TIHNA ROBULUI
 
Mă simt ca o duminică rănită
În libertatea sa, când se trudește
În mintea mea la fel de ostenită
Precum un rob supus ce nu primește
 
Zi liberă de la stăpânul său,
Ci-n fiecare clipă se gândește
La El, adică la surâsul tău,

Iubirea mea, e tot ce-i mai tihnește
 
Duminica, și tot ce-l odihnește.
 

 
VICEVERSA
 
Dacă-mi spui că mă iubești,
Înviez imediat,
Iar dacă mă păcălești,
Mor încet și amânat.
 
Așa că, mai bine taci,
Dacă nu știi cu folos
Toate astea să le faci
Invers, adică pe dos.
 

 
PE JAR
 
Se stinge iubirea,
Se-aprind niște stele;
Veghează pieirea
Speranțelor mele.
 
Ce seară turbată
Mă paște de-acum,
Apusul îndată:
O vatră de scrum.
 
Ce boltă astrală?
Doar niște scântei
Din spuza finală
A ochilor mei.
 

 
BUCĂȚI DIN CÂMPUL DIMINEȚII
 
Realitatea: vis tăiat în două
De ascuțite glasuri de cocoși,
De firele de iarbă de sub rouă
Și de cosașii încă somnoroși.
 
Realitatea: o femeie care
Aleargă somnoroasă după ei,
Ținând și ea o coasă în spinare,
Tot ca un vis, însă tăiat în trei.
 

 
VREM
 
Ne chinuim
Și ne tăcem,
Să ne vorbim
Nimic n-avem.
 
Ne dumirim
De ce nu vrem:
Să ne iubim
E tot ce-avem.
 

 
ZOR DE DOR
 
Mi-e dor de tine ca de mine dacă
N-aș mai putea să scriu de noi o zi,
Și ceva care bine să mă facă
Până la prima stea nu s-ar trezi.
 
Mi-e dor de tine ca de mine dacă
N-aș mai putea să ne visez o noapte,
Și ceva care bine să mă facă
Până la primii zori, să zicem șapte,
 
N-ar ațipi, vorbesc de mintea mea
De șapte zori. Un zor egal o stea.
 

 
DRAGOSTE NEARONDATĂ
 
Se vorbeau doi îngeri
Într-o înserare
Să depună plângeri
Pentru așteptare.
 
Căci fuseseră
Păzitori la doi
Ce iubiseră
Interzis ca noi
 
Și muriseră...
Îngerii mirați
Ațipiseră
Nerepartizați.
 
Se vorbeau doi îngeri
Într-o dimineață
Să depună cereri
Pentru altă viață.



(NE)NOI
 
Noi suntem prea cuminți față de ce
Ne credem amândoi, fără temei
Și suntem prea cuminți față de cei
Care, crezându-ne bolnavi ca ei,
Ar vrea de ceva să ne vindece.
 
Noi suferim de ce nici noi nu știm,
Ne vindecăm îmbolnăvindu-ne
Cu „ne” de la neant sfârșindu-ne,
Concomitent sinucigându-ne
Și înviind pe rând, urâm, iubim...
 
Noi stăm cuminți ca între paranteze,
Într-un enunț pe care nu-l rostim
De veșnicii în care putrezim,
În timp ce-n loc de cât în ea-ncolțim,
Secunda noastră stă să explodeze.
 

 
STEA INFIRMĂ - SOARELE
 
Sărutmâna, soare!
Ce dacă n-ai mână,
Că nici tata n-are
Decât una bună.
 
Și-a pierdut-o, bietul,
Poate ca și tine,
Făcând pe poetul,
Și nu-și mai revine...
 
Mă refer la mână:
Scrie cu a mea,
Numai să rămână,
Deși ciungă, stea.
 
 
 
VÂNT USCAT, (CU)VÂNT DE VARĂ
 
Mintea mea-i cum este vântul,
Inima-i precum e focul,
Între dânsele, cuvântul
Greu își mai găsește locul...
 
Buzele-s poame uscate
De cuvinte, ard pe chip
vântul minții când le bate,
Ochii-s dune de nisip...
 
A venit vara iubirii
Sau nici încă n-a plecat
Iadul așteptării? Mirii
S-or fi copt? S-or fi uscat?...

CURRICULUM VITAE - Marius Robu

Data naşterii: 08.06.1976

Loc. Craiova, jud. Dolj

 Licenţiat în filozofie şi sociologie la Universitatea din Craiova şi absolvent al unui master de filozofie contemporană la aceeaşi universitate, cu lucrarea de disertaţie „Filosofia visului”, concept şi abordare novatoare, de maximă preocupare pentru domeniul creaţiei sale de specialitate, din care mai menţionăm lucrarea de filozofie medievală „Dionisie Areopagitul – câteva sugestii la un paradox”.

Din creaţia poetică: Drumul robilor (2003), Visul stejarului (2006), Carte de bucăţi (2009), Pacoste de dragoste (2010), Hai Ku noi (2010), Degeaba (2011), Aproape alb (2013) şi în lucru o transpunere în versuri proprii a Psalmilor lui David.

În curs de apariție: volumele de versuri „Suflet la troc” și „Luceafărul de dimineață”.

A fost de-a lungul timpului coautor la câteva lucrări de sociologie, profesor de filozofie, membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale Semn şi a colaborat pe teme de poezie şi filozofie la numeroase publicaţii, dezbateri, congrese, manifestări culturale complexe, emisiuni de radio şi TV etc.

Este membru al Cenaclului Epigramiştilor Olteni și redactor-șef adjunct al revistei „Cugetul”, membru al Uniunii Epigramiștilor din România, al Cercului Rebusist Feroviarul etc.

Este căsătorit şi are doi copii.

Marius Robu, despre sine: „Iubiţii mei, oportunitatea mi-a bătut la uşă în cele mai puţin oportune momente. Am dezamăgit-o mereu. Acesta e C.V.-ul meu.”