Dialog poetic pe marginea poemului „Salvați-mi clipa", între Florina Nina Breazu (B.N.) și Valentin Lupea (V.L.)

V. L.
Salvați-mi clipa,
poate-ncape-n ea
tot ceea ce-am trăit
și n-am trăit!

B. N.
Cât valorează clipa,
cine i-a știut prețul?
Poate doar Acela
ce i-a dat începutul.
Poate cât o viață,
poate cât un dor,
ori cât o veșnicie
ascunsă-n al ei zbor.

V. L.
Salvați-mi clipa și vă dau
recunoștința mea,
și tot ce-ați vrea
și n-ați putea avea!

B. N.
Nu se vinde clipa,
nici nu se cumpără.
Vine în tăcere,
tăcută se așază.
Lasă-n urma ei
ce omul a cules:
iubire ori uitare,
lumină ori pustiu.

V. L.
Iluzii, toate astea sunt,
știind că-n viață
clipe am avut
și n-am știut să le trăim,
le-am irosit și-acum cerșim
și pacturi suntem gata
să înfăptuim,
dar totu-i în zadar
și n-are rost
să ținem clipa-n loc
și fără sens,
spunându-i: „Clipă stai,
căci ești atâta de frumoasă!".

B. N.
Poate că nu clipa
s-a ascuns de noi,
ci ochii noștri
au privit-napoi.
Căci timpul nu răpește
ce-i dăruit din har,
ci doar descoperă
ce este cu-adevărat.

V. L.
Oricum, noi nu putem
să ținem timpu-n loc
și nu suntem enigmatici
și frumoși ca Dorian Gray
care ne-a vrăjit pe loc,
făcându-ne să ne lăsăm pictați
de marele maestru Hallwarad,
din cartea domnului Oscar Wilde,
și-apoi să ne privim portretul,
care va rămâne tânăr,
tânăr, veșnic tânăr,
în timp ce noi îmbătrânim,
dorind să inversăm ținuta
ca el, portretul,
să îmbătrânească,
iar noi, în timp, să stăm pe loc
și veșnic tineri să rămânem.

B. N.
Nici timpul n-are lanțuri,
nici ceasul nu se frânge.
El trece peste lume
și nimeni nu-l ajunge.
Dar fiecare clipă,
dăruită cu iubire,
nu piere în uitare,
ci rodește-n veșnicire.

V. L.
Da. E dureros gândul
că o să-mbătrânim,
și poate vom fi hidoși
și respingători cândva,
dar asta nu înseamnă
ca să dăm
tot ceea ce avem,
iar sufletul în niciun caz,
dorind viața s-o schimbăm,
oprind-o brusc
din mersul ei normal,
cu clipele-i țintite în sertar,
și să dorim, fără control,
oprirea vieții noastre-n loc,
a clipei celei mai frumoase.

B. N.
Îmbătrânește trupul,
nu clipa cu iubire,
când în adâncul inimii
iubirea încă-i vie.
Căci clipa dăruită
cu sufletul curat
rămâne peste vreme
un dar adevărat.

V. L.
Toate clipele-s frumoase,
chiar și cele rele, nemiloase,
și le-am trăit cum le-am trăit,
irosindu-le cu rost
sau fără rost,
dar ar fi bine, chiar acum,
să chibzuim și să gustăm,
ce am trăit și vom trăi,
regrete-apoi să nu avem,
și-tunci frumos
să-mbătrânim.

B. N.
Atunci când înțelegem
că fiecare clipă
ne-a fost un dar din Cer,
n-o vom mai cere-napoi,
nici n-o vom opri din zbor,
ci-o vom primi cu pace,
cu lacrimă și dor.
Că nu rămâne omul
prin anii care trec,
ci prin iubirea pusă
în fiecare ceas.
Iar clipa dăruită
cu inimă curată
se face veșnicie,
și nu se pierde-n veac.