...în calendaru' de ianuarie a. c., la Filarmonica Pitești. Iată-le, pe scurt, ca de obicei:
 Stagiunea s-a reluat după sărbători, de Ziua Culturii Naționale, aniversându-l evident și pe Luceafăr. Care strălucește de-a pururi, cu-aceeași putere, pe firmamentu' cultural autohton. Așa că echipa instituției s-a orientat la Tiberiu Soare, ca dirijor, și la Remus Azoiței ca solist violonist. Preponderent, muzică românească. Rapsodiile enesciene, în prim plan. Veritabile bijuterii componistice. Superbe. Nemuritoare. Faimoase pentru români. Pretutindeni pe glob... 

  Apoi, o seară de romanțe. Sugestie făcută întemeiat managerului Gabi Niță, preț de vreun an și mai bine. Pusă în practică, până la urmă, cu participarea interpretelor Alina Mavrodin-Vasiliu (de la Târgoviște), Alina Ichim (piteșteancă de fel), soția dirijorului Traian Ichim (de la Brașov) aflat în fruntea orchestrei gazdă. Le-au fost alături potrivit Marius Bălan, de la Teatrul „Davila” și Alexandru Chiriac, tot de la poalele Tâmpei. Aflat acesta din urmă la a doua apariție în urbea de pe mal de Argeș. E un artist născut pentru muzica vocală de calitate. Tuspatru trecuți cu succes pe la ambele festivaluri de profil de la Târgoviște și Chișinău: „Crizantema de aur”, „Crizantema de argint”. Mulți din sală s-au bucurat de sunetu' liric, melodios, picurat în suflete cândva din abundență. Lăsându-se-nvăluiți de nostalgia genului ce le-a marcat multora tinerețile. Mai ales în interbelicu' de veac trecut, de-mi aduc aminte bine...
  Soprana Iulia Miulescu și baritonu' Bogdan Podlovski (de la Opera Comică pentru Copii București) au fost, la rându-le, protagoniștii unui spectacol regizat de Felix Crainicu și dirijat de Tibi Oprea. O poveste născută, întreținută telefonic de un el și-o ea. Dar și un semnal demn de luat în seamă asupra efectelor comunicării excesive de tipul ăsta...
  În fine, trioul de jazz l-a avut invitat ca solist acordeonist pe Jan Mocanu. Care ne-a delectat nimerit cu standarde de peste ocean, cu transcripții din clasic, dar, îndeosebi, cu șansonetele Parisului. Cam atât. Ce-o fi-n Făurar, oi scrie mai încolo. Sper să merite...