Dacă aș spune că Gheorghe Mitrofan este un inginer electronist de excepție, ceea ce e perfect adevărat, aș rosti doar jumătate din adevărul despre acest om! Cealaltă jumătate o reprezintă lupta lui permanentă cu nedreptatea, sub toate formele existente în societatea noastră, atât înainte, cât și după 1989. Este ceea ce, în principiu știam despre autor, dar toate argumentele în acest sens le-am aflat din volumul autobiografic cu un titlu atât de atrăgător: „La mulți ani, bătrânica mea!” „Bătrânica” este Televiziunea Română, cea care împlinește în acest an 66 de ani și unde dl. Mitrofan a lucrat 39 de ani.
Volumul este o lectură pasionantă pentru orice electronist (de fapt, pentru orice cititor) deoarece istoria suportului tehnic al televiziunii române se scrie sub ochii noștri. Autorul, venit în televiziune în 1961, se confruntă imediat cu mari probleme tehnice, pe care le rezolvă, una câte una. Pentru că este o persoană care nu se mulțumește cu ce are (bine-cunoscutul „merge și așa!”), ci vrea să îmbunătățească mereu! Un căutător permanent de soluții cât mai bune! Astfel de oameni sunt acoperiți cu aur în companiile din țări avansate. În schimb, Gheorghe Mitrofan a avut parte de nenumărate piedici pe care i le-au pus în cale oameni mici din țara lui natală.

Să încercăm să creionăm acum, pe scurt, biografia acestui om, așa cum apare din paginile cărții sale. Sarcină deloc ușoară, pentru că autorul este o persoană modestă, care nu vrea să se propulseze pe sine în prim plan, ci doar să prezinte istoria unei instituții la care ține mai presus de orice.
Născut în 1936 în comuna Găiceana, din apropierea Bacăului, se mută în Banat cu familia, în 1947. În 1954, absolvă cu Diploma de Merit liceul „Traian Doda” din Caransebeș și are dreptul să intre fără concurs la orice facultate. Alege Electronica, dar este repartizat la Metalurgie (tot la Politehnică, i se spune). Refuză și stă un an acasă. Iar în anul următor dă examen la Electronică și intră printre primii. În 1956, la sfârșitul primuluui an de studiu, ca să scape de problemele materiale care îl măcinau, participă cu succes la concursul pentru o bursă de studii la Leningrad. Acolo stă 5 ani, absolvă în 1961 și se întoarce cu o diplomă de inginer eletronist și cu o soție rusoaică, cea care i-a fost timp de peste 30 de ani reazemul de bază al vieții.
Se angajează la televiziune și începe să lucreze intens. Un articol care îi apare în Revista de Telecomunicații atrage atenția prof. Alexandru Spătaru, șeful catedrei de Electronică Aplicată a Politehnicii, care îl ia ca asistent, cu jumătate de normă, pe lângă postul de inginer de la televiziune.
Din păcate, viața în televiziune nu e deloc ușoară, dar dl. Mitrofan își continuă neabătut drumul pe care pornise. Scrie articole și câteva cărți, stârnind probabil multe invidii. Autorul nu ne spune explicit asta, dar începe să fie urmărit de Securitate, probabil ca urmare a unor denunțuri. Un securist îl abordează pentru a discuta despre o carte care îi apăruse dlui Mitrofan, un altul încearcă să-i intre în casă sub pretextul urmăririi unei persoane. Dl. Mitrofan e deosebit de ferm: pe al doilea nu-l primește, precizându-i că trebuie să vină însoțit de milițianul de cartier. N-a mai venit, dar probabil dosarul Gheorghe Mitrofan a crescut.
Pe de altă parte, invidia lucrează, așa că are parte de mizerii din partea diverșilor șefi și șefuleți.
În aceste condiții, în mod natural, în 21 decembrie 1989 se află în piața Universității, alături de cei doi fii ai săi. Apoi, pe 22, forțează, alături de alții, intrarea în studiourile TVR, punându-și în funcțiune o invenție a domniei sale (unul dintre cele 49 de brevete de invenții pe care le-a obținut în total): o mașină de redactat texte, cu care a făcut să apară pe ecran, pentru toți telespectatorii, mesaje mobilizatoare, importante în acele momente.
Din păcate, după 22 decembrie, conducerea fesenisto-comunistă a TVR promovează în instituție un mediu de lucru insuportabil, iar informarea telespectatorilor devine puternic polarizată pro-FSN. Trebuia creată o alternativă și dl. Mitrofan intră imediat în grupul care construiește o nouă televiziune, SOTI, ce începe să emită la finele lui 1991. Îmi amintesc perfect cum, noapte de noapte (pentru că doar atunci li se acordau ore de emisie), SOTI ne ținea la curent cu adevărata desfășurare a evenimentelor politice. A fost suportul media necesar pentru Schimbarea de la alegerile din 1996. Dar în acel moment cariera dlui Mitrofan se apropia deja în mod inevitabil de final.
Înainte de a încheia această cronică, trebuie să amintesc câteva elemente care m-au apropiat de Gheorghe Mitrofan mult mai mult decât aș fi crezut înainte de a citi cartea.
În primul rând, spune că la terminarea liceului (în 1954) este contactat de „tovarăși” care îi propun să meargă la Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu”. Refuză ferm și se îndreaptă spre Electronică! După exact 12 ani, tot la terminarea liceului, același lucru l-am pățit și eu: am refuzat propunerea de a urma Dreptul în cadrul Securității, alegând ferm ... tot Electronica.
Apoi, când vorbește de oamenii de valoare întâlniți în televiziune, dl. Mitrofan îl amintește pe Mircea Bubulac. Cunoșteam acest nume de la dl. Băjenescu, stabilit din 1969 în Elveția, cu care am scris, după 1990, câteva cărți în domeniul fiabilității componentelor electronice. Domnii Băjenescu și Bubulac au fost colegi de an la Electronică și buni prieteni!
În fine, dl. Mitrofan precizează că a prezentat comunicări la mai multe ediții ale Conferinței Anuale de Semiconductoare, prima dintre ele în 1983, adică anul în care eu am devenit pentru câțiva ani managerul conferinței. Sigur că îmi amintesc de acea comunicare a dlui Mitrofan, pentru a cărei acceptare am pledat viguros.
Volumul se încheie cu două interviuri acordate de autor Marinei Almășan și lui Ion Vasiu, care întregesc portretul unui inginer electronist care nu se închide în „turnul de fildeș” (ca atâția alții), ci se implică puternic în viața cetății!
Într-o lume în care tinerii au puține ocazii de a cunoaște biografii cu adevărat exemplare, Gheorghe Mitrofan este, fără îndoială, un model de urmat!