Petale de fecioară

Vai, iubita mea! Ce-mi faci?
Mă vrăjești cu buze pline...
Cu petala ce-o desfaci,
Tu, mă ispitești pe mine...

Îți dorești să te ating,
Petalele să îți desfac?
Dorul meu doresc să-l sting,
Dar te privesc încă și tac...

De ce oare? Tu îmi ești
Fecioară pură-n versul meu...
De ce, tu, mă ispitești?
De ce, tu, arzi pe trupul meu?

Ce tot spui, iubita mea?
Eu, din veșminte să-ți dau jos?
Mă pui la-ncercare grea
Și sufletu-mi întorci pe dos...

Dorești să te am în vers,
Ca o floare să te mângâi?
Supernovă-n univers,
Eu mă prefac de mai rămâi!

Vai! Voi săvârși păcat!
Mă dezbrac de rațiune!
Pe tine te-am dezbrăcat
Cu privirile nebune!

M-ai vrăjit! M-ai fermecat!
M-ai făcut să gust din tine,
Când pe trupu-mi dezbrăcat
Tu ai scris atât de bine...

În vers mi te scriu mai plină,
Căci de azi, nu-mi ești fecioară,
Și în vremea ce-o să vină,
Mi te scriu în prag de seară.


Hai! Dezbracă-mi din petale...

Mă trec fiorii pe sub piele
Și simt amoru-nfiorat...
Când din privire, tu, lași stele,
Pe trupul meu dezordonat...

Hai, vin’ iubite, și-mi dezbracă,
Din petala de pudoare
Și lasă gura ta să treacă,
Peste buzele-mi ușoare.

Hai, mai desfă-mi înc-o petală,
Cu vers dulce-n miez de noapte,
Și fă din gura ta, cerneală,
Să mă scrii cu buze coapte.

Hai! Mai dezbracă-mi încă una...
Palmele-ți să îmi mângâie,
Azi, pielea albă, unde luna
O atinge, argintie.

Hai! Desfă-le toate, rând pe rând,
Să mă pierd de rațiune,
Eu, sub trupul tău, de-amor torcând,
Versuri, plină de suspine.

Haide! Le-ai desfăcut pe toate?
Acum, atinge-mă cu tine...
S-aprindem stele delicate,
Să umplem bolta de cărbune.