Katharine Marjory Stewart-Murray (6 noiembrie 1874 - 21 octombrie 1960) a fost o scoțiancă, mare susţinătoare a cauzei româneşti, nu îndeajuns cunoscută românilor de azi. A fost o distinsă membră a parlamentului Marii Britanii, o remarcabilă publicistă, membră de onoare a universiăţilor din Oxford, Glasgov, Manchester, Leeds, Columbia şi New-York. Scriitorul Lynne Olson o descria în cartea sa din 2007 drept o „femeie mică, cu ochi albaștri mari și expresivi … cultă, diferită și nelumească, cu prea puțin interes de a atrage atenția asupra sa.”
În 20 iulie 1899 s-a căsătorit cu John Stewart-Murray, marchiz de Tullibardine, care, în 1917, i-a succedat tatălui său ca al VIII-lea Duce de Atholl, după care ea a devenit ducesa de Atholl.
După cum era și firesc, activitatea sa publică și-a aflat cel mai mare ecou în viaţa politică. Din 1923 a fost membră a parlamentului Marii Britanii, fiind prima femeie aleasă pentru a ocupa un fotoliu de parlamentar la Westminster. Între anii 1924-1929, a fost subsecretar de stat la departamentul Educației Naționale din Anglia și s-a ocupat, îndeosebi, cu sănătatea fizică și sufletească a copilului. Delegată, în 1925, la Liga Naţiunilor şi între 1929-1931 membră a Comisiei regale a funcţionarilor publici.
Ducesa de Atholl (1874 – 1960)
A rămas în istorie ca prima femeie care, de pe o poziție politică, a atenționat lumea despre dictatorul Adolf Hitler. Când a citit cartea Mein Kampf scrisă de Hitler în 1935, nu și-a făcut iluzii cu privire la titlul ales de dictator. „Niciodată un om de stat modern nu le-a comunicat cititorilor atât de clar ambițiile sale”, nota ea .
În continuare, s-a opus în mod activ regimurilor și practicilor totalitare. În 1931, a publicat cartea cu titlul Conscripția unui popor - un protest împotriva ignorării drepturilor civile și politice în Uniunea Sovietică. În 1936, a fost implicată într-o luptă de lungă durată, înpaginile diferitelor ziare, cu Lucy Lady Houston, o activistă politică britanică, după ce aceasta devenise o sprijinitoare fățișă a lui Benito Mussolini.
În aprilie 1937, împreună cu Eleanor Rathbone, și Ellen Wilkinson a plecat în Spania pentru a constata efectele războiului civil. Cartea ei Searchlight on Spain, vorbește despre implicarea sa de partea republicană, fapt ce i-a adus și porecla de Ducesa Roșie. După cel de al doilea Război Mondial, în calitate de președinte al Ligii pentru Libertatea Europeană în Marea Britanie, a militat împotriva controlului politic sovietic în Polonia, Cehoslovacia și Ungaria.
Este autoarea unui număr de 6 cărți în care se află descrierea vieții și activității sale politice pusă în serviciul respectării drepturilor civile ale omului.
Funcțiile înalte deținute în societatea timpului, a ţării sale şi internaţionale pot explica și interesul pe care l-a stârnit prezenţa sa printre români. Dealtfel, presa timpului din țara noastră îi făcuse mai dinainte cunoscută personalitatea, îndeosebi după ce în luna noiembrie a anului 1936 a susţinut în parlamentul Marii Britanii integritatea tratatelor de pace şi datoria ce revine acestuia de a sprijini ţările ce alături de Anglia şi-au vărsat sângele pentru dreptate. Evenimentul avea loc ca răspuns la susţinerea de către Italia a revendicările teritoriale ale Ungariei care s-au înmulțit în urma discursului lui Musollini din 1 noiembrie 1936 de la Milano, când dictatorul italian a cerut „dreptate pentru marea mutilată Ungarie” ca o condiție obligatorie pentru pacea din bazinul dunărean și implicit din Europa „Ducesa de Atholl – scria Victor Eftimiu – a vorbit într-un parlament unde ungurii au mulți apărători, iar noi prea puțini /…/ În mijlocul atâtor prieteni ai ungurilor, ducesa de Atholl a ridicat glasul pentru țăranul transilvănean, a adus aminte că România a fost aliata Imperiului Britanic în marele război /…/ Dacă noi n-avem cine să amintească englezilor lucrurile acestea, dacă ungurii au împănat Londra și întreaga lume anglo-saxonă cu scriitorii, artiștii, propagandiștii lor, iar noi credem că orice ofensivă culturală n-are nici-o valoare, fiindcă nu e binecuvântată de politicianismul bucureștean, suntem fericiți că un sol al îndurării arhanghelui nostru protector (trebuia să fie undeva o stea care ne e favorabilă și unde se coc bunele noastre destine, căci noi nu suntem în stare să ni le croim singuri) un glas autorizat ca al Ducesei de Atholl a răsunat sub bolțile secularului așezământ de dreptate și democrație din țara care ne-a dat-o pe regina Maria. Bine ai venit de peste mări și țări într-aripată solie !”
Poziția ducesei a fost salutată de îndată, îndeosebi de către organizațiile civice de femei, care s-au dovedit principalele animatoare în acțiunile desfășurate de Liga Antirevizionistă . Una dintre acestea a fost organizația femeilor ieșene care, prin președinta generală, Elena C. Meissner, a publicat, în ziarul „Universul”, un protest intitulat „Femeile române din Iași contra declarațiilor d-lui Mussolini” în care se scria că : „ Asociația femeilor române adânc impresionată de ecoul celor rostite la Milano, ar dori să-și facă iluzia că această nedreaptă atitudine ar putea fi considerată ca o simulare, ca o prevenire binevoitoare. Altfel, cum ar putea fi îngăduit cuiva să dea lecții de dreptate, fie și istorică, unui alt popor latin pașnic reintrat după crude suferințe în patrimoniul său național, ce-i fusese răpit în mod samavolnic în împrejurări vitrege și nemeritate. Dar nu e Italia sora noastră mai mare, atât de iubită de noi, care stăpânește și beneficiază azi de teritorii luate de la «marea nedreptățită Ungaria», pe care a lipsit-o de la acces la mare ? De ce oare imparțialul Duce nu-i vindecă rănile înapoind «marei mutilate» porturile de care, slavă Domnului, nu e lipsită Italia ? De ce acest mare propovăitor împărțitor de dreptate nu înapoiază altei mari mutilate, Austria, ce i-a luat ? De ce nu-i restituie cel puțin un port la mare ? Nu e oare cazul să-i aplicăm generosului de la Milano dictonul nostru românesc :«Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul !» Femeile române, ca toate femeile conștiente din lumea întreagă, luptă pentru pace între oameni, frăție între popoare, azi, când principiul naționalităților stă la baza constituirii statelor. Dar ele nu înțeleg să se cedeze o palmă din pământul nostru strămoșesc frământat cu sângele atâtor generații de viteji, care l-au apărat după ce marele Traian a adus aici legiunile de romani și le-a așezat cu porunca să stăpânească pe vecie ei și urmașii lor patrimoniul sfânt ce le-a lăsat. Femeile române alături de fiii și soții lor, vor apăra dreptatea cauzei noastre sfinte, cu credința că există o justiție imanentă. Să ia aminte marii dictatori ; nimic nu-i etern în lumea aceasta ! Soarta poate ridica pe oricine în slavă, dar îl și poate cufunda în beznă. ”
Peste numai o zi, președinta femeilor pe țară publica, în „Opinia” din 13 noiembrie 1936, o scrisoare de mulțumire adresată ducesei de Atholl pentru atitudinea sa de apărătoare a status-quo-ului teritorial stabilit după prima conflagrație mondială: „Scumpă Doamnă, Asociaţia pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor Române a aflat cu mândrie că ofemeie, în calitatea sa de deputat, a ştiut să se ridice la acel înalt grad de dreptate internaţională încât în plin parlament ea a rugat guvernul său să facă tot posibilul ca principiul de asistenţă mutuală să fie respectat. Această femeie sunteţi Dv. Doamnă! Prin acest gest de înţelegere cu totul superior Dv. aţi ridicat prestigiul tuturor femeilor şi în acelaşi timp aţi emoţionat inima poporului român. Iată de ce asociaţia femeilor române nu va putea uita niciodată că aţi amintit guvernului Dv. datoria ce are de a nu uita alianţa noastră din timpul războiului mondial şi astfel a nu permite ca România şi amica noastră Cehoslovacia să cadă victime unei agresiuni posibile. Foarte mişcate de justa şi binevoitoarea Dv. atitudine, femeile române vă exprimă profunda lor gratitudine şi vă roagă să primiţi mulţumirile lor, odată cu omagiile lor sincere şi afectuoase.”
Vizita ducesei de Atholl în România, împreună cu colegele sale Eleanor Kathebone şi lady Layton, a fost un turneu de succes. Peste tot, dar îndeosebi în Transilvania, odată cu intrarea în țară, în 10 februarie 1936, recunoştinţa sufletului românesc din Ardealul desrobit, faţă de apărătoarea sfintelor sale drepturi istorice, s-a manifestat printr-un adevărat şi sincer entuziasm. De la graniţă până în capitala țării, ducesa de Atholl şi însoţitoarele sale, au fost așteptate cu muzici şi fanfare, cu flori și pâine cu sare, cu darul tradiţional românesc. În dimineața zilei de 10 februarie 1936 a coborât pe peronul Gării de Nord în mijlocul reprezentanților presei românești fără culoare politică și resentimente extremiste, care a primit-o așa cum se cuvine –adică omagial, cu emoția gratitudinii și legendara ospitalitate românească.
La această primire călduroasă, spiritul românesc a tresărit ca la o poruncă. Cu acest prilej, ziarul „Universul”, de pildă, a adresat următoarele călduroase cuvinte de bun venit înaltelor personalităţi: „Sufletul naţiunii noastre, pe care suferinţele milenare şi necruţătoare adversități istorice au învăţat-o să preţuiască valoarea şi puterea apărării cauzelor sfinte prin dreptatea lor, primesc astăzi pe distinsele reprezentante ale marei naţiuni britanice, cu o sinceră urare: fiţi bine venite! Poporul român, care n-a cunoscut, în sbuciumata lui existenţă pe pământu-i străvechi decând lumea, decât sprijinul Dumnezeirii şi posedă conştiinţa valorii nepieritoare a jertfelor sale imense pentru cauza creştină şi binele umanităţii, poprul român, care n-a ştiut decât să-şi facă datoria de neam eu adevărat creştin, salută cu mare bucurie pe cele trei apărătoare ale păcii şi drepturilor neamurilor. El primeşte, deci, cu gratitudine şi consideraţie, pe ducesa de Atholl şi colegele sale miss Eleanor Kathebone şi lady Layton. În ele salută marea naţiune britanică, identificată totdeauna cu spiritul de dreptate şi de pace al omenirii! Salută nu numai pe apărătoarele drepturilor consfinţite prin jertfe şi consacrate prin tratatele de pace, dar mai ales triumful respectării lor actuale, care închide în el biruinţa definitivă a păcii umane de mâine. Cu aceste sentimente, poporul român, întregit în hotarele lui istorice, primeşte pe distinsele mesagere ale păcii şi dreptăţii neamurilor.” La București, Alexandrina Cantacuzino a făcut un strălucit elogiu Ducesei, relevând spiritul de iniţiativă şi caracterul său intransigent pe care l-a dovedit în parlamentul englez, atunci când discursul ducelui Mussolini încerca să sdruncine drepturile românilor. După cum a declarat ducesa, una din cauzele principale care a determinat vizita în țara noastră a distinselor vizitatoare, a fost, în primul rând, cunoaşterea României reale, fapt pentru care au şi primit cu bucurie invitaţia Grupării Femeilor Române. S-a mai constatat, în trecerea prin ţară noastră, că problema revizionismului nu le era îndestul de cunoscută, golul de informație fiind umplut printr-un documentar primit din partea ziarului „Universul”. Chiar în Gara de Nord, în numele Secţiunii feminine a Ligii Antirevizioniste, Lelia Stoianovici i-a îmânat distinsei ducese un splendid buchet de flori, adăugând: „Dumnezeu să vă apere în lupta pe care o duceţi, după cum aţi apărat drepturile neamului nostru”. Ilustrele oaspete au fost găzduite la „Athenee Palace”. Au urmat masa oferită de guvern la „Capsa”, audienţa, la suveran, depunerea unei coroane pe Mormântul Eroului Necunoscut şi diferite alte recepţii la care Ducesa a recunoscut că dreptatea cauzei românești o cunoştea mai dinainte dar îi lipseau datele complete asupra problemei revizionismului. Rostul vizitei sale este cel mai bine exprimat în conferința ținută la Radio în care, printre altele, spunea că: „Sunt fericită de a avea acest prilej ca să-mi exprim mulţumirile pentru primirea al cărei obiect au fost lady Layton, miss Rathbone şi cu mine, intrând în România şi de a vă asigura cât suntem de fericite de a vizita ţara românească, de a auzi şi de a vedea unele din înfăptuirile care se realizează şi de a face, după cum sperăm, prietenii printre locuitori şi mai ales de a cunoaşte problemele ei cele mai importante. Ni se pare, evident, că anii care s-au scurs de la război au fost pentru ţara d-voastră un prilej de numeroase realizări. Voi, aici, ca şi la noi în Anglia, suntem oamenii muncii. Dar iată că au sosit zilele când nici-o ţară nu mai poate trăi numai pentru ea însăşi şi nu poate gândi numai la propriile ei treburi. In timpul anilor care s-au scurs de la război, cele mai multe din principalele ţări ale lumii - mai ales acelea din Europa - au lucrat ca să organizeze o Societate care să fie capabilă de a împiedeca războiul, obligând pe membrii ei de a fi gata să aducă ajutor oricăreia ar cădea victima unei agresiuni neprovocate; mai întâi refuzând agresorului orice împrumut de bani sau aprovizionare oricât de necesară şi posibilă şi oferind victimei asistenţa militară şi permiţând chiar armatelor celorlalte membre al societăţii, de a trece pe teritoriile sale, în general pentru a veni în sprijinul victimei. Această societate încearcă astfel să ofere o garanţie contra războiului şi să asigure că tratatele dacă trebue să fie schimbate, ele nu pot fi prin forţă, ci numai prin consensul mutual. Societatea Naţiunilor luptă deasemenea pentru a face să se adopte principiul internaţional de guvernământ pentru ca orice ţară, fiecare cetăţean, oricărei rase ar aparţine, să aibă drept la aceiaşi justiţie şi la aceleaşi condiţii de muncă în industrie, comerţ, arte şi profesiuni. Această Societate n-a putut totdeauna să-şi împlinească ceea ce ea dorea în ţările cele mai depărtate ale lumii. Dar fără îndoială, în Europa, continentul care conduce lumea şi în care naţiunile au multe tradiţiuni comune de libertate şi civilizaţie, un astfel de ideal merită strădania de a face tot posibilul pentru ca ţările care doresc în mod sincer pacea să se unească, cooperând pentru a forma din această Ligă un instrument efectiv pentru executarea marilor sale proiecte. În Anglia, cea mai remarcabilă tendinţă a momentului este aceea a unui mare număr de membri aparţinând tuturor partidelor politice şi care lăsând la o parte disensiunile lor interne, se grupează puternic susţinând Liga, precum şi toate mijloacele care o fortifică. Lady Layton, Miss Rathebone şi eu însumi suntem o dovadă a acestei cooperări, întrucât noi reprezentăm diferite secţiuni ale opiniei politice engleze. Dorim deci, ca România şi Marea Britanie să meargă alături de toate celelalte membre loiale ale Ligii, în marea ei muncă, pentru civilizaţie, libertate şi pace”.
0 temă la modă, la vremea respectivă, şi căreia i s-a dat importanţă în cursul călătoriei prin România, prin convorbiri sau interviuri, a fost şi problema feministă. S-a arătat anume că femeile engleze au „o influenţă considerabilă de când au căpătat drepturi politice; dealtmimteri, sunt foarte puţine chestiunile desbătute în parlamentul englez şi la care femeile să nu ia parte”.
În Bucureşti, solii englezi ai păcii şi ai colaborării, au putut aprecia între altele, activitatea desfăşurată de Fundaţia „Princiele Carol” unde chiar s-a ţinut o şedinţă solemnă cu care ocazie au cuvântat Ministrul Educaţiei Naţionale şi Primarul general al Municipiului Bucureşti, Alexandru G. Donescu. În timpul vizitei, ducesa a căutat anume să intre în discuţie cu diferiţi reprezentanţi ai Ardealului, spre a se documenta în marea poblemă pe care a apărat-o în parlamentul englez.
În drum spre Cluj, după o vizită la Sinaia şi la Castelul „Zamora ” , - scria „Gazeta Braşovului” din 21 februarie 1937 - ducesa de Atholl, lady Layton şi miss Rathbone au sosit, pe la jumătatea lunii februarie 1937, în Braşov, fiind însoţite de madam Alexandrina Cantacuzino şi de „domnişorica» Ella Rădulescu. În întâmpinarea «ilustrelor oaspete», au ieşit urgent: dom’ prefect al judeţului nostru, dr. Gh. Brătănescu, dom’ primare al Braşovului, Tarquiniu Prişcu şi d-nele Maria Baiulescu, Lucia dr. Stinghe, Brediceanu, Bleahu şi alte doamne şi domniţe din protipendada Braşovului interbelic, care le-au vorbit în limba franceză înaltelor feţe aristocratice englezeşti! Ducesa de Atholl şi însoţitoarele sale s-au interesat «de aproape» de »minunatul costum şcheian«, exprimându-şi admiraţia. La Cercul Militar Braşov s-a servit un «ceaiu» distinselor ladies şi, spre deosebire de alţi vizitatori, ducesa de Atholl s-a interesat şi de viaţa culturală românească din această regiune şi de trecutul istoric al «elementului românesc». Noaptea târziu, au fost vizitate câteva monumente istorice, Casa Sfatului, Biserica Neagră, Biserica Sf. Nicolae şi altele” .
În 15 februarie 1937, Clujul a făcut o grandioasă întâmpinare ilustrelor oaspete, primire organizată de „Gruparea Femeilor Române”, filiala Cluj, cu concursul larg al autorităţilor şi al societăţilor feministe. Recunoştinţa sufletului românesc din capitala Ardealului desrobit, faţă de apărătoarea sfintelor sale drepturi istorice , Ducesa de Atholl, s-a manifestat printr-un adevărat şi sincer entuziasm. Pe prima pagină a ziarelor româneşti din capitala Ardealului precum „Naţiunea Română”, „Patria”, „România Nouă”, şi „Ofensiva Română”, au apărut călduroase cuvinte omagiale de ,,bun venit”(Welcome), în limba engleză, semnate de Sofia St. Meteş și de profesorul universitar dr. Ioan Lupaş, preşedintele Ligii Antirevizioniste din Transilvania. După ce Fanfara C. F.R. a intonat imnul naţional român şi englez, reprezentantele Societății feministe, în frunte cu Sofia Meteş, au oferit distinselor personalităţi splendide buchete de flori . Cuvântul de bun sosit al Clujului, a fost rostit de primarul oraşului, prof. N. Drăgan, care a subliniat contribuţia adusă de Anglia la unirea tuturor Românilor într- o singură ţară, amintind şi despre profund nedreapta propagandă revizionistă. În sala Teatrului Naţional, splendid împodobită, şi, unde varietatea şi frumuseţea costumelor naţionale au creat o atmosferă impresionantă, la ora 11, cu mare solemnitate, s-a ţinut şedinţa festivă, prezidată de Alexandrina Cantacuzino. Au vorbit: Sofia Meteş în numele femeilor române din Ardeal, P. S. S. Episcopul Colan în numele Bisericii Ortodoxe. P. S. S. Episcopul Hossu, în numele Bisericii române unite, profesorul Nicolae Drăgan, în numele Universităţii, profesorul I. Lupaş, în numele Ligii Antirevizioniste şi prof. Grimm, în numele Societății Anglo-Române. Oratorii au stăruit asupra drepturilor sacre ale românilor şi au exprimat recunoştinţa lor faţă de Ducesa de Atholl, apărătoarea acestor drepturi în parlamentul Marei Britanii. Foarte mişcată, a răspuns Ducesa de Atholl, din al cărei discurs reproducem doar o parte: „Găsesc cuvinte foarte greu să vă spun, că eu şi colegele mele suntem copleşite de această recepţie. Suntem, aici, trei femei din care două reprezentante ale parlamentului englez şi suntem foarte mişcate, văzând sforţările d-voastră pentru a ne mulţumi pentru tot ce am putut face pentru cauza d- voastră. Suntem foarte mişcate pentru felul cum a-ţi arătat dragostea pentru ţara noastră şi pentru cuvintele bune spuse faţă de cei cari au luptat pentru aceasta ţară. După cum ştiţi, şi profesorul Watson era foarte încântat când a auzit că venim încoace şi vă asigurăm că vom duce cuvântul frumos al d-lui profesor Lupaş. Este foarte bine ca ţările noastre să se cunoască mai de aproape şi cred că am dreptate atunci când spun că englezii cunosc pe români mai puţin decât românii pe ei, dar domniile lor îşi dau foarte bine seama că vorbind de ei, n-au fost nici la Bucureşti, nici la Budapesta. Totdeauna a fost de dorit ca Anglia şi România să stea aproape şi nu vom uita azi că am fost împreună în războiul mondial în tranşee. Venind aci ne-am putut da seama mai bine cât aţi suferit d-voastră în trecut. Azi cerul începe să se întunece iarăşi şi este multă teamă între naţiunile din Europa, care ţin la libertatea lor. Azi mai mult ca oricând este necesar să ne apropiem unii de alţii şi să profităm de aceea mare organizaţie, care asigură pacea lumii. Unii poate, îşi vor fi pierdut încrederea în Liga Naţiunilor, pentrucă nu a fost în stare să-şi impună voinţa ei în unele ţări din Europa. Dar Europa are o civilizaţie comună şi o comună iubire pentru pace şi dacă războiul vine, toţi suntem ameninţaţi mai devreme sau mai târziu. Zilele de azi sunt zile când toţi cei iubitori de pace sunt nevoiţi să creadă că trebuie să-şi întărească armata pentru apărarea țării. Şi ori cât de mult am iubi pacea, trebuie să fim gata să mergem prin Liga Naţiunilor dacă cumva ar veni războiul. Dacă toţi vor crede în acaastă organizaţie şi dacă agresorul va simţi că toate statele sunt împotriva lui, el va evita cu siguranţă războiul /.../ Voi face tot ce-mi va sta în putinţă pentru ca să asigur cooperarea atât de necesară între ţara noastră şi România, când e vorba să asigurăm pacea în Europa.” Au vorbit apoi Lady Layton, delegată la Liga Naţiunilor, şi Miss Rathbone, deputată şi reprezentanta a opt Universităţi engleze, comparând suferinţele Românilor dinainte de război, cu ale Scoţienilor, înainte de unirea sufletească cu Anglia. La ora 13, s-a dat în saloanele Cercului Militar, un banchet, la care au participat, pe lângă oficialităţi şi înalte persoanlităţi politice și culturale, printre care și Alexandru Vaida- Voevod, fost prim-ministru, cu care s-a întreţinut îndelung Ducesa de Atholl. După banchet a urmat vizitarea Catedralei ortodoxe şi a mai multor institute de educaţie şi cultură din oraş. Seara, la ora 21, în saloanele Cercului Militar, a avut loc o serată muzicală, Ducesa de Atholl şi distinsele sale însoţitoare, prinzându-se în hora mare ce s-a întins, au ţinut să-şi manifeste prin aceasta, încă o dată toată simpatia lor pentru societatea clujană şi prietenia trainică legată de poporul român. Frumoasa primire dela Cluj a impresionat-o adânc pe Ducesa de Atholl, care, într-o scrisoare caldă de mulţumire adresată Sofiei Şt. Meteş, preşedinta Grupării Femeilor Române din localitate, o numeşte „minunată”. A doua zi dimineaţa, ilustrele oaspete, însoţite până la frontieră de Alexandrina Cantacuzino şi Sofia Şt. Meteş, au părăsit Clujul, plecând spre Praga. Până la frontieră, au fost întâmpinate cu entuziasm, flori şi daruri, în gările din Oradea şi Satu Mare. Desigur că impresiile câştigate în România au fost din cele mai puternice şi Ducesa a mărturisit cu sinceritate că a legat cu poporul român o prietenie adâncă şi trainică. „Ne întoarcem în ţara noastră simţind că tot ceeace am văzut şi am auzit împreună, cu prieteniile ce le-am legat în timpul şederii noastre, ne vor ajuta să facem tot ceea-ce putem, fiecare de partea noastră, pentru a întări prietenia între ţările noastre” . pentru cauza aliaţilor, silită fiind să se îndrepte împotriva stăpânitorilor ei pentru a putea lupta alături de noi»
Ducesa de Atholl n-a uitat frumoasa primire făcută la Oradea în ceasul despărţirii şi a răsplătit bunăvoinţa d-nei Veturia Candrea cu cel mai preţios omagiu de recunoştinţă ”