boboaca          Între coperțile prezentei cărți, (RE)DESCOPERIRE, Editura eCREATOR, Colecția DEBUT, 2024, volum de versuri care reprezintă debutul domnului Gheorghe Ionel Boboacă în miraculoasa lume a cărților, descoperim şi redescoperim în cele 104 poeme care, deși diversificate par a fi, la prima vedere, faptul că acestea, privite îndeaproape, sunt unificate în aceeaşi mare temă - adorație, iubire, dragoste - , lucru mai rar întălnit într-o carte de debut.
          Se pare că autorul cărții a ştiut încă de la început ce vrea, dovadă fiind contiuarea întru poezie, visare şi reverie, pe tot parcursul cărții.
          Poate nu întâmplător, cartea se deschide cu simbolicul poem OGLINDA, pentru că partenerul în dragoste este asemenea unei oglinzi, iar în oglindă i se relevează eroului liric soluția.
          Într-o relație nu se petrece nimic întâmplător, deoarece ființa pe care eul poetic a atras-o în viața lui, de acum face și va face parte din planul vieții sale. Ceea ce spune sau nu spune, ceea ce gândeşte sau simte şi modul în care se comportă oglindesc acele forțe energetice lăuntrice ale eului poetic care, din momentul de față, îi vor ghida viața în această relație dorită, asumată şi perpetuum trăită.
          Privindu-se-n oglindă, eroul liric vede imaginea ființei iubite: "Cu ochii închişi mă uit la tine, / Și doamne, cât eşti de frumoasă, /De-ai putea vedea, așa ca mine, / Prin ochii mei, ai deveni geloasă "(OGLINDA).


          Prin intermediul principiului oglinzii, eul poetic va fi capabil să descifreze tiparele inconştiente ale reflexiei în dragoste, în iubire, înțelegând tot ceea ce acționează în fundalul oglinzii, atrăgând transformările benefice ale dragostei în viața sa.
          Blocajele sufleteşti vor dispărea, iar finalul se poate petrece, ceea ce două ființe umane privesc drept cea mai înaltă fericire comună, o iubire eliberată și profund împlinitoare pentru ființa iubită şi pentru eul poetic însuşi: "Şi da, doar tu mai poți să pui / O altă frumusețe pe oglindă, / Să fii tu singura care să-mi spui, / Iubirea mea de-a ta o să se prindă"(OGLINDA).
          Gheorghe Ionel Boboacă, de origine din Târgu Lăpuş, Maramureş, prin cartea de față (RE)DESCOPERIRE, inedit pentru un debutant, încearcă să înjghebeze un program liric practic, pare-se, menit să-i vindece un eventual blocaj relațional, la nivelul introspectiv, printr-o profundă cunoaştere emoțională de sine, oferind posibilitatea dobândirii unei reale eliberări interioare, în dragoste şi pentru dragoste: "O clipă în care dragostea mă cheamă / Să etalez un argument în voia ei / Asemeni dorului ce inima îndeamnă, / Sunt sentimente ce doar cu inima le vrei "(UN MINUT).
          Pentru început, de fiecare dată este iubirea, după care apare, şi se-nfiripă relația în cuplu. Ambele urmează legi diferite. Iubirea nu pretinde nimic, nu doreşte să schimbe ceva, ci pur şi simplu există: "Contează un minut, atât cât pot să simt, /Aş vrea să poţi privi adânc, în piept, /Tu ştii şi simți că nu pot să te mint, / Sunt sincer când spun că te iubesc, e cert"(UN MINUT).
          Eroul liric învață pas cu pas recunoaşterea propriilor tipare întru dragoste şi fericire, la fel şi pe cele ale ființei iubite, iar vechile întipăriri din subconştient și automatismele inconștiente îşi vor pierde treptat puterea, dând naştere unui nou spațiu pentru ceva ce va urma, un spațiu al iubirii: "Subconștientul vrea mereu iubire, / Sufletul cere dragoste mereu, / inima în extaz dorește fericire, / Eşti unica femeie ce-o voi iubi mereu"(UN MINUT).
          Așa după cum este normal, în dragoste, de fiecare dată, sunt doi, un Eu și un Ea care se unesc în Noi. Aceşti doi, consimt fenomenul, pentru că, la urma urmei,  dragostea adevărată este un fenomen, nu-i aşa? Un fenomen pe care scurgerea nemiloasă a timpului în clepsidra vieții nu-l poate marca, nu-l poate diminua: "Eliberat de tot ceea ce-nseamnă durere grea, / De toate ce-mi făceau zilele amare, / Am reuşit să văd că tu eşti steaua mea, / Că strălucirea ta aduce-n mine alinare"(EŞTI...).
          Pentru eroul liric, ființa iubită devine brusc tot ceea ce şi-a dorit şi tot ceea ce-i lipsea, dragoste, iubire şi "dulce legământ", fiind steaua lui călăuzitoare ce-i "ține viața pe Pământ", este "...adierea vântului ce primăvara o vestește, / ...forța blândă care dă naturii viață", este apa limpede ce izvorăște dintr-o stâncă, sau "...zâmbetul de bucurie de pe față", şi nu în ultimă instanță: "Eşti floarea sufletului meu, un nufăr pur, / Eşti un ecou ce se repetă pân' la nesfârşit, / Eṣti cerul nou senin, culoarea de azur, / Eşti unica iubire, ești tot ce mi-am dorit"(EȘTI...).
          În contraponderea Eu - Ea, eul poetic îşi face propriul portret interior și exterior, cu lipsurile şi calitățile lui sociale şi personale, de o sinceritate maximă: "Nu sunt bărbatul cel perfect, / Şi nici tânăr nu mai sunt, / Dar cât îmi bate inima în piept, /Te voi iubi ca unicul meu suflet. // Nu sunt frumos şi nici bogat, / Sufletul este a mea avere, / În el frumoaso ai intrat / Și-acum îmi dai mereu putere. // Poate că uneori greşesc, / Greşeala mea nu e voită, / Sper să-țelegi că te iubesc, / Cu o iubire simplă și neprihănită. // Nu sunt nici pe aproape / De ceea ce a-i merita, /Dar sper ca timpul să mă-ngroape /Ținând la piept fotografia ta"(NU SUNT).
          (Re)descoperim în cartea de față, cu multă plăcere un adevărat roman al dragostei, construit pe o axă ideatică senzorial-emotivă a ideii că dragostea, iubirea este un sentiment deosebit de complex, manifestat printr-o afecţiune puternică, definirea sa transformându-se într-un demers deosebit de dificil, din cauza complexității manifestărilor sale, precum şi a diversităţii legăturilor afective pe care acest cuvânt le cuprinde.
          După Albert Einstein, "...iubirea este lumina care iluminează pe cei ce o oferă şi o primesc...", fiind gravitaţia care-i face pe oameni să fie atraşi unii de alții, iubirea fiind însuşi Dumnezeu, iar Dumnezeu fiind iubire, adică o forță care explică totul şi care dă sens vieții, iar atunci când vom învăța să oferim și să primim această energie universală, vom putea afirma că iubirea învinge tot, că poate transcende totul şi orice, deoarece iubirea este chintesența vieții.
          Cuprins de un asemenea sentimente tulburător şi dulce amețitor, eroul liric doreşte să se adresează universului şi chiar divinităţii pentru a afla proveniența stării de beatitudine în care se află: "Aş vrea să-ntreb divinitatea, de-aş putea, / De unde atâta frumusețe dăruită ție? / Şi universul poate, tărie ar avea, / Să-mi spună de lumina-ţi vie. // Eşti gingaş de frumoasă, o minunăţie, / Divinitatea îmi răspunde nonşalant, / Că frumusețea ți se datorează ție, / Lumina vine din sufletul curat. // Şi-atunci îi mai pun o întrebare, / Cum aș putea să nu iubesc / Femeia care lunii-i dă paloare, / Dar, totuş, eu încep să strălucesc? // E strălucirea sufletului meu / Ce vrea să îți arate a sa iubire. / Este lumina pură ce mi-o trimiţi mereu, / Ce din iubire naşte fericire"(DOAR TU).
          În contextul unei asemenea iubirii, autorul îşi dedică volumul său de versuri, precum un trubadur al zilelor noastre, sonetele sale cântate sub balconul vieții, cu multă iubire, adoraţie şi dăruire, partenerei sale de viață, ființei iubite nelimitat în timp şi-n spațiu, declamându-i următoarele: "Frumoasă eşti veselă şi tristă, / Și tot frumoasă eşti cu părul prins, / Frumoasă ești când inima insistă / Să-mi spui în şoaptă dulci povești. // Frumoasă eşti când dormi în brațe-mi, / Mai ești frumoasă când visezi. / Cum reuşeşti să fii aşa frumoasă, spune-mi? / Hai, uită-te-n oglindă să te vezi! // Așa frumoasă ești când nu te văd, dar sincer, / Eşti mai frumoasă decâ trandafirii, / Ești numai frumusețe fără spini. // Eşti tot frumoasă cu sau fără haine, / Eşti tot frumoasă ca o zână din poveşti, / Așa frumoasă eşti doar pentru mine, / Şi numai pe tine te iubesc"(FRUMOASA MEA).
          Pe tot parcursul cărții, eroul liric iubeşte adânc, intens, sincer şi necondiționat, cu toate că ştie, şi sunt sigur de lucrul acesta, că a iubi necondiționat este doar o expresiei a realității.             Realitatea, Sinele, Iubirea, Conştiența, Dumnezeu şi Fericirea, acestea sunt de fapt, reperele care arată ceva, acel ceva care nu poate fi prins în cuvinte, dar care poate fi simțit, experimentat şi trăit.
          Experiența unei așa zise iubiri necondiționate va putea începe doar în sufetul  poetului, doar în inima sa, nu în inima altcuiva, iar sursa unei asemenea iubiri, a unei iubiri extreme şi omniprezente, lipsită de forme, nu o putem afla decât în sufletul eroului liric, deoarece o asemenea iubire este mai certă decât orice va cunoaşte vreodată acesta.
          Cine iubeşte necondiționat, nu impune limite nici proprie sale libertăți, dar nici altcuiva.
          Stilul folosit de Gheorghe Ionel Boboacă în poemele cărții sale este un stil format deja, zicem noi.
          Cu toate că volumul de față este o carte de debut, stilul autorului este un stil matur, un stil al unui demers liric format deja, un melanj de romantism cu suprarealism, dar şi cu parnasianism, tendințe care fac casă bună împreună.
          Limbajul este unul adecvat, colorat cu multe epitete, uneori ornante, ceea ce dă bine în alcătuirea unor metafore de moment, a unor metaforei de situație.
          Emoționantul versurilor se-ntâlneşte cu cerebralul lor şi asta, datorită faptului că avem de-a face cu un poet nu numai "lettre" în trăire, cugetare şi-n simțire, dar şi problematizat, în sensul bun al cuvântului.
          Tu, cititorul, lasă-te pătruns de acea stare de catharsis eliberatoare de pasiune şi  purificatoare de emoţii, prin intermediul versului și-al artei, pentru că nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea.