Lidia Popa s-a născut în județul Neamț, România.
A urmat cursuri universitare în domeniul administrativ, activând profesional în România până la stabilirea sa în Italia.
A trăit și a lucrat la Roma timp de 24 de ani, ca parte a valului de emigrare intelectuală de după căderea Zidului Berlinului.
Scrie poezie încă din copilărie și s-a afirmat ca poetă, eseistă și naratoare, fiind recunoscută în Italia și la nivel internațional.
Colaborează cu reviste, publicații și asociații literare din mai multe țări și scrie în română, italiană și alte limbi, ca formă de explorare și exprimare artistică.
A publicat mai multe volume de poezie în ediții monolingve și bilingve, în România și în Italia.
Operele sale se remarcă prin profunzime spirituală, reflecție filosofică și o sensibilitate aparte față de limbajul poetic.

Volumul „Soulmates” de Lidia Popa, publicat în 2025 la Editura eCreator din Baia Mare, se remarcă printr-o sensibilitate profundă, o expresie poetică translingvă și o filozofie a iubirii ce transcende planul individual.
Cartea este bilingvă (engleză-română) și este prima publicată în engleză, a cincea în italiană și a opta în total.
Titlul „Soulmates” („Suflete Gemene”) reflectă tematica profundă a cărții: conexiunea spirituală dintre ființe care se caută reciproc prin poezie, memorie, suferință și transfigurare.
Muza K., personaj recurent în volum, devine simbolul unui Ka egiptean, al unei energii vitale impersonale, în care iubirea este mai degrabă un ritual interior decât un fapt concret.
Traducerea poeziilor în engleză, realizată de autoare, dă expresie unei forme de universalizare a emoțiilor.
Prin folosirea limbii engleze, poezia Lidiei Popa capătă rezonanțe globale, reușind să aducă teme precum singurătatea, dorul, extazul mistic sau transcenderea prin iubire într-un spațiu simbolic comprehensibil unui public internațional.
Astfel, „Soulmates” devine o formă de translație spirituală în care emoțiile devin limbaj, iar limbajul devine punte între lumi.
Magia limbii engleze, cu suplețea ei lirică și abstractă, potențează tensiunile textului: fragilitatea existenței, forța cuvintelor, sacralitatea iubirii.
„Trăiesc în Sacrul unde Luna se leagănă,
nu este o vedetă docilă și se îndrăgostește.
Poetul se leagănă și el cu ea
între Totem și Tabuul anticilor.”
(„Trăiesc în Sacrul unde Luna se leagănă”)
Strofa evocă o atmosferă arhaică și sacră, în care Luna simbolizează feminitatea divină, misterioasă și vie. Poetul participă la această experiență metafizică, balansându-se între instinctul ancestral (Totemul) și constrângerile culturale (Tabuul).
Poezia devine astfel un ritual interior, un dans între sacru și profan, între cunoaștere și mister.
„În psalmi și sonete triste te-ai ascuns
pseudonim al trecerii la inexistență.
Cu poezia de pe piedestal pe care ai furat-o
nu vei mai avea cărți epice de dragoste.”
(„Pseudo vrajă”)
Versurile exprimă un reproș dur față de impostura literară și falsul strălucitor. Poetul denunță golirea poeziei de sens și transformarea ei într-un obiect decorativ. Aici, poezia nu mai este trăire autentică, ci un simulacru, iar „piedestalul” devine un loc al uzurpării, nu al meritului.
„În colțurile camerei prezidează poezia mea.
Filosofiile trecutului sunt încrustate pe pereții
timpului petrecut împreună în coliba nopții.”
(„Râsul tău mulțumit îmi rămâne în minte”)
Strofa sugerează o fuziune între intimitatea spațiului și permanența memoriei poetice.
Poezia devine o prezență vie, ce domină discret camera, iar timpul petrecut împreună capătă o valoare filosofică, aproape ritualică.
„Coliba nopții” simbolizează un adăpost al gândirii și al emoției, în care trecutul devine parte din pereții existenței.
Volumul Lidiei Popa este un labirint liric în care sufletul caută și se caută, iubirea devine formă de rugăciune, iar poezia – limbaj universal al ființei.