Ascensiunea poetului și a pictorului de la nivelul meșteșugarului de rând, simplu povestitor sau flecar, pe o treaptă egală cu teologul și filosoful, s-a datorat deci întâi de toate, sporii cunoștințelor lor literare și științifice. Educația lor trebuia să fie completă și liberală. Un adevărat poet trebuie să stăpânească o bună cunoaștere a gramaticii, retoricii și măcar a principiilor celorlalte arte tradiționale, atât morale cât și naturale, spune Boccaccio. Mai mult, el trebuie să stăpânească un vocabular puternic și abundent, să fie familiarizat cu relicvele arheologice și să cunoască atât istoria cât și geografia. Iar Du Bellay (1524-1560) i se adresează ipoteticului poet ca unuia "instruit în toate artele și științele alese, mai cu seamă în cele naturale și matematice, versat în tot soiul de autori buni, greci și latini, și neignorând meseriile și profesiunile vieții omenești". Într-adevăr, recomandarea erudiției temeinice ca o condiție prealabilă pentru munca literară creatoare a ajuns să fie un loc comun printre apărătorii italieni timpurii ai artei poetice (vezi bunăoară Scaliger și Minturno). Castelvetro, care într-un număr de puncte importante, simțea o adevărată voluptate să contrazică vederile comune ale apologeților poeziei, în chestiunea educației umaniste este mai puțin eretic decât pare.
El insistă asupra faptului că poezia trebuie deosebită prin ținta ei de a produce plăcere, de știință, al cărei scop este adevărul.(Castelvetro, POETICA D'ARISTOTELE, pp. 29, 586, cit. de Charlton, notele 1 și 2). Nu va admite însă doctrina platonică după care obârșia poeziei este nebunie divină.(Ibid. pp. 67, 511, cit. de Charlton, notele 2, 3).
Întâlnim frecvent referiri și la perseverența și extensia necesare educației pictorului. Artistul trebuie să fie un "...om destoinic, bine instruit în literatura bună. Trebuie să știe geometrie și trebuie să știe poezie și oratorie, care îi vor furniza multe subiecte"(Janittschek, op, cit, pp. 143, 145). "Pictura necesită o... educație perseverentă și completă, îngrijită, sistematică", conștiincioasă (Ibid, pp, XXV, XXVI).
Pictorul este un membru atât de prețios societății, încât grija pentru instruirea lui trebuie să înceapă, după Durer, încă de la naștere. El trebuie să fie de la început crescut în învățătură - menținut în dorința de a învăța, iar nu dezgustat. Trebuie să știe să citească și să vorbească latinește. Durer dă de înțeles că s-ar putea ca studiile timpurii ale copilului pictor să fie îndeajuns de aspre, astfel încât să-i amenințe sănătatea. Dacă din această pricină se ivește primejdia ca tânărul să fie cuprins de melancolie, "el trebuie să fie pentru un timp distras de la învățătură, deprinzând să cânte la vreun instrument cu coarde, care să-i reînprospăteze sângele"(Citat de T. S. Moore, ALBRECHT DURER, New York, 1905, p. 328. Vezi A. Durer, HRANA UCENICULUI PICTOR, traducere de N. Reiter, MERIDIANE, București, 1970, p. 92).