De mai mulţi ani , de la trecerea în nefiinţă a regretatului Ştefan Tcaciuc în luna iulie 2005,pedagogul Petreţchi Miroslav(Mimi)

a devenit preşedintele filialei din Maramureş a Uniunii Culturale a Ucrainenilor din România, coccomitent cu accederea lui Buciuta Ştefan la postul depreşdinte al uniunii, respectiv deputat în Parlamentul României pe un loc rezervat minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.Datorită noului statut Petreţchi Miroslav s-a ridicat,copăcel, prin studiile făcute undeva în dreapta Tisei de la rangul de pedagog de şcoală la cel de profesor de muzică şi bineînţeles muzicant pe la nunţi, a ajuns "stăpân peste ucrainenii din Maramureş" pentru că a obţinut în luna iunie 2006 un post de consilier în Prefectura Judeţului Maramureş pentru rezolvarea problemelor comunităţii conaţionalilor din judeţ. De atunci , conaţionalii au văzut schimbarea la faţă a liderului maramureşan, prin ascensiunea sa pe scara socială. Şi-a mai luat o maşină mai de lux, cei doi copii au urmat facultăţi şi masterate la Cluj Napoca pe locuri cu taxă, iar băiatul s-a întors acasă şi este acum consilier în Sighetu Marmaţiei al deputatului amintit. În plus , a cumpărat şi modernizat un sediu nou pentru filiala maramureşană, în Sighetu Marmaţiei, cu banii uniunii. Activităţile Uniunii Ucrainenilor din România sunt asigurate din bugetul central al României, care fiind ţară europeană ce susţine drepturile minorităţilor naţionale aloca 57 miliarde lei vechi anual acestei minorităţi.Cu toate acestea preşedintele în cauză de câteori are ocazia se plânge că statul român nu se implică în rezolvarea problemelor ucrainenilor.

Desigur că pe cei mai mulţi ucraineni din Maramureş nu-i interesează cine le conduce destinele şi îi reprezintă la Baia Mare sau la Bucureşti, însă unele voci "mai intelectuale"se întreabă din ce bani a realizat Petreţchi Miroslav toate acestea.Tot aceşti intelectuali zic despre Mimică, atuci când îi cer bani pentru manuale din care să înveţeţ tinerii ucraineni din comunele de pe Valea Ruscovei, Poienile de sub Munte, Bistra ori Remeţi sau pentru copiii de grădiniţă , sau pentru activităţile cultural-educative ale profesorilor din şcolile din comunele unde vieţuiesc ucraineni din Maramiâureş, spune vehement că... nu are bani de dat !

Însă bani sunt, pentru că ele face şi desface multe acţiuni în comuna natală Rona de Sus de parcă această localitate ar fi centrul de interes al minorităţii ucrainene din Maramureş.Când are chef şi pentru prilejuri inventate organiyeyă chiolhanuri câmpeneşti unde împarte mici şi bere la toată lumea lui , iar decontările le face de unul singur chiar dacă banii provin din bugetul statului român.Acte justificative le gestionează singur chiar dacă legea prevede ca bugetul filialei Maramureş să fie transparent iar cheltuielile să se facă sub ochii unei comisii de cenzori. Din surse am aflat că ăncarcă de trei patru ori aceleaşi facturi pe un decont al acţiunilor specifice activităţilor ucrainene. Apoi, de ce scrie bonuri de masă şi face pachete pentru elevi pe care îi ştie numai el ca număr şi existenţă, iar colaborarea sa, de ce se limitează la oameni de afaceri , aleşi pe sprânceană?

Unde mai pui şi povestea(?) încurcată a cumpărării sediului din Sighet de pe strada Plevnei, peste care s-a făcut proprietar şi nu dă cheia acelui edificiu la nimeni. La cea mică interpelare pe acest subiect se fereşte să recunoască cît a negociat "aranjarea" cumpărării clădirii la o sumă mai mare cu 18.000 de euro decît tranzacţia reală. Iar despre provenienţa banilor de cumpărare susţine sus şi tare că acei bani sunt aduşi din Ucraina. În realitate banii pentru toate sediile provin din bugetul României. Influenţa sa se remarcă în învăţământ unde determină anumiţi directori să angajeze profesori suplinitori aleşi pe considerentele alde MIMI ,iar mulţi dintre profesorii de liceu ucrainean de altă naţionalitate au primit atestat cunoaştere a limbii ucrainene chiar dacă aceştia nu ştiu nici măcar să numere în limba lui Taras Sevcenko. Dar rezolvitorul crede una şi bună ...Câinii latră ...URSUL trece! Aşadar stilul de muncă dar mai ales de comunicare al lui Miroslav Petreţchi este tot atît de democratic pe cît era al cneazului de Kiev.