Cartea de față, PUTEREA IUBIRII, cartea poetei Mihaela CD, apărută la Editura GLOBART UNIVERSUM, Montreal-Canada, 2026, după cum ne spune și subtitlul cărții (Poezii de dragoste), este o carte de versuri în care se face cântată iubirea, dragostea, acest fenomen universal și este dedicată "Cu toată dragostea mea, soțului meu iubit, / Soarele care îmi luminează viața".
Pornind de la ideea că dragostea este un sentiment complex, manifestat printr-o afecțiune puternică, definirea ei ar fi un demers la fel de complex, foarte dificil, cauzat fiind tocmai de complexitatea manifestărilor sale precum și de diversitatea legăturilor afective cuprinse în acest cuvânt, pentru că, nu-i așa, dragostea se poate manifesta față de familie (părinți, soț, soție, copii, frați, surori sau alte rude), față de prieteni, față de partenerii romantici, față de Divinitate, dar și față de animale, obiecte, patrie, frumos, artă și așa mai departe.
O constantă importantă a dragostei rămâne reciprocitatea. A iubi cu putere pe cineva, ceva înseamnă a adora. Cu toate acestea, dragostea, alias iubirea este un sentiment mult mai puternic decât adorația, deoarece ea cuprinde o mulțime de alte proprietăți și sentimente.
O persoană poate demonstra cel mai mare act de iubire, nu de adorație, sacrificându-și chiar și viața pentru persoana iubită, dacă ar fi nevoie. Cu toate acestea, adorația este și ea un sentiment de iubire profundă, pentru că dacă adori sau iubești profund pe cineva, poți descrie acel sentiment ca fiind adorație, adică o iubire puternică. Așadar, adorația poate fi definită drept o iubire intensă, o iubire extazioasă, o admirație profundă, iubitoare, un devotament și un respect ieșite din comun.
Cu toate acestea, nimeni nu poate trage o linie de delimitare clară semantico-sentimentală între cele trei cuvinte: adorație, iubire și dragoste, pentru că toate trei formează același câmp lingvistic, făcând parte din aceeași arie semantică.
Am insistat în cele de mai sus pe sensul semantic al celor trei cuvinte, nu întâmplător, ci pentru simplul motiv că distinsa doamnă Mihaela CD, despre care, la fel ca și despre cărțile dânsei, am mai avut onoarea să scriu, și-a intitulat cartea sa cu poezii de dragoste, PUTEREA IUBIRII, atribuind iubirii toate acele atribute magice, cu care, și de data aceasta a reușit să bată cu succes la porțile Parnasului, acel munte legendar al muzeelor.
Scriitorul, poetul, redactorul, cronicarul, textierul, promotorul cultural, scenaristul, regizorul și artistul în pictură tradițională digitală, Mihaela CD s-a născut în România, emigrând în Canada în urmă cu mulți ani, împreună cu familia, stabilindu-se la Montreal.
Numele Mihaelei CD a devenit deja un nume de legendă, prin activitatea sa neobosită în domeniul artei, al creației artistice și al culturii în general, dar și-n cel al ziaristicii și al militantismului.
Impresionantă este, în primul rând, activitatea creatoare a Mihaelei CD prin diversitatea tematică a creațiilor sale, diversitate exprimată-n cele 30 cărți de autor, cărți de poezie, de proză, de eseuri, interviuri, articole, însemnări, cronici literare și așa mai departe, dar și prin cele 84 cărți formate din antologii și volume colective, la care se adaugă 25 cărți cu interviuri, dicționare și comentarii literare, activând și fiind publicată în peste 61 reviste, publicații și platforme literare, nelipsind nici participarea dânsei la interviuri radio-tv-ziare (37 interviuri), obținând peste 120 distincții (diplome, trofee, medalii și premii literare), o operă și o activitate fabuloasă despre care au scris peste 53 scriitori, jurnaliști și critici literari, printre care mă enumăr și eu la câteva dintre cărțile dânsei, la volumul VIAȚA VIOLETĂ, 2025 și la cele trei volume ale antologiei ÎMPREUNĂ, 2023, cronici prinse în cărțile mele de critică PULSURI CIRCUMSCRISE, 2025 și NELINIȘTEA METAFIZICĂ, 2024, ambele la regretata Editură eCREATOR din Baia Mare.
Mihaela CD a scris, de asemenea, critică literară, cronici, recenzii referințe critice și semnale editoriale la multe cărți de autori, având în lucru și în curs de apariție alte trei cărți personale.
În calitatea sa de promotor cultural a organizat 30 evenimente literar-culturale, 10 concursuri culturale și 25 parteneriate, tabere și evenimente literare.
Cartea de față, PUTEREA IUBIRII (Poezii de dragoste), Editura GLOBART UNIVERSUM, Montreal, Canada, 2026 este așadar o carte de dragoste, o carte a iubirii trăită și simțită în toată complexitatea ei, prin toate fibrele eului poetic, o iubire cu înmiresmări romantice care cântă romanțe la miezul nopții, fără să ceară nimic în schimb, o iubire metamorfozată în cireșele iubirii și-n buchetul dorului, trăită printre toridele veri, o iubire a cărei scânteie invită la dansul pe strune și la nunta între stelele iubirii, cu aluzii directe la buchetul de mireasă în care se oglindesc razele iubirii.
O asemenea iubire nu poate fi decât o iubire trăită-n doi: "Iubito este noaptea noastră / Azi inima ți-am adus-o în dar / Pe cer surâde lumea albastră / Prezentă-i pe al iubirii altar // Mireasa mea frumoasă ești / Sunt norocos că te-am găsit / Ești ca și-o zână din povești / Care în visul meu a poposit"(IUBITO ESTE NOAPTEA NOASTRĂ).
Cei doi îndrăgostiți își promit să-ncuie iubirea lor splendidă "Cu o mie și una de lacăte-n inimă / Să nu știe nimeni să mai deschidă / A dragostei mele ferecată victimă"(O MIE ȘI UNA DE LACĂTE), dar nu-și pot permite "toată marea albastră", însă își pot promite să navigheze în doi pe val, "Și-o să-notăm alături în veșnicia noastră / S-ajungem împreună pân'la al vieții mal"(NU-ȚI POT PROMITE...).
Da. PUTEREA IUBIRII este o carte a iubirii, o iubire ale cărei sonuri melodice sunt prinse-n purpura sufletului celor doi îndrăgostiți, undeva, dincolo de aparențe, dar plină de speranțe, având la bază puterea dragostei și a credinței.
Într-un asemenea cadru liric apar și declarațiile de dragoste ale eului poetic, adresate iubitului: "Eu te-am ales iubitul meu dintâi / Din mii de ochi ce îmi zâmbeau / Cu pasul ferm și glasul licărit / Și doi ochi negri ce-mi vorbeau // Eu te-am ales iubitul meu iubit / În toiul verii cu adieri de mătase / Din sufletul de stele preaslăvit / O dragoste-n priviri ți se arată // Eu te-am ales iubitul meu dintâi / Din zări și lungi cărări întroienite / Să-mi fii alături și să-mi fii dorit / Prin veacuri de iubire-mpodobite" (IUBITUL MEU IUBIT), declarații urmate de jurăminte de iubire, într-un cadru natural mirific, "La malul mării într-o seară / Iubire veșnică ei și-au jurat / Dragostea tainică de-o vară / înfiptă-n sufletul curat // S-au cunoscut din întâmplare / Și s-au îndrăgostit pe loc / Poveste de iubire-ntr-o suflare / Ce o găsești numai de ai noroc"(JURĂMINTE DE IUBIRE) și iarăși jurăminte, pornite din a sufletului adorație: "Mi-ești arcuș, eu ți-s vioară / Eu ți-s rază, tu-mi ești soare / Tu-mi ești vers ce mă-nfioară / Eu ți-s vânt și tu-mi ești boare"(A SUFLETULUI ADORAȚIE), adresate iubitului care devine astfel splendoarea inimii eului liric.
Prin focul unei asemenea iubiri, iubirea devine o patimă, făcându-i pe cei doi îndrăgostiți să se contopească unul cu altul în această beție a iubirii, ascultând aceeași adorată melodie, într-o splendidă "conferință a dragostei", eul poetic devenind" regina viselor" în drumul către fericire și așa mai departe.
În câteva fraze, mi-am permis să dau substanță conținutului emblematic al câtorva dintre cele 17 capitole ale cărții, capitole structurate pe câte 9 respectiv 10 poeme, totalizând un număr final de 115 poeme prinse-ntre coperțile acestei minunate cărți de dragoste, prin care, la urma urmei, poeta Mihaela CD ne face o invitație la regăsirea de sine, la această stare de bine și frumos, o invitație care readuce în prim plan arta poetică în vers clasic, o artă sonoră ritmată și rimată, o arată plăsmuită-ntr-un fior liric al unei voci poetice pure și cristaline, într-un demers liric bine conturat și inconfundabil, într-o carte prin ale cărei poeme sunt exprimate din plin stări, trăiri și emoții existențiale, izvorâte din interiorul acestui complex emoțional numit iubire, dragoste și adorație, un sentiment atât de nobil, prin starea lui înălțătoare și prin urmările lui, bucurii, fericire, dureri și necazuri, sentimente universal prezente în timp și-n spațiu făcând casă bună cu emoția ce capătă contururi muzicale iar gândurile devenind dansuri diafane de lumină și de dragoste.
Poemele doamnei Mihaela CD își au complexitatea lor încărcată de maturitate creativă și de încărcătură filosofică, în același timp, fiind rezultatul talentului unui poet care-și cântă cu precizie, prin niște versuri bine conturate, întrebările, certitudinile și incertitudinile, frământările și doleanțele unui suflet frământat care trăiește la modul înflăcărat, un suflet în permanentă dispută cu el și cu alții, un suflet despre care, încă din perioada Renasterii, esteticianul Pallavincio (1607-1667) spunea despre poet și poezie faptul că deși viziunile estetice nu vehiculează niciun adevăr științific, omenirea i-a prețuit pe poeții ei mai mult decât pe practicanții tuturor celorlalte arte. Nicio altă carte nu este la fel de păzită cum este o carte de poezie! Niciun alt tip intelectual, înafară de poet, nu este numit divin!
Cartea Mihaelei CD exemplifică din plin lucrul acesta, dar mai cristalizează și convingerea noastră că poezia nu s-a născut din reguli, ci regulile s-au născut din poezie. Adevărații poeți sunt recunoscuți nu cu "stânjenul intelectual", ci după cântecul lor.
Da, doamna Mihaela CD este un poet divin, un poet adevărat.