Aminteam undeva că Ion Breazu a fost trimis la Paris pentru specializare cu ajutorul lui Nicolae Iorga. Considerăm că ar fi o mare nedreptate să nu amintim aici faptul că unul dintre cele mai prezente capitole ale activității marelui istoric român N. Iorga este cel rezervat relațiilor științifice cu tinerii studenți români.
Preocupat fiind cu pregătirea unei pleade de oameni de știință în domeniul umanistic, Iorga a sprijinit trimiterea în marile centre de cultură europene a unor elemente dornice și capabile de a se afirma. Unul dintre cei pe care Iorga i-a îndrăgit și i-a sprijinit încă de la început, a fost și Ion Breazu.
Că Breazu i-a fost drag lui Iorga, că l-a ajutat cu bani și că i-a promis să-l ajute și la ocuparea oricărui post pe care acesta l-ar dori, că i-a dat informații prețioase în legătură cu modul în care va putea culege ineditul despre Quinet și despre raporturile acestuia cu românii, ne-o mărturisesc cele două scrisori trimise de Iorga lui Breazu la Paris, prima în data de 15 august 1928 (redactată fiind la Vălenii de Munte), iar a doua în data de 10 septembrie 1928.
Ne permitem să reproducem în întregime cele două scrisori care s-au mai păstrat, din corespondența Nicolae Iorga - Ion Breazu, scrisori publicate în TRIBUNA, an IX, nr. 47/25 noiembrie 1965, p. 9.
"Scumpe d-le Breazu,
Regret starea sănătății d-tale care te silește a întârzia lucrarea pe care mi-o anunți (n.n. este vorba despre lucrarea EDGAR QUINET ET LES ROUMAINS).
Nu cunosc nimic inedit cu privire la Quinet. Dar cred că ai putea întreba pe profesorul din Lyon care a scris de curând un studiu despre Michelet și care a găsit scrisori ale românilor noștri.
N. Iorga"
Cea de-a doua scrisoare se prezintă în felul următor:
"Scumpe d-le Breazu,
Dumneata ești un om rar, de vreme ce o neînsemnată îndatorire provocată de înseși meritele dumitale, îți poate rămânea cu atâta delicatețe în minte. Exemplele atâtora dintre foștii membri ai școlii puteau să te sfătuiască altfel. Nu te îngrijora de plată: când vei avea, vei da. Pentru orice loc ai crede că poți ocupa, te asigur de sprijinul meu.
Primește te rog cele mai bune salutări.
N. Iorga "
Dintr-o altă scrisoare, de data aceasta redactată de Breazu către Gh. Bogdan - Duică, trimisă din Paris în vara anului 1928, aflăm o mulțime de lucruri legate de viața și preocupările tânărului Breazu care dorește să-și însușească la perfecție limba franceză, care vrea ca la întoarcerea spre casă să facă o călătorie prin Italia în scopul îmbogățirii cunoștințelor sale artistice, care are iarăși nevoie de bani pentru că viața în Franța nu este ieftină și pentru că bieților lui părinți care abia-și mai duc, de pe o zi pe alta, greaua lor familie, nu le poate cere.
Ne permitem, de asemenea, să reproducem în întregime și această scrisoare care a fost publicată în TRIBUNA, an VII, nr. 19/1973, scrisoare din care rezultă foarte clar că plecarea lui Breazu la Paris s-a făcut la propunerea lui Gh. Bogdan - Duică.
"Mult stimate d-le profesor,
Nu știu ce veți fi gândit despre elevul pentru care ați făcut tot ce va stat în putință pentru a-l trimite la Paris și care, după ce a plecat de lângă Dv., abia dacă s-a mai uitat câte o dată către maestrul, căruia îi datorește atâta recunoștință. Pentru această purtare urâtă, la întoarcere, o aspră mustrare.
(O voi suporta-o deplin convins c-o merit).
Am și eu o mică scuză. Am urmărit, după cât mi-a stat în putință activitatea Dv. din ultimii doi ani. Am văzut cântă seriozitate ați dat înaltului post de conducător al întâiei instituții culturale a Ardealului. Poate niciodată Universitatea Clujeană nu a avut manifestări atât de demne, de înalta ei menire. Apoi: catedra, politica, activitatea publicistică. Mi-am spus, de ce să vă mai deranjez cu neînsemnatele mele griji și bucurii?
Pentru că în acești aproape doi ani de viață pariziană au fost griji, dar mai ales au fost multe, multe bucurii.
Pentru bucuriile acestea vă voi fi recunoscător toată viața, pentru că în primul rând Dv. le datorez. Dacă n-aș fi avut sprijinul Dv. hotărât și plin de autoritate, astăzi n-aș fi aici. Bucurii ale spiritului și bucurii ale inimii. Dacă dumneavoastră și Maiorescu (spre care tot de dumneavoastră am fost îndreptat) mi-ați sădit în suflet cultul ideii și cultul adevărului, Franței trebuie să-i fiu recunoscător pentru lărgirea și introducerea lui în toate fibrele sufletului meu. Cultul acesta își are aici închinători în toate straturile societății. La tot pasul întâlnești binefacerile lui. E de ajuns să răsfoiești zilnic un jurnal pentru a te simți, în scurtă vreme, prins de el. Alăturarea de el e cultul frumosului. Sunt convins că pe acesta, numai de aici l-aș fi putut duce atât de departe. De aceea scrisoarea aceasta vă incomodează mai degrabă decât trebuie.
Și din același motiv e însoțită de o rugăminte pe care am ezitat foarte mult să v-o fac. Ce să fac însă, dacă nu am pe nimeni? Bieții mei părinți de abia își duc familia grea de pe o zi pe alta. De unde ar putea să mă mai ajute pe mine? Eu ar trebui să le întind (o) mână de ajutor!
Vă rog spuneți un cuvânt pentru această cerere d-lui ministru Lapedatu. Mi-a mai trimis 10.000 lei și în iarnă. De două și de trei ori a mai dat și altora. Aceasta nu e o mustrare pentru dumneavoastră, ci o justificare pentru îndrăzneala mea. Cu acești bani, pe lângă asigurarea cheltuielilor mărunte care cresc mereu acum la sfârșit, am de gând să fac două lucruri:
Întâi de toate, să stau luna iulie într-o familie franceză pentru a mă prrfecționa în vorbirea limbii. Traiul la Fontenay, în continuu între Români, apoi depărtarea de Paris, mi-a pus o mulțime de dificultăți în această privință.
În al doilea rând aș vrea, la întoarcere, să văd Italia. Și aceasta nu atât pentru plăcere, cât pentru îmbogățirea cunoștințelor artistice. Alt prilej mai potrivit nu cred că mai găsesc. Aș vizita Flotența, Pisa, Roma, Napoli și Veneția.
Dacă credeți că domnul ministru Lapedatu îmi va putea da atât de generosul d-sale sprijin, vă rog să urgentați chestiunea pentru a avea banii la timp și i-aș întrebuința după cum se cuvine. Din parte-mi îi voi fi întotdeauna recunoscător. Vă rog să iertați pentru incomodare și să fiți sigur de neclintitul meu devotament".