La porțile sufletului

Violeta Bobocea

    Mihaela CD a fost întotdeauna preocupată în operele sale de marile adevăruri existențiale , de marile teme și motive întâlnite frecvent atât în literatura română, cât și în literatura universală .
    Poezia Mihaelei CD dezvăluie căldura și sensibilitatea sufletului, dorul de părinți și de persoanele dragi, triumful vieții,iubirea- febra sufletului, trecerea ireversibilă a timpului, îndemnul de a merge mai departe, chiar dacă viața nu este întotdeauna așa cum ne-am dori, iubirea față de Dumnezeu, dialogul  cu ființa divină , rolul și responsabilitatea poetului în viață, în societate.
    Mihaela CD ne oferă în dar, nouă , cititorilor, nu numai versuri , dar și în proză, eseuri motivaționale, aforisme, adevărate lecții de viață lăsate posterității , adevăruri și sentințe , cercetând natura umană , profunzimea sentimentelor și subtilitatea vieții, într-o simfonie a gândurilor , a sufletului pur, sensibil.
    Sunt slove încărcate de simboluri, îmbrăcate în strai divin, slove ce mângâie sufletele, luminează existența .

Despre universul floral și confesiv al Ionelei Amalia Sima

Gelu Dragoș

Poeta Ionela Amalia Sima construiește un univers liric floral original în volumul de poezii „Floare albastră”, editura „Armonii culturale”Adjud, editor Gheorghe Stroia, montaj copertă George-Nicolae Stroia, tehnoredactare și corectură autoarea Ionela Amalia Sima.
Autoarea este o poetă contemporană din Baia Mare (născută la Suciu de Sus), remarcată în mediul cultural maramureșean prin activitatea sa literară și participarea la cenacluri locale și lansări de carte, inclusiv la Liga scriitorilor din Cluj Napoca. S-a afirmat prin volumele de poezie „Floare albastră” și „Oglinda sufletului”, volume care evidențiază o sensibilitate aparte și o preocupare constantă pentru universul interior al ființei. Actualmente profesează în calitate de psiholog școlar la Școala Gimnazială Mireșu Mare iar profesia aleasă îi vine ca o mănușă, fiind implicată trupește și sufletește în multe proiecte care se derulează în școală.
Volumul debutează cu poezia „Floare albastră” (care-i dă și titlul volumului) și reprezintă „Ars poetica” autoarei. Tema centrală este frumusețea idealizată a naturii și legătura ei cu universul interior al eului liric.

RĂSCOLIND PRIN VALIZA CU NESTEMATE  A LUI JOHNNY CIATLOȘ DEAK

Valentin Lupea

         Se află un mare adevăr în ceea ce spune Johnny Ciatloș Deak în CUVÂNTUL AUTORULUI cu care se deschide minunata sa carte, VALIZA CU NESTEMATE (Recenzii și cronici literare), Editura GLOBART UNIVERSUM, Montreal-Canada, 2026, și anume acela că "Drumurile unui cronicar nu se încheie niciodată, el este un călător al sensurilor, un spirit care traversează lumi literare diverse, adunând din fiecare câte o esență".
          Da, modul în care jurnalistul, cronicarul, scriitorul, editorul, colaboratorul în antologii, moderatorul și realizatorul, producătorul de emisiuni tv, promotorul cultural și, nu în ultimă instanță, criticul literar de vocație, Johnny Ciatloș Deak, examinează prin disecare, departajare și generalizare metamorfozele artei celor aproximativ 34 cărți și autori ai epocii noastre, împărțite în cele 7 secțiuni ale cărții, constituie un exemplu concludent de judecare critico-estetică deschisă a unor înnoiri profunde pe tărâmul creației literare. Oricum, valorile artei literare, și nu numai, se deduc de la sine în fondul permanențelor literare, indiferent de proveniența lor estetică.

NEVOIA DE IMPERATIV LA MARCEL MUREȘAN

Valentin Lupea

ORIZONTUL IMPERATIV, Editura CROMATICA, Baia Mare, 2026, cartea de debut a filosofului băimărean Marcel Mureșan, este o reușită carte despre cunoaștere în general, despre îmbinarea cunoașterii cu emoția provocată de artă și cultură, dar nu în ultimă instanță, de cunoașterea și înțelegerea omului, deoarece, așa cum însuși autorul mărturisește "... toate (cele n.n.) scrise de mine în această carte au un singur subiect: OMUL, cu toate treburile lui. Este perspectiva orizontului mirării lui. Este drumul omului spre plenitudine".(Din mărturisirile autorului - Dedicație).           Pentru Marcel Mureșan, scopul unei cărți este acela de a sădi în sufletul omului o anumită tensiune, care tensiune va trebui să rodească "în timp și care să se reducă în final la o adevărată estetică a unei expresii livrești"(Coperta a patra a cărții), deoarece numai estetica ne poate duce, în ultimă instanță, spre cunoaștere și frumos.

„Senine respirații critice”, o Ars Poetica a lecturii

Johnny Ciatloş Deak

„Critica este arta de a iubi în mod inteligent.”
(Charles-Augustin Sainte-Beuve)

Pe esplanada literaturii române contemporane se distinge o voce și o personalitate literară complexă: bine-cunoscuta și îndrăgita scriitoare Liliana Moldovan, cunoscută atât ca scriitoare, poetă și  jurnalistă  cât și în postura de cronicar.  Domnia sa îmbină vocația literară cu activitatea profesională, activând în cadrul Bibliotecii Județene Mureș, fiind  deopotrivă implicată activ în viața literară și publicistică românească, ca redactor șef al „Agenției de presă Așii Români” și  al revistei „Orizonturi Mureșene” și ocupând funcția de Președinte al  filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români.
Opera domniei sale este polivalentă, reflectând un parcurs literar ascendent, o iubire indubitabilă pentru literatură și o etică  împământenită a scrisului întemeiată pe lumină, cunoaștere și valorizare. Cărțile pe care domnia sa le-a publicat au conținut divers, de la poezii, proză scurtă, interviuri, lucrări biografice până la recenzii și cronici literare. 

Cartea zilelor noastre | Tablouri rurale de secol trecut

Adrian SIMEANU

  Strânse cu pricepere și cumpănire depline-ntr-un tom* de un argeșean inspirat foarte la condei. Acum în zilele noastre. Îndrăznesc a spune că-i calcă apăsat pe urme lui Preda și nu doar. Fincă dă la iveală cu certă măiestrie „oameni, fapte, întâmplări” din zbuciumatu' veac anterior. Înainte și după Al Doilea Război Mondial. Într-un sat argeșean în care-și duceau viața locuitori harnici. Ajutându-se fără să stea pe gânduri unu' pe altu' oricând era nevoie. O comunitate închegată, puternică și fecundă prin muncă neobosită, încredere și înțelegere. Spre a-și duce viața mai ușor și a-și face traiu' zilnic mai înfloritor. Pe când nu erau limuzine pe toate drumurile. Nici măcar căruțe-n fiece ogradă. Nu mai zic de răutatea și cupiditatea de azi. Ce ne va duce până la urmă la apocalipsă...

Meditaţiile lui Moise

George PETROVAI

Rugăciunea de pe muntele Nebo

Iţi mulţumesc, iubit Părinte,
pentru a Tale multe daruri
în lunga mea viaţă,
ce ani numără douăzeci
peste a sutei împlinire,
scurşi ca-ntr-o-nchipuire
prin legea timpului din viu.
Poruncile în zeci de ani
Ţi le-am urmat după puteri
şi-un bun păstor am vrut să fiu
pentru sărmanii mei evrei,
eliberaţi de voia-Ţi suverană
din faraonica robie

Poezii de George Petrovai

George PETROVAI

Regatul amintirilor (I) 

De-un timp trăiesc ce mi se pare 
că este noul început – 
am trupul în prezent înfipt 
și duhu-ntors înspre trecut, 

spre lumea-n care sunt un puști 
în casa mică, deșelată, 
dar fără seamăn căci eram 
părinți și frați întreolaltă. 

O văd pe mama cum torcea 
la lampa cu fitilul pâlpâind 
și-n poală-i cum eu capul mi-l puneam
s-ascult al fusului cânt blând. 

Poezii de Roxana-Gabriela Bogde

Roxana-Gabriela Bogde

„Lumina care coboară”

Un soare ce te arde pe obraz,
O lumină care nu te amorțește,
Și ai impresia că pe cer
Se vede lumina dulce a Învierii.

Un înger se conturează în lumină,
Pictat dintr-o imagine sublimă,
O rază ce coboară din văzduh,
Cu două aripi ce se duc spre apus.

Lumina se așază în pâlcuri,
Iar în locul lor rămân doar rânduri,
Ca și cum cerul, în tăcerea lui,
Ar picta coroana de pe fruntea Lui

Întâlnirea din pustie

George PETROVAI

Corul îngerilor:
Domnul este pretutindeni,
în ce-a fost şi-n ce va fi;
lăudată-I fie vrerea
prin puterea de-a iubi.

Căci Iubire El se cheamă
şi din ea ne-a zămislit –
cu iubire, de aceea,
de noi este răsplătit.

Lăudaţi şi cîntaţi
şi vă bucuraţi:
Fiul este printre voi,
Lui vă închinaţi!

ULTIMA ÎMPĂRĂȚIE (roman religios) - Capitolul 2

Eugen Oniscu

Capitolul (2)

Într-o frumoasă dimineață de toamnă, după ce Octavian luă micul dejun cu familia sa, într-o atmosferă de bucurie și destindere, așa cum numai în familie un om poate găsi, plecă din orășelul său spre un alt oraș, unde trebuia să aibă loc o lansare de carte. Călători cu un microbuz, alături de alți călători, admirând câmpurile îmbrăcate în culorile toamnei. Peste tot vedea belșugul toamnei și asta îl încânta. Toamna, cu mireasma ei, îi aducea bucurie în suflet, dar mai ales era bucuros că mergea spre acea întâlnire literară unde avea să întâlnească prieteni și colaboratori ai revistei.
Scriitoarea ce avea să-și lanseze cartea în acea zi se numea Delia Andreescu, iar cartea ei era un roman de dragoste, pe care îl scrisese cu multă pasiune și cu un final dramatic. Octavian lecturase acel roman, ba mai mult de atât, câteva capitole le publicase și în revistă. Cu acea ocazie, el era unul dintre cei ce trebuiau să vorbească despre autoare și carte, iar asta îl încânta. Își pregătise minuțios cuvântarea, iar în timp ce călătorea cu microbuzul își dezvolta în minte unele idei pe care dorea să le accentueze în discursul său. Era bucuros pentru că avea să fie din nou prezent în lumea literară și să discute cu unii scriitori despre cărți și autori. În astfel de momente se simțea precum peștele în apă.

ULTIMA ÎMPĂRĂȚIE (roman religios) - Capitolul 1

Eugen Oniscu

„Fiind întrebat de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, Iisus le-a răspuns: «Împărăția lui Dumnezeu nu vine cu semne bătătoare la ochi. Nu se va zice: “Iat-o aici” sau “Iat-o acolo”. Căci Împărăția lui Dumnezeu este între voi.»”
(Evanghelia după Luca 17:20–21)
 
Capitolul 1

 Viețile unor oameni sunt marcate de dramatism, dar au și bucurii, iar privite în ansamblu devin fascinante. Așa era și viața lui Octavian Tudor, care, dintr-un anumit punct de vedere, era frumoasă, iar dintr-un altul, grea. Frumoasă pentru că, în timpul liber, se dedica literaturii, iar acest lucru însemna foarte mult pentru el. Era redactor la o mică revistă din provincie și toată acea muncă literară, pentru care nu era remunerat, îl încânta. Deși era conștient că revista sa se afla în umbra marilor reviste din capitală și a celor de prestigiu, cu o anumită tradiție culturală, era totuși mulțumit de activitatea pe care o desfășura pe ogorul literaturii, considerându-se doar un salahor al condeiului.

Afară plouă, Alessandro

Simona Cratel

Când m-a sunat cu un an în urmă pentru prima oară și i-am auzit vocea în telefon, voce pe atunci complet străină, m-a anunțat laconic că soțul meu a fugit cu prietena lui.
„Știu“, am spus.
În fine, nu știam nimic despre el, cine este, sau cum se numește, ori cine anume era femeia, știam doar că soțul meu nu se mai întoarce acasă. Eram nefardată, nespălată şi nu apucasem nici măcar să mă pieptăn, deşi era ora unsprezece.
„Ați dori să ne întâlnim să vorbim despre asta?“

Istoria unui romantic (monolog)

Diana Cozma

El: așadar: când m-am separat de soția mea, am urlat: „nu mai simt afecțiune pentru tine, îți spun, nu mai am nimic-nimic, nici un sentiment, nicio senzație, nicio nicio... ce mai încoace-încolo, nu te mai iubesc, înțelegi?!!!;am fost cinstit, organic, nici nu aveam cum să fiu altfel, căci în venele mele curge sânge nobil, bunicul meu, pardon, străbunicul meu, ce contează bunic-străbunic, a fost stăpân peste plantații uriașe de grâu, la picioarele lui se prosternau sute de sclavi, îl venerau ca pe un zeu!”;da, i-am spus deschis adevărul: „nu mai suport să mă târăști prin lanuri de grâu și să mă iei în posesie ca pe un animal; m-am săturat să mă hăituiești, să mă azvârli ca pe-un sac în patul matrimonial și acolo să mă înfășori în steagul roșu-sângeriu, moștenire de la strămoșii tăi, luptători pentru drepturi egale între indivizi; căcat! care egale, care?

Ospiciul local

Flavius Lucăcel

PERSONAJELE :

Lola

Greta

Roli

Lulu

Tinoleti

Vocea de la difuzor

Scena 1

Locuinţă spaţioasă, o aripă a casei elegantă, cealaltă lăsată în paragină. O parte din acţiune se va desfăşura în beciul casei, amenajat ca ospiciu. Locatarii, oameni comuni, de profesii diferite, dar cu idealuri asemănătoare: să trăiască bine, să moară frumos. Toţi în beciul casei, spaţiul de terapie al ospiciului local, urmăresc la televizor ştirile politice.

Regele clown

Adela Iancu

În fundal, palatul regelui, cu balcon spre scenă. În faţă, manejul – oraşul, regatul său. Aici sunt clownii făcând giumbuşlucuri, în timp ce povestitorul ne introduce în atmosferă sau clownii se transformă rând pe rând în povestitori (preferabil aşa).

Povestitor 1:  Povestea spune că a fost, şi poate că mai este, un loc pe lume unde, încă din burta mamei, oamenii au o faţă albă, o gură mare şi scălâmbă şi un nas rotund şi roşu de clown adevărat.

Pov. 2            Un adevărat regat al clownilor.

Pov.1             Regele acestui regat este cel mai mare clown al tuturor timpurilor,

stârneşte râsul la orice pas şi este aplaudat şi admirat de toţi, însă, ca orice clown adevărat...

Pov.2             ... şi care se respectă...

Pov.1               ... este trist.

(16) ENTUZIASMUL POETIC. FRACASTORO: POTENȚAREA NATURII

eCreator.ro

          Progresiunea constantă spre libertatea umană prin selecție, respingere și entuziasm sintetizator este rezumată, pentru poezie, de Francastoro în felul următor: întâi poetul "a început să modeleze sunete, să aleagă muzicalul și să respingă nemuzicalul, ori să le lege cât mai bine cu putință, să se complacă mai ales în metafore, să dea atenție sonorității și suavității și, pe scurt, tuturor celorlalte podoabe ale limbii. Apoi și-a propus să se ocupe de metri și picioare, să facă versuri și să vadă care este potrivit fiecărei idei. Drept conținut, a dorit numai frumosul și excelentul căruia să-i atribuie numai însușiri frumoase și admirabile. Dacă acestea lipseau, el și-a propus să le plăsmuiască prin metafore, să pornească în căutarea de digresiuni și comparații și să nu piardă din vedere niciunul din celelalte artificii care țintesc la excelența rostirii, topica, tranzițiile, figurile și alte ornamente nefolosite astăzi. De îndată ce a strâns laolaltă toate frumusețile de limbaj și subiect și le-a dat glas, a simțit furișându-i-se în sine o anumită armonie miraculoasă și aproape divină și cu care nicio alta nu se putea asemui. Iar apoi și-a dat seama, ca să zic așa, că și-a ieșit din sine. Nu se putea stăpâni, ci delira asemeni celor ce iau parte la misterele lui Bacchus și-ale Cibelei când fluierele încep să cânte și le răspund tobele"(Girolamo Fracastoro, NAUGERIUS, SIVE DE POETICA DIALOGUS, trad. Kelso, în University of Illinois, Studies in Language and Literature, Urbana, 1924, vol. IX, Nr. 3, p. 65).

(15) DESENUL, INTUIȚIE RAȚIONALIZATĂ A ARMONIEI

Valentin Lupea

          Armonia ce decurge din selecția operată de om asupra naturii și din potrivitea reciprocă a părților într-un întreg se confundă pentru arta Renașterii, sub chipul unui ideal, în arta desenului.            Această artă a desenului, rudă și izvor al celor trei arte ale arhitecturii, sculpturii și picturii, se profilează ca un arc. În caracterizarea acestei arte, înălțată pe un ideal de armonie, Vasari se face ecoul lui Michelangelo. Desenul iese din experiență și se întoarce la experiență, deoarece el este făurit în intelect din soarta multor experiențe particulare, ca să alcătuiască un etalon unic al excelenței. "Este ca o formă sau o idee a tuturor obiectelor din natură, cu totul minunat în ceea ce conturează, deoarece nu numai în ce privește corpurile oamenilor și animalelor, dar și clădirile, plantele, în pictură și în sculptură, desenul are cunoștințe de proporțiile întregului față de părți și ale părinților între ele și față de întreg (...). Din această cunoaștere izvorăște o anumită concepție și judecată".(Vasari, DESPRE TEHNICĂ, traducere). Iar apoi, acest arhetip sau tipar, armonios și unic, se traduce prin creion sau cretă, într-o realitate vizibilă.