Pandemiada 
(Tragicomedia globalismului) 

Invocație 

Acuma când umanitatea 
este silită de sforari 
- prin presă, forță și șantaj – 
să schimbe ce-i de neschimbat 
în rostul ei îndivinat 
(crezul străbun cu satanismul 
minciuna-n loc de adevăr 
și răul public în răspăr), 
rugămu-Te, iubit Părinte, 
cârmacilor ce-s azi și-or fi 
Tu minte să le dai și-obraz, 
ca veșnicia-Ți să n-o nege 
în tot ce ai făcut și faci 

(văzutele nelimitate 
și nevăzutele-ncifrate), 
iar miliardele de semeni 
să nu mai fie torturate 
ba cu minciuni și amăgiri, 
ba cu războaie și-nvrăjbiri, 
ca cei puțini și fără saț 
să bage tot mai mult la maț, 
chit că apoi sunt sufocați 
de-osânza stoarsă prin hoție 
din pita maselor belite 
cu-arcanul legilor cotite, 
așa încât – în pragul morții 
(pentru bogați cu mult mai hâdă 
decât în sărăcia nudă) – 
unii din ăștia recunosc 
că, alergând întreaga viață 
după averi și-nchipuiri, 
nu doar c-au fost mereu zoriți 
și-amarnic de nefericiți, 
dar sinele și l-au privat 
de ceea ce-i temeiul lui: 
atotumanu-nnobilat! 

De-aceea Domnul ne-a făcut 
din lut cu duh nemuritor, 
ca drumul nostru pe pământ 
să fie unu-nălțător, 

îndeosebi pentru cei mulți, 
trufași și fără judecată, 
ce chiar de-al dracului urmează 
a imoralei cale lată, 

deși se știe foarte bine 
din crezuri universaliste, 
că-nțelepciunii nu-i priește 
în bogății triumfaliste, 

că sănătatea-i izgonită 
de moderația sărmană 
și mântuirea viețuiește 
pe calea-ngustă și avană. 

Dar globaliștii actuali 
(o gașcă sumbră și lălâie) 
vor lumea peste cap s-o dea, 
ca suveranii ei să fie. 

Și-n bună partea-au izbutit 
prin mijloacele folosite: 
bani, presă, cârmuiri corupte 
și națiile neunite. 

Doar astfel este cu putință 
ca miliarde cârmuite 
să joace cum cântă sforarii, 
o mână de javre dilite, 

atât pe timpul pandemiei 
(preadubioasa mascaradă 
a clicilor superbogate, 
ce-au înșfăcat o mare pradă 

din specula politizată 
c-un sufocant purcoi de zoaie 
-  vaccinuri, măști, combinezoane -,
pe banii statelor de paie), 

cât și acuma, când Ucraina 
e-nsângerată de muscali 
și virusul nu-i căpitan, 
c-așa vrea banda de globali 

(război în presă și real, 
mai nou și unul energetic), 
deși Covidul n-a murit, 
ci-așteaptă timpul lui prielnic, 

ca iar să fie ce-a mai fost, 
doi ani de zile și mai bine, 
ba și mai și, căci va veni 
cu prețuri mari și...fără pâine. 

Văzând, dar, legătura eu 
dintre război și pandemie, 
gânditu-m-am că n-ar fi rău 
să las o scrisă mărturie, 

despre ce-n lume se petrece 
de când neghiobii guvernează, 
nelegiuiții fac ce vor 
și-atâția vrednici tac și-oftează. 

Pandemiada (2) 
(Tragicomedia globalismului) 


Partea I:  Apare omul 

Privind în jur cu ochiul liber 
sau cu unelte adecvate 
(luneta ori fudulul telescop), 
nu poți să nu te minunezi 
de plinul celor observate 
(viața și-ntocmirea pământească, 
înaltul și genunea sa cerească), 
așa cum înțelepții greci 
- uimiți de colosala armonie – 
a Universului sferos, 
i-au zis acestuia Cosmos, 
iar Kant la rândul lui spunea 
ce mai de preț e pentru sine: 
„Ceru-nstelat deasupra mea 
și a moralei lege-n mine”...

După această abordare 
a existentului magnific, 
la modul cel mai general 
pentru demersul științific 

și care-n sine însumează 
tot zbuciumul minții umane 
(știință, artă, mituri, crezuri, 
faimoase speculații vane), 

utile-s câteva punctări 
- pentru acei ce vor să știe – 
despre profunda ființare 
și-a sa eternă dinamie. 

În primul rând, scormonitorul 
(cugetător sau băgăcios) 
se-ntreabă cum Totul rezultă 
din primordia zisă haos, 

acel inform inițial 
ce n-avea chip și ascultare, 
căci timpul era indecis 
și spațiu-n nedeterminare, 

astfel c-amorful rătăcea, 
călăuzit doar de-ntâmplare, 
în infinitul văduvit 
de borne spațio-temporale. 

Și iată că-n jocul gândirii, 
totuna cu istoria, 
creației i se opune 
o speculație peltea, 

ce-n locul Creatorului
așază evoluția, 
principiul care guvernează 
în totul ei materia. 

Astfel se face că adepții 
acestui moft exagerat, 
susțin că-ntregul Univers 
din întâmplare s-a format, 

printr-o explozie enormă 
a unei mase singulare, 
fapt ce-i conferă armonie 
și-o vie expansionare...

Așa spun ei, dar e știut 
că din explozii nu rezultă 
nici armonie, nici sublim, 
ci doar dezordine mai multă. 

Iar „evoluția” vieții, 
prin saltul la superior 
a formelor cele mai simple, 
așijderea e din topor: 

întâi că viul n-a ieșit 
în chip firesc evolutiv 
din pântecul materiei nevii, 
orice condiții s-ar fi întrunit, 

căci doar Pasteur a demonstrat 
cu acribie competentă, 
că viața poate să provină 
numai din una anteexistentă; 

apoi că până în prezent 
ei n-au verigi de legătură, 
iar formele se reproduc 
conform cu-a speciei structură. 

Al doilea set de precizări 
din cele pentru om utile, 
privesc superbul Univers 
și însușirile-i nobile, 

precum nemărginirea-n spațiu 
și-n timp a sa eternitate, 
amețitoarea-i profunzime 
și-o veșnică mișcare ca la carte, 

atât în microuniuvers 
(atomi, celule, subcuante), 
cât și în universul mare 
(planete, galaxii, roiuri gigante). 

Celula vie, de exemplu, 
nici azi nu-i bine deslușită, 
iar creierul uman rămâne 
o vajnică necunoscută, 

prin simpla sa alcătuire 
(două procente-n greutate 
din hoitul unui individ) 
și însușirile-i aparte: 

vorbire, cugetare, conștiință, 
creație, morală, țel, 
dar mai cu seamă-alesul dintre 
a fi de treabă sau mișel.