Crestinii ortodocsi sarbatoresc pe 30 noiembrie Sfantul Andrei.

Aceasta sarbatoare este plina de semnificatii, de aceea este bine sa tii cu sfintenie anumite traditii si obiceiuri.

De Sfantul Andrei, conform credintei populare, strigoii morti si strigoii vii ies pe strazi si se lupta.

Tot in popor se spune ca in cazul in care nu gasesc cu cine sa se lupte, strigoii morti intra in casele oamenilor, in special in ale celor care le erau rude pe vremea cand ei erau in viata, si le sug sangele, le aduc boli si necazuri mari.

Ca sa se fereasca de acesti strigoi, oamenii trebuie sa unga ferestrele casei si tocurile de la usi cu usturoi, intrucat pe acolo ar putea acestia sa intre, conform crestinortodox.ro.

Despre usturoi se crede ca tine la distanta spiritele malefice. Cei care se tem de strigoi obisnuiesc sa se unga si pe corp cu usturoi, in special pe frunte, pe piept si la incheieturile mainilor.


In aceste conditii, usturoiul este folosit intru apararea gospodariei - usile si ferestrele casei, grajdurile, cotetele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni patrunderea duhurilor rele sau se atarnau cununi impletite de usturoi.

Usturoiul folosit la aceste practici de aparare era de obicei "menit" cu un an inainte, tot in noaptea Sfantului Andrei. O ceremonie de "pazire" a usturoiului implica participarea fetelor si flacailor din sat, care petreceau, in vreme ce acesta capata calitatile pentru protectie.

Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va sa vie ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protectie fata de duhurile malefice, precum si ca modalitate de a atrage un posibil partener de viata, a ursitului (dupa ce, in prealabil, usturoiul a fost sfintit la biserica si pastrat la icoana).

Ca mijloace de protectie fata de strigoi se mai folosesc firimituri de paine imprastiate in curte - pentru ca duhurile sa nu intre in casa dupa mancare - si candele aprinse langa icoane.

Oamenii aduc in casa crengute de visin, le pun in apa si, daca infloresc pana la Craciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semanarea de grau in mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lasate in pod pana la Craciun - cele stricate sunt semn de luna ploioasa, cele incoltite sunt semn de bogatie.


Fetele care vor sa-si afle ursitul ascund sub perna busuioc sfintit, astfel incat chipul acestuia sa le apara in vis, apeleaza la "facutul cu ulcica", folosind un vas nou de lut, carbuni incinsi si incantatii magice, sau, la miezul noptii, se uita intr-un pahar cu apa "neinceputa", asezat pe cenusa, in care lasa sa cada o verigheta sfintita. In unele zone, se crede ca ursitul se poate vedea daca fata se asaza goala intre doua oglinzi, cu o lumanare in mana.

Pana la Craciun, femeile nu mai tes si nici nu mai torc, ca sa nu starneasca mania Maicii Domnului.

Pe de alta parte, conditiile meteorologice din noaptea Sfantului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, daca afara este senin si cald. In schimb, un cer intunecat, cu luna plina, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarna cu troiene mari.

Ziua Sfantului Andrei marcheaza debutul sezonului sarbatorilor de iarna, care vor continua cu Sfantul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, si se vor incheia de Boboteaza, pe 6 ianuarie.

http://www.ele.ro/social/stiri-social/obiceiuri-nestiute-de-sfantul-andrei-de-ce-este-bine-ca-femeile-sa-se-dezbrace-intre-doua-oglinzi-51854?utm_source=Adrian%20Mutu%20s-a%20casatorit.%20Primele%20imagini%20de%20la%20nunta!&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Newsletter%20Esential%20Ele.ro&utm_content=click