Tendința către secularizare mai poate fi ilustrată și prin folosirea diferită a imaginii vălului. Pentru mentalitatea medievală, adevărata existență zace ascunsă în spatele unui văl sau al unui simbol, iar această adevărată existență este ocultă sau spirituală. 
          Pe la sfârșitul secolului al VI-lea,  Olimpiodorus compară imaginația cu un văl tăinuitor; vălul fanteziei care interferează adevărata înțelege și care este, așa zicând, veșmântul dorinței obstructive. Din această cauză vorbim despre fantezia cu rochii fluturânde. Calipso, care i-a vrăjit pe tovarășii lui Ulise, era o întrupare a fanteziei înșelătoare și avea nevoie de rectitudinea rațiunii pentru a vedea prin văl, așa cum Ulise a avut nevoie de antidotul unei buruieni magice. 
          Gilbert din Olanda (m. 1172) nu are încredere nici în vălul imaginației. Poeții medievali se refereau la produsul fictiv al imaginației, poezia alegorică, vorbind despre un văl care acoperă adevărul. 
          Dante vorbește despre trsnsparența alegoriei sale ca despre subțirimea vălului.(Dante, DIVINA COMEDIE, PURGATOTIUL, VIII, 20-21-21).

          Boccaccio, a cărui schemă de gândire este încă medievală, utilizează imaginea generală a unui văl sau a unui înveliș de douăzeci și patru de ori în GENEALOGIA ZEILOR pentru a semnifica învelișul obscur al formei poetice. 
          Această imagine a vălului, tipic medievală, este folosită desigur de cei cu dispoziții la mistică nu numai în perioada postmedievală apropiată, ci în permanență.
          Peter Sterry spune că Dumnezeu este intrezărit confuz prin vălul lumini sale creareate, "ca soarele în ceața dimineții. Iar în secolul al XIX-lea, Shelley cântă vălul pictat al vieții. 
          La polul opus se află atitudinea față de văl a lui Giordano Bruno (1548-1600), adevărat fiu al Renașterii. Autodenumindu-se Excubitor, Deșteptător al minților adormite, el exclamă următoarele: "Da, iată unul care a măturat văzduhul, a străpuns cerurile, s-a năpustit pe lângă stele și a trecut dincolo de hotarele luminii! Cheia curiozității sale silitoare a deschis vederii simțurilor și tuturor puterilor rațiunii toate cămările adevărului câte ni se pot deschide. El a dezgolit natura de rochia și vălul ei". Sau "Nolanul a dezlegat spiritul uman și cunoașterea, căci se înăbușea în temnița strâmtă cu aer tulbure, dinăuntrul căreia, cu mare greutate și numai printr-o creatură, crepătură putea privi nespus de îndepărtatele stele, și aripile îi erau retezate ca nu cumva să zboare și să despice vălul norilor."(Giordano Bruno, LA CENA DE LA CENERI, dialogul I, citat de Williams Boulting, GIORDANO BRUNO, Londra, 1914, p. 537).
          Cu alte cuvinte, acest "adevăr al lucrurilor" care pentru omul medieval era "împodobit cu frumoase văluri" de muzică și fabulație fermecătoare, omul modern, cu ajutorul rațiunii și al științei, îl vede și îl atinge direct.