Câteva adăugiri la articolul de ieri, referitor la propunerea de schimbare a modului de finanţare a cultelor religioase din România.

Patriarhia a transmis presei un comunicat drept răspuns la propunerea deputatului Remus Cernea, comunicat în care face (şi) o serie de afirmaţii alunecoase şi deducţii avantajoase. Puteţi citi comunicatul integral aici.

1. Deşi vorbeşte despre finanţarea de la buget a BOR ca o “obligaţie asumată de către stat în 1863“, această “obligaţie” pare a fi, mai degrabă, o presupunere a BOR, deoarece “în scurt timp după adoptarea acestei legi (a secularizării averilor mânăstireşti – n.m.), statul român a constatat că Biserica nu mai putea să asigure salariile preoţilor şi să întreţină bisericile şi celelalte imobile bisericeşti. Ca atare, a fost adoptată Legea clerului de mir şi a seminariilor care prevedea salarizarea preoţilor de la bugetul de stat şi Legea pentru reglementarea proprietăţilor rurale, potrivit căreia parohiile au primit un lot de pământ cultivabil, aşa-numita sesie parohială.

Ca atare, BOR însăşi admite că nu a existat o înţelegere compensatorie prin care secularizarea să atragă după sine, automat, şi finanţarea cultelor de către stat. Preluarea unora dintre cheltuieli a apărut ulterior, după ce statul “a constatat că Biserica nu mai putea să asigure salariile…“, drept pentru care statul a adoptat alte două legi care să ajute Biserica.

Ordinea, aşadar, e următoarea: statul a secularizat averile mânăstireşti; bisericile greceşti care au pierdut proprietăţile din Principate (şi pe care Înalta Poartă le “scutise” de obligaţia plăţii de impozite către statul român) n-au acceptat compensaţia oferită de Bucureşti; după un timp, statul a decis să preia, prin legi aparte, unele cheltuieli ale bisericii.

Nu mă îndoiesc că, dacă ar exista undeva vreun document care să prevadă angajamentul explicit al statului român de a finanţa cheltuielile Bisericii ca urmare a secularizării, Biserica n-ar avea nici o ezitare să-l publice şi să închidă în acest mod simplu – şi în avantajul ei! – întreaga controversă.

2. Interesant că Patriarhia, în comunicat, citează articolul 1 al Legii secularizării („Toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului”) dar nu redă şi articolul 3 al aceleiaşi legi, deosebit de grăitor: “o sumă se afectează locurilor sfinte către care erau închinate unele din mănăstirile pământene, şi aceasta numai sub titlul de ajutor“. Acesta e, până la proba contrarie, singurul angajament financiar asumat de statul român la momentul adoptării legii, în 1863, şi el se referă la o compensaţie, definită drept “ajutor“, şi se subînţelege că e vorba de o sumă limitată şi precisă, nu de o cheltuială lunară, pentru toată viitorimea.

Pe de altă parte, dacă tot veni vorba de articolul 3, poate că ar trebui ca BOR să precizeze dacă, spre deosebire de bisericile greceşti, care au refuzat compensaţia, cea autohtonă a acceptat-o, în cele din urmă. Asta ar închide discuţia tot aşa, într-un mod foarte simplu, doar că nu în avantajul BOR.

3. Afirmaţia că “o eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate” porneşte, ciudat de firesc, de la premisa falsă că statul s-ar fi angajat să susţină biserica de la secularizare încolo, pentru totdeauna, pe când statul se angajase, de fapt, doar la plata unei compensaţii. De asemenea, afirmaţia de mai sus ignoră destul de grosolan faptul că proprietăţile preluate de stat aparţineau, în mare parte, unor biserici greceşti. “Restituirea” către acestea, cum pare a voi BOR, a unor suprafeţe totale între 15-25% din suprafaţa arabilă şi forestieră a României (cât deţineau mânăstirile respective la 1863), ar fi chiar comică.

4. Afirmaţia că “acest sprijin (financiar – n.m.) a continuat să fie acordat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligaţiei asumate de către stat în 1863” este o forţare majoră a bunului simţ şi inteligenţei cetăţenilor. Ar fi fost cu totul inimaginabil ca regimul comunist să îndemne “oamenii noi” la contribuţii voluntare către biserici. Statul comunist a continuat să susţină financiar cultele din numeroase alte raţiuni perverse, dar nu pentru a “onora” presupuse înţelegeri nescrise. Dar e remarcabilă ipocrizia cu care BOR îşi ia drept aliat, în această dispută, cadavrul hâd al comunismului.

5. În fine, în concluzia comunicatului, Patriarhia respinge încă o dată iniţiativa lui Remus Cernea cu argumentul că “nu rezolvă criza economică actuală“. Păi nu ăsta era scopul iniţiativei. După cum spuneam şi în articolul precedent, finanţarea bisericii din donaţiile enoriaşilor e mai puţin despre bani şi mai mult despre sinceritate. Or, după umila mea părere, BOR are nevoie disperată mai întâi de sinceritate şi abia apoi de bani – doar că nu vrea să înţeleagă asta.

http://www.petreanu.ro/2013/04/10/biserica-are-nevoie-de-sinceritate-mai-mult-decat-de-bani/