opusul cuvântului meu eşti TU

cel ce-a scrijelit toate adevărurile lumii
în palma mea stângă
începutul acestui cuvânt are ochii larg deschişi
de parcă ar vrea să treacă barierele sorţii
adânc înrădăcinat în mine
să-i simt pentru tot restul vieţii strigătul

cuvânt-tată
descătuşează toate literele

adormite de prea multe veacuri
şi transformă-mi strigătul în tunet necruţător
de poezie

cum să îmblânzeşti teama?

parcă ai rămâne mereu cu un pas în urmă
mă întrebi de nevoia ei
dar nu necesitatea o compune
ci muntele
el creează zbateri
da, aceste inutile corvoade
în care îţi mai risipeşti o trecere
pentru că te încăpăţânezi pe înălţimi
dar nu le accepţi
supune-le întâi şi pierde-te în ele
apoi aminteşte-ţi cine eşti

teama nu e în tine
e în viziunea unei înălţimi

orbul îşi poartă chipul cu mândrie

trage umbra după el încă o zi 
să nu rămână în urmă aproape născută
este viaţă-n întunericul acesta
îşi spune el
detaşatul de lumină

ha ha ha ce glumă bună
îl sfidează umbra
e doar respiraţie, orbule
şi ceva alb în care te tot pierzi
rupe şirul, omule 
încearcă respiratul în culori

culorile sunt îmbolnăvite de atâtea patimi
albul meu absoarbe umbrele
mulţumesc 
  îmi ţin drumul

s-ar putea să te cunosc de undeva

cred că te-am întâlnit într-un vis când aşteptam 
cu ochii deschişi conturarea unei noi poveşti
sau poate te-am văzut la piaţă 
cum te târguiai pentru încă o zi  
fără să ai parte de reduceri 
cu siguranţă te-am zărit şi într-o gară
aşteptai cuminte următorul tren cu o destinaţie imprecisă 
chipul tău se distinge din mulţime 
ori de câte ori îmi apari în cale  
aş vrea să am curajul să te-ntreb odată:
-bună, cât mai stai prin preajma mea? 
iar tu să îmi răspunzi: 
-cam o viaţă!

act de neidentitate

de fiecare dată când greşesc 
mă strig pe alt nume 
îmi trec neputinţa prin toate culorile existente
astfel îmi schimb destinul la fiecare strigare
din gură de şarpe şi nu mai răspund la apel
ori de câte ori înnebuneşte timpul 
crezi că un buletin poate intra în eternitate
nicidecum
cu cât ești mai legat de el cu atât ţi se-nvecheşte viaţa
şi te vezi obligat să-ţi mai revizuieşti o dată soarta

de câte ori poţi fugi din tine?
o viaţă întreagă de despachetat bagaje