eci2Din vis

Un vis frumos, o dulce-nchipuire,
Era ceva ce niciodată nu am mai visat,
Un înger bun, divină zămislire,
Stătea și mă privea de lângă pat.

Avea doar părul haină, o minune
Și aripi fermecate acoperământul,
Era o frumusețe, cuvintele n-ar spune,
Ceva ce nu a mai văzut pământul.

Cum mă privea cu ochii două perle
Simțeam că sufletul mi se-nfioară,
Și mi-a șoptit în taină, la ureche,
Deschideți inima, primește o comoară.



Comoara mea ești tu, iubire dulce,
În inimă eu te-am primit pe tine,
Din vis aievea sufletul pe tin te-aduce,
Din înger, o frumoasă pune lângă mine.

Mă-ntreb, visez sau poate ești reală,
Cu buzele fierbinți te caut să te ating,
Realizez ești mai frumoasă-așa goală,
Magia visului nu aș putea să sting.

Îngerul meu, aievea ești cu mine,
Ești dar celest, fără de preț comoară,
Tot ce înseamnă dragoste, știi bine,
Ești tu iubire, îngerul de odinioară. 


Mereu aceeași stea

Să te cuprind în brațe și să-ți spun
Că te iubesc cum numai eu o știu,
Să te sărut pe buze, frica ți-o răpun,
C-aș deveni ceva ce nu ai vrea să fiu.

Voi fi mereu îndrăgostit de tine
Atât cât viața îmi dă dezlegare,
De vrei și poți rămâi cu mine,
Să-mi fii a sufletului alinare.

Iubire veșnică, cu iz de nemurire,
O dragoste firească-a sufletului voce,
Cântarea inimii, cu tine-a mea iubire,
Ceva ce anii nu vor mai putea petrece.

Și dacă ani s-ar măsura în ritm de inimi
Aș cuprinde cerul în înfăptuirea ființei,
Aș purta iubirea spre nemăsurate culmi
Și haină ți-aș coase din firele dorinței.

Firească mi-e dorința, tu știi bine,
Așa cum nefiresc te vreau mereu,
Alături peste vremuri, numai lângă tine,
Să trecem fericiți, n-ar fi prea greu.

Când gerul de-ar fi să ne cuprindă,
Amândoi vom fi sub același veșmânt
Și însetați de viață lumina ne inundă,
Legați pe veci de al iubirii legământ. 


Oază sufletului

Doar diminețile dau bucurie,
Că m-am trezit cu tine-alături,
Când te sărut buzele aș vrea să-ți fie
Pe trupul tău ca două pături.

Zâmbetul tău aduce fericirea,
Atingerea e numai mângâiere,
Cu tine o să ating nemărginirea,
Să pot vedea-nceputul noii ere.

Să văd cum iei lumină de la soare,
Apoi începi să strălucești, o stea,
Prințesă a luminii întruchipare,
Ești tot ce-nseamnă viața mea.

Și aș trăi cum nimeni nu visează,
Alături de o zână din povești,
O viață plină de iubire, într-o oază,
Sufletul meu, în care tu să strălucești.


Destăinuire

Destăinui dragoste și dor,
Iubire veșnică, nemărginită,
Nimic nu-mi stă în cale să te-ador,
Din stele parcă ești venită.

Ador a ta lumină diafană
Și strălucirea ochilor de stele,
Meriți pe cap să porți coroană,
Frumoasa visurilor mele.

Voi ridica altar, să-mi fii zeiță,
Să pot să te slăvesc mereu,
Din stele îți voi face cununiță,
Să mă topesc la pieptul tău.

O să rămână doar destăinuirea,
Și-un gram de suflet pur și fericit,
Că a putut să-și spună clar iubirea
Și să o aducă liniștit la infinit.


Cuvinte simple

Nu voi putea
Găsi vreodată,
În vorba mea
Forma adevărată.
De a te arăta.

Să-ți fac portretul,
Pictură din condei,
Întreb sufletul,
Un bun temei,
Știe secretul.

Poeme scrise
Din suflet ție,
Inima îmi zise,
Iubire, fie,
De dragoste permise.

Cuvinte simple, dulci,
Redate blând, aici,
Liniște îmi aduci,
Ascult ce zici,
Iubire de atunci.


Te voi iubi

Mereu mai mult,
Și voi dori
Dulce sărut,
Și pot muri. 
Privește
Nu sunt perfect, tu meriți altceva,
Sper că într-o zi să îți ofer mai mult,
De închizi ochii, sigur vei putea
Să vezi iubirea în al meu sărut.

Cu ochii minții uită-te în viața mea,
Privește cum mereu făceam doar bine,
Și nu gândi, că altfel s-ar putea,
Să-mi schimb purtarea când tu ești cu mine.

Să simți cu sufletul cum te iubesc,
Cum inima mereu te cheamă,
Cu toată ființa mea pe tine te doresc,
Cheița inimii ți-o pun în palmă.

Nu pot să îți promit prea mult,
Îți spun că toată viața sincer o să fiu,
Te voi iubi mereu, ca la-nceput,
E tot ce-n suflet port, atâta știu.


Amalgamul dorinței

Mi-e inima-ncărcată de iubire
Și numai ție  pot să ți-o ofer,
Acceptă și-o să vezi o strălucire,
De mă privești în ochii ce te cer.

Să poposești numai o clipă
În oaza sufletului meu,
Să mi te pierzi în brațe, fără frică,
Acolo să rămâi mereu.

Să-mi fii în veci chemare
Spre orizontul fericirii,
Steaua mea călăuzitoare
Pe țărmul nemuririi.

În toate ce sunt scrise
E numai dragoste și dăruire,
Imagini dragi din vise
Și marea mea iubire.


Dorință

Două momente-n viață,
Aș vrea să fiu cu tine,
Acum și-ntotdeauna,
Rămâi aici cu mine.

Aș vrea să-mi fii alături,
Aș vrea să mă iubești,
Aș vrea să-ți dau săruturi,
Alături să-mi trăiești.

Nimic nu se compară
Cu dragostea, știi bine,
Sufletul meu îmi spune
Și, mai ales, cu tine.

Ești visul meu frumos
În nopți cu lună plină,
Ești floare de cireș,
În viața mea senină.