„Pentru tânărul prinț abia acum începe aventura. Îl așteaptă multe înfruntări și multe primejdii pe care niciun muritor nu le-ar putea concepe. Oare cum va reuși prințul să învingă Forțele Întunericului? Asta vom vedea în următorul capitol...”, astfel își încheie foarte tânărul Raul Alexandru Mitruți volumul de debut într-ale prozei „Peripețiile lui William Barley”, apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare.
Cu acest volum talentatul elev băimărean își începe „aventura” în lumea scrisului, lucru deloc ușor într-o lume care nu mai crede în nimic, aproape, cu atât mai puțin în povești cu iz de aventură și magie.
Acțini plasate pe vremea lui „a fost odată ca niciodată” sau într-un an 1940, pe tărâmuri aparținând lumii basmelor, micul autor ne poartă pe drumul unor peripeții într-un joc de-a basmul, nebasmul, legendă, nelegendă sau poveste.
Aflat puțin sub influența unui soi de Harry Potter, deținător al unei baghete magice și al unei stele benefice, Raul Alexandru Mitruți devine el însuși erou de poveste, aflat în diferite ipostaze războinice în care, reprezentând binele, luptă cu forțele răului pe care le învinge, așa cum bine îi șade unui tânăr ce bate la porțile vieții.
Curajos, determinat, condus de un avânt ce numai copilăria ți-l poate da, autorul întruchipează pe rând mai multe personaje cu caractere puternice, cu puteri de domeniul supranaturalului (William Barley, Henry Twin, Archel), aflate într-un război cu ipostaze ale maleficului.
Lupta e una a antinomiilor acestei lumi, filtrată prin ochii inocenți ai copilului care crede în povești, în obiecte magice, în Crăiasa Apelor, în vrăjitori buni sau bătrâne dătătoare de poțiuni magice sau „praf auriu” din care se nasc copii deosebiți, geniali.
Cu un incipit și conținut de poveste, de basm sau „legendă”, prozele lui Raul Alexandru Mitruți sunt oarecum „interdisciplinare”.
În ele se regăsesc vorbe magice în limba latină sau noțini de chimie, trimițând cititorul la ideea că eroul este și un elev eminent („Băiatul a fost cel mai atent elev din școală. De atunci, până când a ajuns în clasa a X-a, a participat la competiții, concursuri, ședințe, la mai multe competiții și la multe întreceri de magie. A fost răsplătit cu tot ce s-a putut: baghete magice, diplome, medalii, trofee, cărți de magie și multe altele”).
Copil fiind, are încredere în forțele sale care sunt dublate de apartenența la o familie.
Părinții, sora și alte rude sunt cei care îi sporesc puterea, deoarece au încredere în el („William s-a luminat la față. Se simțea foarte fericit că știa că părinții lui au avut cea mai mare încredere în el.”).
Ocrotit de dragoste familială orice copil poate răzbate pe drumul anevoios al vieții, poate învinge monștri sau creaturi înspăimântătoare, având arma cea mai puternică asupra sa, dragostea („Suntem foarte mândri de voi și știm că sunteți bine. Mereu am crezut că veți păți ceva, dar acum știm că voi sunteți foarte puternici. Vă iubim!”).
Jonglând și cu descântece, vrăji în versuri („Prin firul apei din adâncuri / Extrag roca de ardezie, / Puterea toată să-mi revie / Și s-o controlez de-a pururi”), scapă din capcanele întinse de o frumoasă fără pereche (un duh rău ce a încercat să îl păcălească, luând chip și corp de fată ), de monstruozități pe care imaginația debordantă le-a plăsmuit și iese biruitor din situații limită („Mantia neagră peste ținut s-a întins / Nu pot să mă las nicicum învins, / Lumină vie în Univers trimit, / Strigătul de ajutor să-mi fie auzit.”).
Vrăjitori, duhuri, magicieni, bătrâne bune, crăiese, prinți, monștri, toți se perindă într-o paradă a măștilor, un amestec de scrieri în proză, făcând o trecere în revistă a mai multor specii epice întrepătrunse.
Cu stângăcii inerente începutului de drum, cu o frumoasă viziune asupra binelui, cu încredere în darurile native pe care le are, cu mult curaj și spirit științifico-fantastic, Raul Alexandru Mitruți pornește în propriul bildungsroman, încercând să escaladeze înălțimile.
Susținut, încurajat, el poate să-și atingă visele, nu numai cu bagheta magică, ci și cu mâna, cu pana și condeiul, primind „Un nou început” și având drept motto (ales de el!): „Poveștile sunt un munte de imaginație ce dau frâu liber creației”.
Ele dau libertate și încearcă să facă din copii oameni mari, iar pe cei mari să-i transpună în lumea magică a copilăriei, a visării, a tuturor posibilităților.
Conștienți fiind că numai trăind în lumea poveștilor avem de partea noastră timpul care este ireversibil (așa ca în nepieritoarele versuri eminesciene: „Astăzi chiar de m-aș întoarce / A-nțelege nu mai pot / Unde ești, copilărie / Cu pădurea ta cu tot?”), să dăm curs invitației la lectură, făcută de Raul Alexandru Mitruți: „Asta vom vedea în următorul capitol...”.
Lectură plăcută, pe aripi de vis!