mitruti scarileOrice poveste este o aventură iar orice povestitor un posibil profet, însă lumea nu-l va lua în considerare ca atare și nu va recunoaște profeția decât după ce întâmplările reale se vor fi consumat, devenind istorie. Întotdeauna am avut mai multă încredere în imaginația celor tineri, de fapt cu cât era povestitorul mai tânăr, cu atât mai mare a fost încrederea mea. Această atitudine nu este un capriciu, este rodul unei experiențe îndelungate, care m-a învățat tocmai să nu țin cont de experiență, experiența e suma spaimelor trăite într-o viață de om și ne aduce aminte, cu încăpățânare, de tot ce am vrea să uităm și nu reușim.
Imaginația proaspătă este așa cum ar trebui să fie ea, nealterată, fără prejudecăți. Ea încă  nu a dat mâna cu prefăcătoria pe care noi, adulții, o confundăm adesea cu educația. Imaginația le aparține celor fără teamă, celor care nu leagă speranța de următorul buletin meteorologic sau de știrile din această seară. Pentru ei nu există câștigători și pierderi, ei nu sunt sclavii competiției care nu știm în e măsură ar fi asigurat progresul omenirii, dar știm destul de bine cum a înlocuit iubirea cu ură.

Noi, adulții, ne-am lăsat ademeniți, am numit procesul în sine anii noștri de formare și suntem complici, altfel am renunța, la condiția noastră captivă de care ne mai agățăm cu disperarea celui care se îneacă. Nu suntem capabili să gândim un compromis până la capăt, nu suportăm ideea ca toată lumea să câștige, dar ni se pare normal să pierdem cu toții, să pierdem și poate sa pierim, de dragul orgoliilor noastre.
Iată tarele povestirilor rostite de adulți, iată de ce povestirile celor necopți, așa îi privim noi, cel puțin, sună altfel și au un altfel de sfârșit.
Iată de ce marii autori au rămas întotdeauna copii.