Seara...

Seara, când te duci la culcare , 
Iar camera ta respiră singurătate,
Când e atâta linişte încât auzi cântecul greierilor,
Când întunericul şi răceala nopţii te pătrund,
Atunci, îţi simt cel mai mult...lipsa!

Încerc să adorm cu capul pe pernă,
Ochii mei închişi, cer visare.

Zbuciumul interior este însă, prea mare,
Mă trezeşte!
Răcoarea din mine cuprinde întreaga odaie!

Deschid ochii, număr stelele pe cer,
Sunt mereu aceleasi,
Aşezate cuminţi la locul lor,
Umplu noaptea de mister şi magie.
Dar eu, le numar în fiecare seară!

Deschid fereastra să pătrundă mai multă linişte,
Să mă îmbăt cu parfumul teiului înflorit,
Să respir aerul ce-l respiri şi tu,
Să-ţi simt mirosul, în adierea vântului de seară.

Seara, când te duci la culcare,
Înveleşte-te cu bucuria iubirii,
Nu visa cu ochii deschişi!
S-ar putea, să doară!

 

Suflet deschis...

Dacă sufletul meu l-am dat în dar tuturor,
Nu înseamnă că l-am abandonat,
Că am încercat să scap de el...!
E doar un fel de a spune: "-luaţi ce-i bun, păstraţi, înmulţiţi şi, mai departe daţi!"

E atâta trăire în sufletul meu încât,
Mă sufoc!
Vreau să împart cu voi, să dau, să primesc înapoi,
Să mă bucur că pot dărui,
Dar nu luaţi tot, lăsaţi şi pentru mâine,
E şi mâine o zi!

Sufletul meu e trist uneori,
Adesea nu ştie să mai plângă.
Suferă în tăcere, aşteaptă mângâiere,
Dar, totul în viaţă e trecător,până şi durerea cu timpul... piere!

Suflet, 
Mereu rănit,
Veşnic îndrăgostit,
Pururea deschis,
Niciodată permis!

 

Alin...

Mâna ta întinsă spre mine,
Ochii tăi privindu-mă goi,
Glasul meu topit, ce strigă mut,
Toate, le pun în balanţă, dar, sunt între noi...!

Îmi doresc mângâierea ta,
Îmi doresc sărutul tău pasional,
Îmi doresc trupul să ţi-l simt,
Nu ştiu însă, toate sunt vise spulberate, e în zadar!

Şoptele tale , spuse ca o nebunie,
Nu le mai găsesc prin gândul meu hoinar,
Mi-e teamă să nu te pierd în uitare,
Să pun într-o oglindă iubirea, s-o văd, să mi-o doresc iar...!

Viaţă...găseşte-ţi rostul,
Nu voi mai alerga după tine!
Întotdeauna e mai bine,să privesc înainte, 
Să iau ca pe-un dar dragostea ta, pierdută în mine!

 

Imaginar...

Ce-ai pus în mine?
De ce îmi e, aşa de doar de tine?
De ce-ţi simt aşa tare lipsa deşi, nu te cunosc?
De ce mă sting, când nu m-auzi?
De ce mă doare, când nu mă vezi?

Îmi pare că te-aud la fiecare adiere,
Că îţi văd ochii, dar eu nu ţi-i cunosc,
Că vocea ta mă strigă-n miezul nopţii, 
Dar glasul tău e mut, nu l-am auzit niciodat',
Cum pot să-l recunosc!?

De ce mă tot gândesc la tine,
La chipul tău imaginar?
În mine e un dor ce nu-l cunosc, dar îmi e bine!
Îmi place, e când dulce , când amar!

S-au împletit în mine sentimente, confuze , necunoscute,
E adevărat!
Mă tot cuprind, dar nu le înteleg adesea,
Sunt un coşmar.
Cum să iubeşti un om...imaginar?!

Ce-ai pus în mine?
De ce atâta pasiune îmi dăruieşti?
De ce mi-e dor de-un vis?
Căci, asta eşti!
Un vis ascuns în mine, într-o noapte târzie de primăvară!

Când oare vei veni să mă trezeşti?!

 

Mi-e dor...

Întind mâinile, te caut, locul e gol,
Nu te mai simt lângă mine, te-am pierdut.
Clipele de dragoste şi pasiune au rămas în urma ta,
Mângâi locul gol, tu nu eşti, e doar mirosul tău pe perna mea, plăcut!

Camera e atât de mare şi goală, fără tine,
Nu-ţi mai simt parfumul în jurul meu,
Noaptea este tot mai lungă şi rece,
Îţi caut căldura trupului, dar, sunt doar eu!

Odată, mă încălzeau doar vorbele tale,
Eram toată, o boare de vânt.
Mângâierea ta îmi trezea inima de gheată,
Simţeam în mine fiorul acela plăcut!

Te caut lângă mine, nu te mai găsesc,
Ai plecat, nu mai ştiu nimic de tine!
Unde să te caut, cum să-ţi vorbesc?
Cum să scap de tristeţea din mine?

Mi-e dor de tine...!

 

Am să-ţi recit...

De-atâtea ori, ţi-am recitat în gând,
Versuri scrise doar pentru tine,
Vroiam să auzi cum sună din vocea mea, 
Trăirile ce se găsesc în mine!

De-atâtea ori, vocea mi se gâtuia,
Ochii se pierdeau în visare, 
Mâinile îmi tremurau pe colile scrise,
Iar lacrimile-mi lăsau pete adânci, de iertare!

De-atâtea ori, versurile se opreau în mine,
Nu puteam să le dau glas,
Teama că n-o să-ţi placă cum le recit pentru tine,
Îmi ştergea şi putinul curaj rămas!

Am să-ţi recit în astă seară, 
Nu mă mai tem, ştiu că ai să întelegi.
Emoţia din voce vine din mine,
Din profunzimea versurilor ce doar tu poţi s-o dezlegi!

 

În zbor...

Mă acopăr cu un stol de vise,
Le strâng în cămăruţa ascunsă a inimii,
Vreau să le dau viaţă,
Nu găsesc însă momentul.
Aştept la poarta neputinţei,
Să-şi deschidă într-o zi porţile ,
Să pot da drumul viselor,
Într-un stol de fluturi, viu coloraţi!

E atât de multă liniste în jur, mă acopăr cu ea,
Atâta speranţă şi resemnare...!
Mă leg cu lanţuri imaginare de vise,
Plec în călătoria vieţii,
Lovit dar încrezător.
Dincolo de aparenţe,
Lacătele sunt deschise,
Zăvoarele sunt trase,
Fluturii zboară liberi spre cer...!

Numai eu...încă visez!

 

Te văd !?

În singurătatea mea,
Mă amestec cu valurile mării,
Mă lovesc de stâncile de la mal,
Îmi împletesc visele cu spuma învolburată,
Aştept mângâierea razelor de soare,
Să-mi trezească simţurile,
Să mă umple de tine!

Când pescăruşii pleacă în larg,
Mă prind în zborul lor,
Încerc să fiu ca şi ei..liberă.
Să-mi găsesc împlinirea în înaltul cerului,
Cât mai departe de lume,
În liniştea din adâncul şi imensitatea mării!

Te aştept încă la ţărm!
Vântul îmi mângâie faţa într-o adiere caldă,
Privesc în depărtarea,
Îmi pare că te văd venind ,
Plutind printre valuri.
E doar magia mării, nimic mai mult...!

 

Ce zi e azi...?

Ascultă-mi inima cum bate,
Din ce în ce mai rar, o mai auzi?
Îmi pare că se stinge în mine şi ultima bătaie,
Ceasul inimii, e din ce în ce mai confuz!

Priveşte în spatele tăcerii,
Vezi umbrele ce încă mă-nconjoară,
Deschide lacătele ce o ţin zăvorâtă,
E poate pentru ultima oară!

Caută răspunsuri încă nespuse,
Pune întrebări nerostite,
Încarcă-te cu multă răbdare,
Pentru zile triste şi nefericite!

Ascultă-mi inima şi , spune-mi:
"-Pentru cine crezi că bate atât de tăcută?"
Pentru ce a fost ieri şi ce este azi?
Sau pentru ziua de mâine când va deveni...mută?

Când o vei auzi, să nu te-ntrebi:
"-Ce zi e azi, e aceeaşi zi...pierdută ?!?"

 Amintirea...

Amintirea, se revarsă în noi,
Cu fiecare zi ce trece,
Într-o atingere caldă, a sufletului.
Ca fiecare amintire,
Devenim mai tăcuţi, mai nostalgici,
Gândurile ni se împrăştie în bătaia vântului,
Iar clipa aceea în care,
Am trăit împlinirea ,
Se sparge la mal,
Într-o îmbrătisare plină de inteles,
Dintre val şi ţărm!

Amintirea, ne mângâie sufletul,
Dar ne răscoleşte simţirea,
Aduce blândeţe dar şi durere,
Descreţeşte frunţi dar ,varsă şi lacrimi,
Se împleteşte cu singurătatea şi,
Lasă inima liberă, să-şi aleagă singură drumul...!

Amintirea, ne leagă de trecut,
Adesea însă, ne deschide drumul spre viitor
Dându-ne voie să alegem între ce a fost şi,
Ce ne dorim!

Amintirea, o parte ruptă din suflet, pusă în cufărul iubirii!