Printre modurile de a enunța contrastul dintre Unul ideal şi multiplele lui copii, se află şi acela de a putea spune că primul e imobil, iar celelalte mobile (TIMEU, 28.).
          Prin urmare, influența frumosului în sine asupra sufletului se poate exprima în termeni de mişcare, conform genezei artei umane.
          Astfel, Platon reia, într-o manieră fabulatorie, părerea obştească după care arta dansului şi a cântecului marchează trecerea de la răcnetul animalic şi de la țopăiala şi săriturile infantile întâmplătoare la mişcările ritmice instituite şi conduse de căre Apolo şi Muze la marile serbări(LEGILE, II, 653, 654).
          Chiar dacă după opinia lui Platon repausul este preferabil exhibării, expunerii demonstrative la modul public a oricărui soi de mişcare, este totuşi o mare diferență în privința perfecțiunii între diferitele feluri de mişcare, deoarece, în ultimă instanță, ordinea în mişcare este o imitare a stabilității.

          Trecând în revistă cele zece feluri de mişcare(Ibid., X, 893, 894), Platon arată că mişcarea se desfăşoară într-o zonă unică şi în jurul unui centru, cum ar fi roata care se- nvârte perfect sau o sferă bine confecționată. O asemenea mişcare, care se desfăşoară uniform şi regulat, în jurul unui centru aflat pe o arie bine delimitată, ar fi mişcarea înțelepciunii.
          Chiar şi frumosul absolut, care frumos este identificat cu sine, are această tendință de a crea o mişcare ritmică regulată, identică cu sine, şi prezentă în suflet, cu condiția ca sufletul să fie capabil să-şi asume acest tip de mişcare.
          Astfel, tot ceea ce este binefăcător şi înțelept, reprezintă pentru Platon o întâlnire directă a asemănătorului cu asemănătorul, un fel de identitate cu sine însuşi, într-o mişcare circulară care ține de această categorie (Ibid., VIII; LYSIS, 221,222.).
          Însă, numai partea inteligibilă a sufletului este capabilă să se mişte uniform în jurul propiei axe. Platon ne dă şi o explicație a modului în care se poate realiza această mişcare, această trecere prin disciplinare, de la o mişcare neregulată, haotică, la o mişcare ordonată, bună, care vine de la sine, sub imperiul inteligenței.
         Toate corpurile cereşti, care sunt zei inferiori, se mişcă pe orbite circulare, iar creatorul ne-a plăsmuit în aşa fel încât să dispunem de acel mijloc de a învăța să imităm mişcarea stelelor, mişcare în care stau scopul şi utilitatea, justificarea şi interpretarea văzului şi auzului, fiind acum în măsură să înțelegem pentru ce în HIPPIAS MAIOR, Socrate a respins definiția frumosului drept ceea ce este "plăcut văzului şi auzului" ca incompletă. "Zeul a născocit vederea şi ne-a dat-o pentru ca noi să putem observa crugurile (orbitele corpurilor cereşti, sau bolta cerească, n.n.) inteligenței din cer şi să tragem folos de pe urma lor pentru rotirile propiului nostru gând, care sunt înrudite cu ele, măcar că ale noastre sunt tulburate şi ale lor nu cunosc abaterea; şi pentru că, învățând să le cunoaştem şi dobândind puterea de a le calcula concret conform naturii, să putem reproduce revoluțiile cu totul infailibile ale zeului şi să statornicim într-o rânduială cuminte mişcările rătăcitoare din noi înşine"(TIMEU, 47b-c, apud Cornford, Johnny: PLATO'S COSMOLOGY, Kegan Paul  1937, p.158)."
          Acelaşi argument este invocat apoi şi pentru explicarea existenței auzului: "Despre sunet şi auz iarăşi se poate da seama la fel: ele sunt un dar ceresc făcut cu acelaşi gând şi acelaşi scop. Căci nu numai graiul a fost lăsat în acelaşi scop, la care contribuie în cea mai mare măsură, ci şi tot ceea ce în muzică e util ascultării, sunetul e dat de dragul armonie; şi armonia, ale cărei mişcări se înfrățesc cu revoluțiile sufletului dinăuntrul nostru, a fost dăruită de Muze celui ale cărui legături cu ele sunt călăuzite de inteligență, nu de dragul plăcerii iraționale (care se crede acuma că îi este folosul), ci ca un aliat împotriva discordiei lăuntrice care s-a strecurat în rotirea sufletului, pentru a-i restabili ordinea şi consonanța cu sine. Ritmul a fost de asemenea un sprijin oferit nouă de aceleaşi mâini în acelaşi scop, deoarece la cei mai mulți dintre noi starea ne e lipsită de măsură şi săracă în grație"(Ibid.47b-c).