boboaca    Poeziile din volumul de debut sugestiv intitulat „(Re)descoperire” se disting prin calitatea deosebită a scrierilor incluse în carte dar și prin fermecătoarea arie inspirațională prinsă între câteva  borne tematice cum ar fi: căutarea de sine, reinventarea fericirii și descoperirea ori redescoperirea „stării de îndrăgostit”. Ne întâlnim, așadar, cu un segment inspirațional ofertant, cu caracter universal, filtrat, cu mare atenție, prin sufletul unui poet original și talentat, care se comportă, atunci când scrie, fie, ca un veritabil căutător al sensurilor existenței umane, fie, ca un eroic și înflăcărat meșter Manole, care își încătușează iubita, nu, între zidurile reci al unei mănăstiri, ci între firavele și eternele falduri ale poeziei.     O dată găsită, iubita și muza se contopesc și se regăsesc în persoana femeii adorate. Chipul ei, apare, uneori, ca sculptat într-un vis frumos, alteori e portretul admirat situat inima bărbatului îndrăgostit sau fața iubitei, e pură lumină „din suflet izvorâtă”.
    Asemenea unui trubadur modern, Gheorghe Ionel Boboacă își cântă în versuri iubirea și dă glas unor  sentimente duioase și sincere. Chiar și atunci când pare a fi zămislirea unui vis frumos, ființa iubită este adânc prezentă în „realitatea” poetului. Ea nu este o ființă mitică, o făptură ideală sau o chemare onirică, ci este femeia care i-a adus poetului iubirea, în dar.


    Cu toate acestea, primele chemări pe care eu-l liric i le adresează iubitei se nasc în vis și se dezvoltă în miezul unui suflet însetat de iubire.

„Să-mi fii în veci chemare
Spre orizontul fericirii,
Steaua mea călăuzitoare
Pe țărmul nemuriri.

În toate ce sunt scrise
E numai dragoste și dăruire
Imagini dragi din vise
Și marea mea iubire.” („Amalgamul dorinței”)

    Persoana invocată, iubita mult dorită, aude chemarea poetului și i se înfățișează, nestingherită, bucurându-i ritmul inimii, încântându-i auzul, desferecându-i sufletul,  aducându-l, pe poet, spre starea unui zbor etern.

„Te strâng la piept cu înfrigurare,
De parcă nu te-am strâns de mult,
Simt inima din piept, parcă tresare,
Sufletul meu de dragoste-i umplut.” („Îmbrățișare”)

    În brațele iubitei, dorurile bărbatului îndrăgostit se ostoiesc, neliniștile se transformă într-o binecuvântată alinare iar bucuria atinge culmi nebănuite. Scriindu-și versurile, acesta își revarsă sentimentele într-un șuvoi de emoții și dorințe, tandre și firești.
    În acest context al expunerii emoționale directe, poeziile sunt invadate de un anumit erotism, trasat cu sensibilitate, dar și cu încrederea că, o astfel, de poezie va fi acceptată de cititor, tocmai datorită faptului că este amprentată cu o anumită discreție și este îmbrăcată într-un limbaj poetic tulburător.

„Avea doar părul haină, o minune
Și aripi fermecate acoperământul.
Era o frumusețe, cuvinte-le n-ar spune
Ceva ce nu a mai văzut pământul”. („Din vis”)

    În concluzie, așa cum scrie, Ioan Romeo Roșiianu, pe coperta a patra a volumului „(Re)descoperire”, autorul ne trimite către „o poezie a confesării emoției lirice din perspectivă personală”. Apoi, editorul cărții mărturisește: „Cred cu tărie în condeiul și simțirea creatoare a poetului Gheorghe Ionel Boboacă, însă, numai de el depinde dacă își va asuma până la finalul creației, (de)plângerea și contemplarea...”
    Într-adevăr, aflat la momentul debutului, autorul cărții și-a asumat o mare responsabilitare, aceea de a fi răspunzător pentru actul creator original și reușit, unic și perfectibil. De acum înainte, urmează să demonstreze, prin zămislirea unor noi volume de versuri, că întâlnirea cu mirajul poeziei nu a fost întâmplătoare, iar seducătorul său glas poetic își va păstra intensitatea și în viitor.