Nu ştiu

 

Nu ştiu de ce, nu ştiu de când sunt viu

cum m-am născut în lumi crepusculare.

Ca din oracol am scăpat să viu

în bezna de lumină şi de sare

 Totul e gust întors, plăcere, chin

o tulburare a vedere-n sine

o deşteptare-n somn, beţie-n vin

şi bine-n rău, precum şi rău în bine

 

O lume-ntoarsă în catalepsie

vânt furtunos într-un pustiu submers

iar moartea arde, fragedă făclie

ca un cuvânt – metaforă şi vers

 

Rază

 

Mă doare gândul să plâng

şi trupul să şoptesc

şi ca un crin mă frâng

suav, dumnezeiesc

 

Ating pe ape duhuri

ce lumi adânci creează

şi tu, iubito, fluturi

deasupra lor o rază

 

Cea care azi pătrunde

în lumea-nfrigurată

din primele secunde

şi, încă, o desfată.

 

Va veni

 

Un înger va veni cândva

să-şi ia o halcă din inima mea

să-şi ia o parte din sufletul meu

ducându-l, poate, în Empireu.

 

Îngere, îngere, îi voi spune

aştept de la tine doar o minune

doar o-ntâmplare, poate deşartă:

fă să-mi lucească privirea moartă.

 

Fă-mi fruntea să se aprindă

înaltă, palidă, suferindă

să lumineze drmul cel greu

cu aura-i stinsă de minereu

 

Lumină dulce, lumină mare

fără-nceputuri, fără hotare,

lumină veşnică, numai lumină.

Un înger, un înger aştept să vină

 

Si ce valoare are carnea care cânta,

acest fragil amestec
de stele si destin, de regi si spirite,
mergând cu pasi înceti peste morminte...

 

 

Amurg

În fata acestui molcom univers
mi-am desfacut bratele în forma de cruce
suspectând stelele, supernovele
aminte de ceva ca-mi vor mai aduce

În fata necuprinderii înmiresmate
a gradinilor lui Dumnezeu
am vrut sa-mi spal sufletul de multe pacate
ce ma macina de la o zi la alta mai greu

Cu fata la amurg, cu fata la nestinsa lumina,
ma revendic propriului meu ins nesatul,
ca un sihastru pe munte îmi vine sa stau în genunchi
sa ma conving ca din toata nebunia lumii mi-a fost
destul

Si-mi curg pe umerii obrajilor picaturi albastre de roua
parca as mulge dihania Apocalipsei de sângele-i necunoscut
care mi-a alaptat noaptea venirii pe lume
pentru acest sfârsit, pentru acest început

 

Panta

Mi-e frica, Doamne, de aceasta panta,
de-aceasta nebunie deliranta,

de-acesti zugravi ce dau mereu din gura
vopsind tot universul cu tinctura.
Ma tem ca sunt mai multi decât stramosi,
cât sunt de încâlciti, de sluti si grosi;
nu mai putem sa-i ducem în spinare
cu-aceste vieti plapânde, arbitrare.

Acest suvoi de vorbe si imagini
duce smeritul gând catre paragini,
acest suvoi de dascali emigranti
facându-i pe discipoli coribanti.

Facându-ne sa trecem cuvântând deodata

toti ca surzii, sau pe rând, ne pun

si noua-n gura câte-o surla,

Radu ULMEANU

Născut în 25 ian 1926 la Ulmeni, Maramureş.

 

Patinoar, versuri, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1979.

Un domeniu al meu, versuri, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1982'

Astrele negre, versuri, Ed. Albatros, Bucureşti, 1983.

Sintagmele nopţii, versuri, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1987.

Sonete din Nord, versuri, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1990.

 

Climatul fulgerului. Poeme regăsite, Ed. Dacia, Cluj, 1991

.Laptele negru. Antologie de versuri în selecţia autorului, Editura Brumar, Timişoara, 2008.

Ce mai e nou cu Apocalipsa, versuri, Ed. Helicon, Timişoara, 1997.

Climatul fulgerului. Poeme regăsite, Ed. Dacia, Cluj, 1991.