eci2Rămâi acolo

În fiecare noapte, când trupuri se ating,
Și două suflete pereche-aleg iubirea,
În inimă ard focuri care nu se sting,
Sunt focuri care luminează fericirea.

Adevărat sunt plin de patimi și dorință,
Iubirea mea te-asemeni cu o poezie,
Mă-ndrăgostesc din nou, dulce ființă,
De sufletul ce m-a salvat de nebunie.

Vezi tu, iubire, dragoste  frumoasă,
Că te doresc în suflet se-oglindește,
Privește-l apoi intră și fă-ți casă,
Rămâi acolo-atât cât inima dorește.



Rămâi, nu te sfii, am loc doar pentru tine,
Te voi iubi mereu, așa cum știu doar eu,
Rămâi acolo și-o să-mi fie bine,
Da, te sărut și te iubesc, ești totul meu!



Fără ezitare

Sărută-mă cu patimă și-ardoare,
Sărută-mă cu buzele fierbinți,
Sărutul tău dă inimii culoare,
Sărutul tău îmi dă gânduri cuminți.

Când mă săruți sufletul se-nfioară,
Inima bate mult mai tare-n piept,
O faci la fel ca prima oară,
Începi prin a privi în ochi direct.

Iar ochii tăi, lumina dintre stele,
Îmi spun duios hai, fără ezitare,
Lipește-ți buzele de ale mele
Într-o fierbinte sărutare.

Mă infiior de dulcele sărut
Și închid ochii, doamne, ce plăcere,
Sărută-mă din ce în ce mai mult,
Sărutul tău aduce mângâiere.


Ce vreau
 
Așa de simplă pare viața
Când sunt îndrăgostit,
Este destul să-ți sărut fața
Și imediat sunt mulțumit.

Este destul să îți văd ochii,
O strălucire mică să zăresc,
De-ar trebui să mă dezlege popii,
Tot aș rosti un te iubesc.

Și dacă-ar fi să te sărut pe buze,
Nectarul lor încet să-l sorb,
Va trebui să caut mii de scuze,
Cu tine-n brațe, dacă-adorm.

Ce vreau, e foarte simplu,
În brațe să te țin, asta doresc,
Îmbrățișați să stăm tot timpul,
De-aș putea, pe loc să îl opresc.

Să rămânem așa, o veșnicie,
Uniți în suflete, îndrăgostiți să fim,
Inima mea, ți-o ofer astăzi ție,
Sub semnul dragostei să ne iubim.



Așa frumoasă

Așa frumoasă cum ești dimineața,
Cu părul despletit căzut pe pernă,
Nu pot să nu-ți admir ochii și fața
Și strălucirea ta, iubirea mea eternă.

Așa frumoasă nicicând n-am mai văzut,
Deși mereu privesc la cer și stele,
Mă uit, dar niciodată n-am avut
Dorința de-a te așeza-ntre ele.

Ar fi frumos, dar nu ar fi corect,
Să te așezi acolo sus, pe cer,
Tu strălucești intens, magic efect,
Cu dragoste, iubire și mister,

Așa frumoasă cum doar eu pot spune,
Nicicând în lume nimeni nu a scris,
Voi pune versuri eu, le dau și nume,
Frumoasa mea, minune-n paradis.



Și-acum

Și-acum la tine-mi zboară gândul,
Cu ochii-nchiși de te privesc,
Sufletul vrea să-ți scriu aicea rândul,
Din inimă cuvinte să-ți rostesc.

Acum simt dragostea ce mă pătrunde,
Aș vrea cuvinte dulci ca să rostesc,
Las o lumină caldă să inunde
Iubirea care nu mă lăsa să gândesc.

Și-acum, când încă ești departe,
Mie dor de chipul tău, iubirea mea,
Aștept să vină iar duioasa noapte,
Sărutul tău să-l pot visa.

Sărutul tău, divină mângâiere,
Surâsul buzelor m-a fermecat,
Și-acum aștept un pic de miere,
Ce liniștea cu totul mi-ai luat.


În strânsoarea clipelor

Citește-mi ochii și vei vedea,
Îți vor vorbi  despre iubirea mea.
Strânge-mă în brațe și vei simți,
Sufletu-mi te dorește, sărut vei primi.

Sărută-mă dulce, cu buze fierbinți,
Lasă liber părul, mă scoți din minți,
Pe frunte sărutul cu dragoste îl pun,
Un te iubesc la ureche în șoaptă îți spun.

Îmi destăinui iubirea, dulce destin,
Pot să-ți văd fericirea, pentru ochi un festin.
Am să te țin în brațe, o bucurie,
Sufletele noastre trăiesc o chimie,

Magia iubirii se așează pe pleoape,
Buzele noastre tot mai aproape,
Vine sărutul, pasiune deplină,
Dorință nestinsă în noaptea senină.


Vise efemere

Când noaptea-ntreagă în brațe m-ai ținut
Și pieptul tău îmi era pernă cu parfum,
Liniștea venea, un somn cum n-am avut,
Un înger am alături, sunt fericit, o spun.

Frumoasă, tandră, dulce, divină zămislire,
Alături să îmi stai întreaga mea viață,
Ființă din lumină, strălucești doar iubire,
Dorul intens  mi se citește pe față!

Am multă iubire, dorințe nespuse,
Din vise lăsate să aștepte-n tăcere,
Pornite din noaptea cu stele apuse,
În sufletul meu aștept mângâiere.

Cum floarea așteaptă picuri de lumină,
Strălucire să-i dea în clipa dimineții,
Aștept un sărut,  bucurie sublimă,
Redă-mi mângâierea și speranța vieții.


Șoapte târzii

Iubire curată, venită din suflet și piept,
Priviri stinghere, furate, întâlnind răsăritul,
Un vers fierbinte îmblânzind asfințitul,
Dorințe aprinse încălzind inima-ncet.

Fiecare șoaptă - un testament al vremii,
Fiecare atingere - un jurământ nesfârșit,
Iubirea noastră se-nalță până la zenit,
E o flacără vie ce arde-n adâncul inimii.

E focul iscat de suflete contopite,
E dor înfrânat în speranțe cuminți,
E dorință, chemare în brațe fierbinți,
O simplă iubire, sărutări neoprite.

Cu fiecare suspin ne leagă un fir,
Aici, în tăcere, adeseori ne regăsim,
În acest duel al iubirii, un simț sublim,
Tu ești al meu, și eu sunt al tău mir.

Tu ești a mea, ești marea mea iubire,
Ești dragostea scrisă pe-al meu destin,
Ești legătura ce face sărutul sublim,
Ești stea călăuză spre a mea împlinire.