de forță autentică acordată cuvântului scris, într-un cadru ceremonial adus pe altarul poeziei.
Dănuț Cepoi este de neoprit în momentul în care-și proiectează în vâltoarea versurilor gândurile și sentimentele. Un fin analist al firii omului, acesta apare în fața cititorilor ca fiind un poet profund și sensibil, încărcat de neliniști metafizice și iubire față de semeni, dornic să descopere prin intermediul poemelor sale, toate acele trăiri interioare descoperite de fiecare dintre noi.
Poetul empatizează cu cititorul, definind prin fiecare poezie prezentată, meditația și filozofia personală cu privire la toate sentimentele care conviețuiesc în inimile noastre, în toate etapele vieții.

Poemele în vers liber sunt împletite cu metafore, personificări și comparații, alături de care abundă interogațiile și enumerațiile, din dorința autorului de a contribui la elaborarea unor răspunsuri esențiale oferite celor care-și pun nenumărate întrebări cu privire la existențialitate.
Versurile sale sunt argumentative, încărcate de exemple și experiențe proprii sau ale altor personaje, menite să creioneze firea omului, natura înconjurătoare și tot ce ține de menirea noastră pe acest pământ.
Majoritatea versurilor înfiripate sunt pictate de fiorii iubirii care înfruntă obstacolele apărute în drumul metamorfozării omului, readucând în prim plan scene din natura înconjurătoare și Celestul dăruit prin: soare, lună, stele, ploaie, pământ, Rai, Dumnezeu, Înger, etc.
Scutul de rezistență în fața urii îl constituie iubirea și dorința de schimbare a modului de gândire, iar autorul se vede nevoit să exemplifice acest lucru în poemul, ”Atâta ură”:
”atâta ură / și atâtea rele / pe pământ sunt, / încât mă rog cerului / să ne mai ierte un pic / fiindcă nu s-a terminat / de făcut curățenie / în inimile oamenilor / săraci de iubire / sentimente, și iertare”, oferindu-ne concluzia finală: ”fără ură putem trăi, însă fără iubire, nu”.
Pentru Dănuț Cepoi, iubirea semnifică cucerirea întregii lumi, fără a apela la arme. Iubirea, cel mai înălțător sentiment al omului, poate schimba destine și mentalități indiferent de vârstă.
Poetul este conștient și demonstrează cu ajutorul poemelor sale, că iubirea este mereu învingătoare, dacă există cu adevărat în sufletele oamenilor.
În poemul: ”Ce este poezia?”, acesta oferă soluția metamorfozării și schimbării, subliniind faptul că bunătatea este arma secretă care nimicește răul: ”tot așa și noi putem / să ne transformăm / din neoameni, din hiene / în oameni frumoși și buni / e de ajuns să vrem, / schimbarea!”
Iubita este creionată metaforic, ”stea cu colți de argint”, în vederea sublinierii sentimentului de dragoste puternic, ancestral, pe care-l găsește doar acasă, lângă iubita sa. Poet cu o imensă capacitate meditativă și un ascuțit simț de a detalia iubirea și tot ce se naște din acest sentiment, Dănuț Cepoi reliefează în cuprinsul cărții și iubirea față de părinții săi plecați la Cele Sfinte, de care-i este foarte dor (poezia: ”Mamei”, ”Iară mamei”, ”Un prânz cu tata”, etc).
Iubirea este reprezentată prin personificarea unei femei frumoase și senzuale, în poezia ”Iubire”, oferind iluzia ”zâmbetului duios” și a ”luminii din suflet” care ”stăpânește și conduce lumea”.
Oglinda întruchipează introspecția și conștiința de sine, oferindu-i poetului în poemul ”Oglinda”, identitatea tuturor reflecțiilor și frământărilor existențiale, a sentimentelor pe care le credea pierdute în vâltoarea anilor care s-au perindat de la naștere, până-n prezent.
”mi-am răscolit ochii în oglindă / și am descoperit iubirea. / mi-am răscolit ochii în oglindă
și-am descoperit supărarea. /mi-am răscolit ochii în oglindă / și am descoperit indiferența.
mi-am răscolit ochii în oglindă / și am descoperit empatia. / mi-am răscolit ochii în oglindă
și am descoperit că sunt și eu / un muritor, un om fragil /în mijlocul lupilor flămânzi...”
Poetul Dănuț Cepoi stăpânește și cunoștințe teologice, astfel că jonglează cu noțiuni din Biblie, Psalmi și Rugăciuni, demonstrând astfel apropierea sa de Dumnezeu, creatorul cerului și al pământului și totodată nevoia imperioasă a omului de a avea o viață demnă, curată și evlavioasă, chiar dacă în prezent se luptă cu vicisitudinile vieții. Astfel, poetul îndeamnă la speranță, deoarece speranța este ultimul lucru pe care îl pierde un om în fața încercărilor pe care destinul i le scoate în cale. Totodată, prin cuvinte meșteșugite, autorul sugerează cititorilor să dezvolte o mai mare încredere în Dumnezeu și să-l slăvească, iar în același timp, să nu-și abandoneze țelul de a merge pe drumul ales, indiferent de piedici.
”Visând raiul” : ”și la un moment dat s-a auzit o voce de înger: / „binecuvântați numele domnului și nu cârtiți, / iată că cel etern a decis ca cei din urmă vor fi primii, / iar ultimii, cei care au pierdut speranța, primii, / așa s-a decis în ședința de azi dimineață. slăviți vă rog!".
Poetul amplifică strigătul său pentru încetarea războaielor( ”Opriți războiul!”), fiind convins că doar în acest mod pacea, iubirea și omenirea vor dăinui peste veacuri și anotimpuri în fața lui Dumnezeu, Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute, ocrotitorul și înfăptuitorul omenirii.
”Dumnezeu există, iar proba este chiar / misterul nașterii, morții și învierii perpetue” reprezintă prin versurile etalate, un mesaj clar de identificare existențială a autorului în lungul proces al descoperirii spiritualității. Viața și moartea, se preced una pe cealaltă, ne naștem din pământ și în pământ ne întoarcem, aceasta este concluzia poetului.
Conștient că noi oamenii suntem tentați de a ne agăța de trecut devenind astfel prizonierii amintirilor, poetul sugerează evadarea din această stare latentă, pentru a ne putea trăi prezentul și a reuși să întrezărim un licăr de speranță în mai bine într-un viitor apropiat. Autorul sugerează fin, construirea unui proces cameleonic prin care omul să reușească să deslușească profunzimea vieții privită și prin ochii altor persoane. ”Ești prizonier” este jurnalul poetic al gândurilor încărcate de temeri ale lui Dănuț Cepoi.
”ești prizonier / punctului tău de vedere, / ideilor tale, / și amintirilor pe care le-ai trăit
tu. / restul pentru tine nu există / de aceea ești prizonier / pentru că trăiești
doar din amintire. / dacă te trezești / vei vedea și altceva, dar pentru asta / trebuie să evadezi / din tine.”
Din clipa în care ne naștem și până-n secunda morții, valoarea noastră, ca ființe zămislite din dragoste sau suferință, se împletește cu celestul, asemenea unui pact la care Dumnezeu și-a dat acordul, trasându-ne un destin în călătoria noastră pe acest pământ. În momentul încetării baterii inimii ca un Tic-Tac al ceasului, omul începe acea călătorie universală cunoscută și înțeleasă doar de Marele Creator, iar gândul poetului se îndreaptă către învierea tuturor celor dragi, trecuți la cele veșnice ”Visând raiul”, sau ”Învierea”.
Politica este o altă temă abordată cu deosebit de mare curaj, iar Dănuț Cepoi îndeamnă oamenii să renunțe la superficialitate și să încerce să cântărească mai mult situația economică a țării, zbaterile de supraviețuire ale bunicilor care au pensii mizere, corupția, nepotismul și scăderea natalității. Propune o atentă evaluare asupra oamenilor politici care fac promisiuni deșarte  în timpul campaniilor electorale și pe care le abandonează imediat după câștigarea mandatelor.
”Dumnezeu dă, dar nu pune și în traistă cum spune proverbul. / trăiască corupția, nepotismul, și pensiile speciale. / o dată la cinci ani ne vizitează de la partide cu zahăr și ulei,
și dacă câștigă alegerile, poți participa la chef cu mici și bere gratis, / plătește boss-ul cu burta mare, că are de unde. / în rest, totul bine / bătrânii noștri au pensii de mizerie,
mâncarea, și toate bunurile de consum / sunt la prețuri de lux, / iar copii aproape că nu-i mai face nimeni... / tot așa înainte, și ne vom autodistruge singuri.
unica soluție ar fi să o luăm cu toții razna. / pasul pe loc e destinul nostru!”
Pe de altă parte, Dănuț Cepoi iubește și prețuiește sportivii, pe acei oameni minunați care aduc cinste acestei țări cu ocazia concursurilor și meciurilor internaționale, reușind  prin performanțele lor să bifeze numele României peste hotare. Acesta este motivul pentru care scrie și despre tricolorii care s-au calificat la Campionatul European de Fotbal. ”Voi sunteți eroii noștri” este poemul care confirmă sentimentul de mândrie națională, îndreptat asupra acestora.
Descumpănit și întristat de situația în care se află țara, Dănuț Cepoi avertizează că ”pasul pe loc” și neinformarea corectă a cetățenilor alături de manipulare și alte tehnici de amuțire a spiritului românesc, vor adânci prăpastia în care se afundă românii, iar destinul acestui popor va fi unul sumbru, asemenea unei cortine de fier abătută asupra omenirii care acceptă tot ce este putred și nesănătos, într-o societate unde iubirea față de semeni este pusă la zid.
În ”O altă cortină de fier” regăsim îndemnuri de conștientizare și de renaștere, de trezire națională. Renașterea reapare în eul interior, în inima noastră, în momentul în care conștientizăm că libertatea de orice fel (scrisă sau vorbită), nu dă dreptul nimănui de a face rău, de a răni sentimentele cuiva, atâta vreme cât ura primează, iar iubirea se află pe loc secund.
”o altă cortină de fier naște în inima oamenilor / și asta din cauza creierelor îndobitocite
de ură, de neștiință, de lipsa memoriei, / unde sunt oamenii de altădată?
mai cruzi, dar mai fideli cuvântului dat / care odată era mai mult decât sfânt.
ne creăm o cortină a minții dincolo de care / nu ne mai interesează deloc ce se întâmplă,
pentru noi importantă devine libertatea / să facem ce vrem, chiar și cu riscul
de a răni orgoliul altcuiva. / dar pe cine ajută faptul că vrem / ca libertatea să primeze în lume?”
Acest poem este un îndemn închinat prețuirii omului, cât timp trăiește pe acest Pământ și concluzionează ideea că libertatea este prost înțeleasă de mulți dintre noi atâta vreme cât există indiferența celor care tratează fugitiv și imatur, suferințele semenilor.
Dănuț Cepoi mărturisește în ”Autobiografică” printr-un eseu poetic inedit că: ”nu-mi voi putea niciodată uita / originea, huma, / căci îmi simt pământul în fiecare por”, realizând astfel portretul omului care nu a uitat de locul în care s-a născut, s-a dezvoltat spiritual și material, trăindu-și fiecare clipă cu inteligența celui care a înțeles scopul menirii sale pe acest pământ.
Astfel, poetul adaugă un ”Popas” în gândurile triste, deoarece consideră că urâtul desprins din propriile reflecții, poate fi extrem de dureros, răscolindu-l prin toate ”cotloanele minții”.
”căci urâtul doare uneori / mai mult ca o palmă / mai mult ca un glonț
mai mult ca o boală / mai mult ca o trădare / mai mult ca o deziluzie .
și nicăieri nu vei putea fugi / oriunde te vei ascunde.”
Aduce în prim plan și ”Diabetul”, această boală distrugătoare care-l bântuie, descriind amănunțit simptomele și neajunsurile pe care le provoacă, conștient fiind că ” viața trebuie să meargă înainte...”
Pentru Dănuț Cepoi, poemele ”Viața e un voiaj”, ”Viața ca o frunză”, ”Viața e frumoasă”, ”Și iar e dimineață și iar e viață”, stabilesc gradul de percepție al autorului, comparativ cu trăirile interioare și lupta în contratimp cu nenumăratele percepții negative privitoare la tot ce-i lumesc și suferințele care-l împresoară.
Prin ”10 scrisori către nimeni”, Dănuț Cepoi ne deschide larg ferestrele inimii sale către imensitatea lumii, conturându-și astfel instinctul poetic ca un bun cunoscător al sufletului și minții omului. Se dovedește o persoană meditativă și cu simț filozofic care reușește să deschidă lacătele inimilor înghețate, atunci când găsește o ușă închisă sau o întrebare fără răspuns. Cu siguranță, nu se va da niciodată bătut în fața sorții, trăindu-și fiecare moment existențial ca și cum ar fi ultima clipă, cu o intensitate emoțională admirabilă, demnă de un adevărat cunoscător al tainelor vieții, dar mai ales, mereu în căutarea și descifrarea condiției umane.
Aforismele prezentate în acest volum sunt, de asemenea, surprinzătoare prin conținutul lor, marcând capacitatea extraordinară a poetului de a portretiza prin sfaturi înțelepte neliniștile metafizice care-i guvernează zilele și nopțile, prezentul și frica de viitorul imprevizibil. Fiecare formă de comunicare privitoare la experiențele de viață acumulate, constituie o legătură puternică între poet și eul liric al acestuia, dar și o cotitură solidă între Dănuț Cepoi și cititori.