Concomitent cu anul 1926, în devenirea profesională, culturală și spirituală a lui Ion Breazu avea să înceapă o nouă etapă care avea să schimbe multe în viața sa și care avea să deschidă largi perspective de viitor pentru tânărul de pe Târnave. Este vorba despre faptul că începând cu anul 1926, Ion Breazu este membru al Școlii Române din Franța, trimis fiind la Paris pentru specializare, prin Facultatea de Litere și Filosofie a universității clujene, cu ajutorul lui Nicolae Iorga, la propunerea lui Gh. Bogdan - Duică, unde rămâne până în anul 1928. Tot în această perioadă, Breazu devine membru al Societății Literare și Științifice ASTRA.
          Ca un eveniment deosebit, notăm acum apariția studiului OPERA POETICĂ A LUI LUCIAN BLAGA, (un lung șir de foiletoane), în revista COSÂNZEANA, numerele: 2, 3, 4 - 5, 6, 8, 10, 11, 12, 14 - 15, 17, 20 - 21, 22 - 23 - 24, 25/1926, care a  însemnat de fapt primul studiu de sinteză asupra operei lui Lucian Blaga, studiu care a fost apreciat în mod deosebit de către marele poet și filosof, așa după cum rezultă și din corespondența dintre Lucian Blaga și Ion Breazu.
          Tânărul absolvent al Universității clujene continuă colaborarea cu SOCIETATEA DE MÂINE, iar în anul 1927 trimite din Franța corespondențe pariziene pentru această revistă, concomitent cu studierea raporturilor culturale româno -franceze, la fața locului.

          În perioada generoasei sale existențe, Ion Breazu a întreținut relații de prietenie cu o serie de oameni de cultură, cum ar fi: Lucian Blaga, Pavel Dan, Ion Chinezu, Liviu Rusu, academicianul Prodan etc., cu unii dintre ei întreținând o intensă corespondență (vezi corespondența cu Pavel Dan, cu Lucian Blaga, cu Radu Brateș etc.) sau imortalizându-i în niște pagini de însemnări (jurnal) din care putem desprinde cu ușurință date interesante, atât pentru viața și activitatea personalităților amintite, cât și pentru Ion Breazu în special și istoria literară și culturală a patriei noastre, în general.
          Paginile de jurnal cu însemnările lui Ion Breazu din perioada 1927-1928, publicate postum în revista TRIBUNA, an IX, nr. 2/14 ianuarie 1965, p. 4 de către Al. Căprariu, cuprind însemnările cu privire la unele opinii ale lui Breazu despre Lucian Blaga, culese în special cu ocazia întâlnirii la Paris (prima întâlnire) a celor doi oameni de cultură. Al. Căprariu însoțește aceste pagini cu o reproducere după bustul lui Ion Breazu, realizat de Richard Hette, lucrare care a figurat la Salonul Oficial din Paris (1927) sub titlul CAP DE TÂNĂR, precum și cu reproducerea unui relief al lui Lucian Blaga, realizat de către Romul Ladea, cu puțin timp înaintea morții marelui poet.
          Lucian Blaga îl anunță pe Breazu, de la Sanatoriul Priesanitz din Cehoslovacia, că va veni la Paris pentru vreo 8 zile, cam pe 21 ori 22 martie, 1928. Blaga dorea foarte mult să vadă Parisul, dorință care putea fi îndeplinită acum pentru motivul că marele poet a fost mutat ca atașat de presă la Berna.
          Blaga sosește la Paris în data de 21 martie 1928, la ora 13, 40. Ion Breazu îl așteaptă la gară (Gara I'Est). 
          Blaga îl recunoaște imediat pe Breazu, cu toate că nu s-au văzut până atunci decât o singură dată, în anul1925, primăvara, când s-au cunoscut în tipografia revistei ARDEALUL din Cluj, în care Blaga își tipărea DARIA, iar Breazu făcea corecturile pentru revista SOCIETATEA DE MÂINE.
          Blaga nu avea niciun motiv să-l rețină pe Breazu în momentul în care fac cunoștință, pentru simplul motiv că pe atunci, acesta din urmă încă nu scrisese nimic despre Blaga.
          Breazu îl vede pe Blaga "... puțin mai slab și mai îmbătrânit" decât atunci când au făcut cunoștință, bănuind că acesta este bolnav de plâmâni. De fapt, toată perioada cât a stat la Paris, Blaga a tușit mereu, ba mai mult, o zi întreagă a trebuit să stea la pat.
          Îl instalează la Hotelul de Suez (Bulevard Saint-Michel, 31), fiind în același timp nemulțumit de hotelul în care l-a dus. După câteva zile, prins de ritmul Parisului, Blaga nu mai era preocupat de problema locuinței.
          Lăsându-l să se odihnească până la ora 17, 00, tot în după masa aceea, Breazu îl duce pe Blaga la mănăstirea NOTRE-DAME, unde are ocazia să aprecieze armonia stilului gotic al monumentului, după care, cu ajutorul unui taxi, cei doi prieteni se duc la Caius Brediceanu, cumnatul lui Blaga, care fiind în drum spre Rio de Janeiro, unde a fost numit ministru al României, s-a oprit circa o lună de zile în Paris, locuind la Hotelul Moliere, rue Moliere, lângă Palais Royal. Aici, Blaga se întâlnește cu Tolu, fost coleg de liceu cu care discută până târziu. A doua zi, pe la orele 10,00, când Breazu vine să-l ia, îl găsește pe Blaga, care nu se simțea bine, în pat, rămânând alături de el până la ora 12,00. Tot timpul, cei doi prieteni au discutat despre literatură. Discuția a fost foarte interesantă, motiv pentru care Breazu regretă că nu a notat atunci întreaga conversație care i-a mărit acestuia convingerea în cultura lui Blaga, în "distincția lui sufletească și în perfectul lui simț al lucrurilor românești".
          Breazu exemplifică cele afirmate cu observațiile pe care le-a făcut Blaga, observații din care se pot desprinde cu mare ușurință trăsăturile definitorii ale limbii române, trăsături care fac o adevărată caracterizare limbii românești, caracterizare pe care Breazu n-a mai auzit-o din gura nimănui și pe care o găsește foarte justă. Cei doi discută în continuare despre școala latinistă ardeleană, despre Timotei Cipariu, la adresa căruia Blaga afirma că dacă s-ar face vreodată la noi romanul unei "existențe mari", atunci Timotei Cipariu ar fi cel care l-ar merita cel dintâi, despre Paul Valery, și așa mai departe.
          În cea de-a treia zi îl duce la Mussee Luxembourg și se miră la faptul că Blaga trece relativ repede prin fața unor opere de artă înaintea cărora el s-a oprit timp mai îndelungat, de fiecare dată, dar își potolește nedumerirea când își dă seama că acesta cunoștea acele opere artistice din reproduceri. După vizitarea muzeului, Breazu îl conduce pe Blaga la Rotunde, o cafenea în Montparnasse, unde marele poet și filosof se întâlnește cu D. D. Roșca, fostul lui coleg de liceu, asistând la discuția dintre cei doi, discuție purtată pe marginea INFLUENȚEI LUI HEGEL ASUPRA LUI TAINE, lucrarea de doctorat a lui D. D. Roșca.
          Tot în această zi, la amiazi, Ion Breazu este invitatul lui Blaga la masă. În timpul mesei și după aceea, cei doi discută iarăși literatură (Breazu consemnează în mod special, de data aceasta, discuția despre Gh. Bogdan - Duică).
          În următoarea zi, Breazu îl însoțește pe Blaga la Luvre unde, împreună, îl admiră pe Leonardo da Vinci, Rembrandt, Velasquez, Manet etc. În altă după masă au vizitat muzeul Rodin. Cei doi au vizitat, de asemenea, muzeul de artă modernă de la Jeux de Paume și cel al Primăriei de la Petit Palais. Niciunul dintre aceste ultime două muzee nu-i lasă lui Blaga vreo impresie deosebită.
          Printre promenadele artistice ale celor doi prieteni se numără și cea pe care au făcut-o prin Galeriile particulare de pictură, galerii situate pe Rue de Seine, Rue de Seine Peres, Rue de la Boetie și Fobourg Saint-Honore, promenadă în urma căreia amândoi au rămas foarte mulțumiți, în special Breazu, pentru care "...a fost o adevărată revelație".
          În urma vizitării muzeelor oficiale, Blaga s-a mirat la constatarea că sunt foarte puține operele marilor artiști plastici contemporani francezi care sunt expuse în ele.
          Ion Breazu, și el un mare iubitor de artă, de pictură în special, a fost impresionat în mod deosebit în fața a două sau trei tablouri ale lui Zak, marele pictor polonez, tablouri la care a constatat existența unei foarte mari congruențe între subiect și execuție precum și faptul că personajele dostoievskiene ale acestuia pot fi simțite în toate fibrele din culori, la fel ca și în modul în care acesta pune pasta, tot tragicul existenței lor transpirând parcă din culorile acelea aspre și sărace, lipsite de orice sensibilitate sau sentimentalism.
          De fapt, preocupările lui Breazu în domeniul artelor plastice sunt evidente, iar gusturile lui, pline de rafinament, sunt de necontestat. Ocupându-se într-unul din studiile sale de modul în care criza economică de supraproducție din perioada anilor 1929-1933 s-a oglindit în literatura Transilvaniei de după Unire, prin analogie cu oglindirea ei în domeniul artelor plastice, Ion Breazu constată următoarele: "Nu știu câți dintre dumneavoastră ați avut ocazia să intrați în acest răstimp într-o mare expoziție de pictură (n.n. răstimpul nu este altul decât perioada ultimilor douăzeci de ani de după Unirea din 1918). Întrucât mă privește, de câte ori am făcut-o, m-am simțit copleșit de o tristețe irezistibilă. Artiștii moderni - vorbesc despre cei reprezentativi - nu mai simt bucuria luminii pe care o întâlnim în tablourile impresioniștilor. Ei preferă tonurile sumbre. Când sunt vii, aceste tablouri au în ele, sau o sensibilitate violentă, sau o lumină ireală, nepământeană. De fapt, însă și această senzualitate, și această viziune supraterestră au în fondul lor cenușa amară a tristeții. Aceeași atmosferă stăpânește și literatura",
(Breazu, Ion, VIAȚA LITERARĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ARDEALU DE DUPĂ UNIRE, Cluj, 1934, p. 6).
          În continuare, Breazu și Blaga, în periplul lor prin Paris, au admirat expoziția pictorului japonez Takashi Nskajama precum și și câteva lucrări de Chagall, lucrări "cu o lumină de o  blândețe miraculoasă" care le-au adus amândurora multă bucurie, întreținându-se apoi într-o lungă și interesantă discuție în care au fost prinși toți scriitorii contemporani lor, căzând de acord pentru fiecare în stabilirea acelui ceva care îi caracteriza la vremea aceea.
          Astfel, Arghezi are "părți geniale", Bacovia, "de asemenea", Pillat este "slab", A. Maniu e un "liric de mâna întâi, lipsit însă de cultură", Cezar Petrescu e "cam gol", I. Barbu are "părți originale", Goga este "amuzant în discuție", Isac apare "cu vreo 4-5 poezii bune și așa mai departe.
          Prietenia dintre Ion Breazu și Lucian Blaga a fost una dintre cele mai frumoase prietenii din câte pot exista între oameni de mare prestigiu ai culturii noastre. Datorită acestei exemplare prietenii, avem la dispoziție un fond de peste 80 de scrisori din perioada cea mai fertilă a poetului.
          A doua întâlnire la Paris a lui Breazu cu Blaga avea să aibă loc în vara aceluiași an (27 iunie 1928).