Adam şi Eva
Zâce c-o făcut Dumnezău pă Adam. Şi o zâs cătă înger:
- Du-te, taie o coastă de la Adam că doarme. Şi-i fac femeie.
S-o dus înjeru' şi i-o tăiet. Când o auzât că vré să-i facă soţie lui Adam în Rai, dracu', tăt pă dinapoi s-o ascuns. Şi i-o furat coasta din mână. Şi o fugit cu ié Injeru' după el. Când o ajuns la uşile cele mari, înferecate, pac, cu uşa! Cum o fo' dracu' cu coada ceie mare, lungă şi păr în vârvu' ei, i-o pticat coada jos. O luat-o înjeru' în mâini şi o mers la Dumnezeu Sfântu':
- Ia, ce mi s-o întâmplat!
Şi o făcut Dumnezău femeia din coada ceie. Aşa, femeia nu-i făcută din coasta lui Adam, îi făcută din coada dracului.
Moartea
O trimăs-o Dumnezău pă moarte la o mamă cu doi gemeni, să-i ieie sufletu' la femeie. O zâs moartea:
- Doamne, m-am dus la femeie, alăptează doi prunci şi mie mi-o fo' milă să-i iau sufletu'.
- Grija mé îi de prunci, tu o trebuit să-i iei sufletu'! Du-te-n fundu' mării Moarte şi adă-mi de acolo o mână de nisip. o mărs şi o adus. În nisipu' cela o fo' o ptietricică. Şi o spart-o. Şi în ptetricica ceie o fo' o goangă.
- Noa, da' la goanga asta cine să gândeşte? Eu mă gândesc. Eu mă gândeam şi de pruncii aciia. De amu' eşti oarbă, surdă, te duci şi iei sufletul une te-oi mâna io.
Povestea lui Pintea
Ne povestè bunicile din sus povestea lui Pintea Viteazu. Ne spunea că el o fo' dint-o comună din Măgoaja, ş-o fo' familie cu coptii mulţi. El Pintea Viteazu zicea c-o fo' prost şi că s-o băgat slugă la on om, acolo ş-o mărs la plug. Ne spuneau bunicile care ştieu de la oamenii mai bătrâni, că l-o mânat pă Pintea după apă, ş-o zâs:
- Uită-te, stăpâne, să ştii că de-a si toporiştea asta înfrunzâtă, să ştii că nu mă mai întorc.
Când o pornit el, zâceu bătrânii că horea-n grumaz, Pintea o închipuit-o. Şi-o luat canta să margă după apă şi nici n-o mai înturnat. Până acolo zâce c-o fo' în fundu' mlăştinuţî o fântână fără fund. Că şi noi când am fo' coptii legam rude de-olaltă şi le băgam în fântână să videm de-i fără fund. O fo' un om la care i-o pticat un animal acolo şi tăţi oaminii o mărs să-l scoată de-acolo, da' n-o putut nime. Ş-o zâs:
- Da' oare, mutalău' iesta dus îi de-aicea?
Ş-o mărs după Pintea şi l-o chemat. Şi cum o vinit o şi scos animalu' şi l-o rădicat. C-o fo' aşă, că n-o fo' aşă, nu ştiu. Şi zâce că s-o-nchipuit mai mulţi oamini, aşă să-l omoare, că bani de aur o avut acolo, pă coastă. Că voroveu oaminii că o aflat un ciocotişan o pungă cu galbini. Şî o fo' la oi ş-o săpat să facă colibă acolo. Şî o dat de punga ceie înt-o fântânè. Ş-api merem şi noi coptii câte zece, în Vârvu' Şătrii, unde era fântâna Pintii, că o tăt lăsat galbini acolo. Ş-api săpam şi ne suduieu oaminii, că umblam la fântâni, că nu le putè bè marhăle apa.
Când o fo' slujba de Paşti de la beserică, de să citesc cele 12 Evanghelii, ne spunè c-o fo' un băiet, care nu ştiu ce ladă o zâs c-o avut Pintea. Ş-apoi iar ne-am dus ş-am tăt cătat, da' n-am aflat în veci nimnic. Băiatu' zâcea că lada ceie să deştide în zua de Paşti. Pă când l-o-mpuşcat pă el, s-o strigat lucrurile lui, n-o fo' minciuni că voroveu oamenii de de-acele p-acolo.
Marţolea
Demult, muieu femeile în ciubăr. O femeie o avut copt'ii mulţ ş-o fo' năcăjită şi-o tors cât i-o trebuit. Şi-o tors şi marţi sara.
- Tu, a vini Fata Pădurii la tine! Că n-o fo' voie să torci marţi sara când aveai coptii mici.
Şi numa' vede că vine o babă înt-o sară.
- Hai, să-ţi ajut să torci.
Şi ce ştiu eu câtă cânepă o adus de sus din pod, că tătă o tors-o.
- Noa, zâce, hai, s-o şi muiem.
Zâce femeia:
- Stăi, un ptic afară, că s-or spărie coptiii de tine, că mă duc la nănaşa după căldare, că n-am căldare.
Pă când s-o dus, di pă trepte o cântat cocoşu'. Şi fata Pădurii s-o dus unde o văzut cu ochii. pă când o venit femeia cu ciubăru', n-o mai fost torturi, o fost cânepa şi fuioare întregi. Şi i-o spus la mătusă-sa.
Noa, nu mai toarce marţi sara. [1]
Foto: Florin Avram, Performera Maria Dumitra, Lăpuș;
[1] Performer Maria Dumitra, 75 ani, Lăpuş, 2012;