Volumul „Trăiesc în amintiri" (Proză și Poezie) de Grigoraș Ciocan, editura „Armonii culturale", director Gheorghe A. Stroie, se înscrie în tradiția literaturii memorialistice contemporane, situându-se la interferența autobiografiei, evocării și lirismului confesiv. Ea depășește condiția unei simple înșiruiri de evenimente biografice și se constituie într-un exercițiu de recuperare identitară, în care memoria devine principalul instrument de reconstrucție a sinelui. Din această perspectivă, textul valorifică dimensiunea antropologică a rememorării, transformând experiența individuală într-o mărturie reprezentativă pentru o generație și pentru o lume rurală aflată într-un proces continuu de transformare.

Titlul volumului este unul programatic. Formula „Trăiesc în amintiri" exprimă nu doar orientarea retrospectivă a discursului, ci și permanența trecutului în conștiința autorului. Amintirea nu apare ca un simplu act mnemonic, ci ca o formă de existență spirituală, în care timpul trecut este reactualizat și reinterpretat prin sensibilitatea prezentului. Astfel, memoria capătă funcție ontologică, conferind continuitate ființei și sens devenirii umane.

De altfel, autorul își explică demersul literar și scrie: „Am luat cu mine cele mai frumoase amintiri pe care le-am trăit alături de părinți, copii, nepoți și consăteni și le-am pus într-un bagaj pe care îl port cu mine. O parte din ele le-am scris în această carte. Cine va citi poate își va aduce aminte de ale lui amintiri și le va retrăi, căci eu trăiesc în amintiri."

Discursul narativ este organizat în jurul unor nuclee tematice fundamentale: copilăria, familia, satul natal, experiența muncii, întemeierea propriei familii, plecarea în străinătate și credința în Dumnezeu. Aceste teme alcătuiesc traseul existențial al lui Grigoraș Ciocan și configurează un univers dominat de valorile tradiționale ale comunității românești, respectiv Țara Lăpușului. Familia este prezentată drept primul spațiu al formării morale, iar evocarea bunicilor și a părinților dobândește valoarea unei genealogii spirituale sănătoase. Copilăria este rememorată cu nostalgie, dar și cu luciditate, autorul evitând idealizarea excesivă și preferând autenticitatea trăirii.

Experiența muncii constituie unul dintre centrele de greutate ale volumului „Trăiesc în amintiri". Episoadele dedicate șantierelor sau muncii în străinătate depășesc dimensiunea anecdotică și se transformă într-o reflecție asupra demnității umane. Munca este percepută ca factor de maturizare și de construcție morală, iar dificultățile vieții sunt asumate cu sobrietate și responsabilitate. În acest sens, memorialistica lui Grigoraș Ciocan ilustrează ethosul unei generații pentru care valoarea individului era definită prin hărnicie, solidaritate și perseverență.

Un loc aparte îl ocupă experiența emigrării temporare. Plecarea în Irak și Israel este analizată nu doar ca o necesitate economică, ci și ca o dramă existențială, generată de ruptura de spațiul natal. Dorul de casă, despărțirea de familie și confruntarea cu necunoscutul conferă textului o intensitate emoțională autentică. În această secvență, memoria funcționează ca mecanism de conservare a identității, iar evocarea locurilor natale devine un refugiu afectiv împotriva înstrăinării. Exemplific: „Cu greu m-au lăsat să plec iară în altă țară, eu îi înțelegeam și pe ei, dar acum era momentul, căci copiii creșteau și creșteau și pretențiile odată cu vârsta.. Un an de zile era mult ca să stau departe de casă, se puteau întâmpla multe. Ne-am despărțit greu, ca de fiecare dată, soția m-a condus de astă dată până la aeroportul Băneasa din București, copiii au rămas la țară, cu părinții mei."

Credința reprezintă un alt pilon al construcției narative și poetice al volumului. Ea nu este tratată doctrinar, ci ca experiență existențială și resursă interioară de echilibru. Poeziile inserate în volum întregesc această dimensiune spirituală și exprimă o religiozitate sinceră, lipsită de artificii retorice. Dumnezeu apare ca reper moral și ca sprijin în momentele decisive ale vieții, ceea ce conferă întregului discurs o dimensiune etică evidentă. Mă opresc la titlurile „Scrisoare către părinți" și „Sfânta Lumină" care configurează un univers autobiografic în care experiența personală este transfigurată prin filtrul credinței și al memoriei afective. În „Scrisoare către părinți", tema centrală este dorul de familie, resimțit în contextul muncii în străinătate. Existența emigrantului este surprinsă într-o dublă dimensiune: materială, marcată de nevoia unui trai mai bun, și afectivă, dominată de nostalgia părinților și a soției. Invocarea mamei și a rugăciunii la Sfântul Mormânt conferă textului o profundă încărcătură spirituală, sugerând că adevărata împlinire nu este materială, ci sufletească. În „Sfânta Lumină", autorul descrie experiența participării la ceremonia coborârii Luminii Sfinte de la Ierusalim și urmărește evoluția unei conștiințe de la scepticism la convingerea profundă a existenței miracolului. Mărturisirea inițială – aceea de a fi fost un „Toma necredincios" – accentuează valoarea experienței directe, care devine argumentul unei credințe asumate. Intercalarea versurilor în discursul epic reprezintă o particularitate compozițională importantă. Poezia sintetizează emoțiile pe care proza le dezvoltă narativ, funcționând ca un ecou liric al trăirilor autorului. Limbajul este simplu, direct și confesiv, fără artificii retorice elaborate, însă tocmai această simplitate conferă textului sinceritate și forță emoțională. Alternanța dintre proză și poezie introduce variație ritmică și reflectă oscilația dintre relatarea obiectivă și interiorizarea afectivă a experiențelor.

În plan estetic, valoarea volumului derivă mai puțin din elaborarea stilistică și mai ales din sinceritatea vocii narative. Grigoraș Ciocan nu urmărește construcții metaforice complexe sau experimente formale, ci transmite experiența vieții în forma ei directă și necosmetizată. Literatura sa se fundamentează pe adevărul existențial, iar acest adevăr devine criteriul fundamental al expresivității artistice. Din perspectivă critică, volumul prezintă și anumite limite cum ar fi unele pasaje descriptive, selecția materialului narativ și inserțiile lirice care au un nivel artistic inegal.

Personal consider că „Trăiesc în amintiri" este un volum memorialistic de autentică valoare confesivă iar cartea lui Grigoraș Ciocan propune cititorului nu doar povestea unei vieți, ci și imaginea unei lumi tradiționale aflate la granița dintre permanență și dispariție. Prin sinceritate, coerență tematică și forța evocării, volumul lui Grigoraș Ciocan se afirmă ca un document literar și uman relevant, oferind o perspectivă profundă asupra relației dintre memorie, identitate și destin. Felicitări!