Blestemată să fii!

Tresări şi deschise ochii. Cine vorbise? Putea să jure că o voce îi strigase asta la ureche. Şi totuşi era singur în întuneric. Îşi roti privirea prin cameră. O linişte apăsătoare. Cifrele roşu fosforescent ale ceasului arătau cinci fix. Devreme. Prea devreme pentru...

De fapt ce mai conta ? De ceva timp nu mai conta nimic. Aproape nimic. Zilele deveniseră nopţi, iar nopţile albiseră subit.

Încercă să se ridice, dar trupul nu-l ascultă. O amorţeală ciudată îl cuprinse, paralizându-i pe moment până şi voinţa.

Blestemată să fii! Cine vorbise?

Se săltă la marginea patului şi întinse mâna spre măsuţă, căutându-şi ochelarii. Erau la locul lor, acolo unde îi lăsase cu o seară în urmă. Fără să deschidă lumina, se îndreptă spre bucătărie şi puse ibricul pe foc. Prin fereastra întredeschisă se strecurau zgomotele oraşului care începea să se trezească.

Un taxi frână în faţa scării. Inima i se opri o secundă.

Nu, nu, asta se întâmpla acum aproape un an. Şi totuşi ea era acolo, coborând din maşină cu o geantă mică în mână, puţin dezorientată. Ea era acolo în spatele lui, cuprinzându-l şi strecurându-i-se în braţe ca o pisică. Îl privea cu ochii ei mari fără spună nimic, doar lipindu-şi din când în când obrazul de pieptul lui, ori înălţându-se pe uşor pe vârfuri în căutarea unui sărut.

            Blestemată să fii, cu ochii tăi, cu trupul tău şi cu toate şoaptele tale! Nu vreau să te mai văd niciodată! Nu în viaţa asta! O ura . O oră, două, trei. O zi. Apoi, ca un făcut, se întorcea la sentimente mai bune, iubind-o cu patimă. Uite acolo, lângă perete, era locul ei preferat la masă. Iată şi vaza pe care el n-o folosea la nimic, dar căreia ea îi găsise o întrebuinţare, ascunzând în interior un pachet de ţigări pentru momentele în care rămânea în pană pe neaşteptate. Clipe dulci ele unei iubiri venite la apus se transformaseră încet, încet în amintire. Omniprezentă, dar totuşi o amintire. Paradisul unei fericiri trecute prea devreme, în numele …În numele cui? Şi de ce? De fapt nu mai conta. De ceva timp nu mai conta nimic. Aproape nimic.

Blestemată să fii! Cine vorbise? Era singur în întuneric.Şi totuşi putea să jure că o voce îi strigase asta la ureche. Poate chiar el, în amintirea clipelor dulci ale unei iubiri venite la apus.

Blestemată să fii dragoste târzie!