Deputatul PSD Remus Cernea a lansat în dezbatere publică o iniţiativă legislativă prin care diferitele culte religioase din România – inclusiv cel ortodox – să nu mai fie finanţate de stat, ci prin contribuţia voluntară a cetăţenilor.

Mai clar spus, deputatul Cernea propune ca statul să nu mai dea bani bisericii aşa, pur şi simplu, din buget, dar să permită redirecţionarea unui anumit procentaj din impozitul pe venit al cetăţenilor, dacă aceştia doresc, către biserici. Cam cum putem alege să dăm 2% din impozitul pe venit către fundaţii, acum, dacă dorim asta.

Nu e vreo invenţie a lui Remus Cernea. Aşa se întâmplă în Germania, de exemplu. Modelul francez este şi mai dur – în Franţa, separarea statului de biserică este explicit impusă în Constituţie, iar aici biserica nu este finanţată decât din donaţiile şi contribuţiile enoriaşilor. În alte ţări europene, bisericile primesc, însă, bani de la stat, fiind asigurat parţial sau total bugetul necesar – în Belgia, Luxemburg sau Grecia, de exemplu. În Austria, pe de altă parte, contribuţia cetăţenilor la fondurile bisericii este obligatorie prin lege, precizează Gândul.

La Bucureşti, ca să revenim la oile noastre, majoritatea parlamentarilor chestionaţi de reporteri după anunţarea iniţiativei lui Cernea s-au declarat împotriva modelului propus. Vehement impotrivă, daca e să-l luam in seamă pe Radu Mazare, care a spus ca-i va rupe picioarele lui Cernea pentru initiativa lui (si că oricum, Cernea e un tâmpit dacă are asemenea idei). Iar Victor Ponta a declarat că propunerea lui Cernea nu e susținută de USL.

Biserica Ortodoxă, la rândul ei, s-a declarat împotriva schimbării sistemului şi a reamintit că statul român s-a angajat s-o finanţeze în 1863, când au fost secularizate averile mănăstireşti. De asemenea, Biserica Ortodoxă a sugerat că, dacă statul îi opreşte finanţarea, atunci trebuie să-i dea înapoi proprietăţile secularizate în 1863.

Aceasta a fost, pe scurt, știrea. iniţiativa lui Cernea n-are prea mari şanse să intre în dezbaterea Parlamentului, dar asta nu trebuie să ne-mpiedice să facem comentarii pe marginea ei.

Secularizarea n-a fost așa, un soi de schimb între statul român și biserici. A fost o măsură de justiție socială, nu un troc.

Firește, tocmai pentru că politicienii se împotrivesc atât de tare inițiativei, inițiativa e chiar mai interesantă. Nu de alta, dar eliminarea dintr-o trăsătură de condei a mii de agenți electorali ai puterii, plătiți din bani publici, ar fi un mare pas înainte spre modernizarea vieții politice din România. Nevricalele lui Mazăre și ale altor politicieni arată ca grimasele bolnavului care trebuie să înghită un medicament amar. Nu-i gustos, dar e sănătos.

Cât despre reacția BOR, ea este de înțeles, dar rămâne surprinzătoare ipocrizia în care este ambalată opoziția ei față de o eventuală schimbare a modelului de finanțare.

Secularizarea n-a fost așa, un soi de schimb între statul român și biserici. A fost o măsură de justiție socială, nu un troc. BOR nu spune azi care a fost atunci motivul principal pentru secularizare: majoritatea mânăstirilor erau închinate bisericilor grecești, nu românești, iar veniturile substanțiale generate de proprietățile extinse ale acestora pe teritoriul Munteniei și Moldovei erau expatriate către diverse mitropolii și patriarhii din sudul Balcanilor. De altfel, când statul român a oferit compensații pentru secularizare, negocierile s-au purtat cu patriarhul Constantinopolelui, nu cu vreun ierarh român, din Principate, iar negocierile au eșuat la Istanbul, nu la București, pentru că patriarhul grec a fost cel care a refuzat înțelegerea, nu oficialii români.

Remarcabilă, așadar, sugestia străvezie ca, dacă nu mai primește bani de la buget, bisericii să i se returneze proprietățile secularizate în 1863; cui să “i” se returneze, grecilor?

Că nici măcar BOR nu crede în povestea asta (pentru că știe prea bine ale cui erau proprietățile secularizate în 1863) o demonstrează eforturile insistente de recuperare a proprietăților ce pot fi recuperate – cum ar fi zecile de mii de hectare de pădure cerute înapoi de arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Cu alte cuvinte, statul să plătească pentru totdeauna că ne-a luat proprietățile, dar asta nu ne împiedică să acumulăm altele și să luăm şi bani de la stat în același timp.

Când BOR spune azi că a contribuit esențial la apariția poporului român, merită, desigur, recunoștință, dar poate că ar trebui să menționeze și că a fost nevoie de un decret al lui Cuza pentru ca slujbele din bisericile românești să fie oficiate, totuși, în limba română și nu în slavonă sau greacă – iar asta se întâmpla la 1863!

Eu, unul, sunt pentru schimbarea modelului de finanțare a cultelor. Printre altele, finanțarea bisericii din donații va avea darul de a curăța maxima ipocrizie națională prin care oricine și toți se declară ortodocși, dar numai pentru că asta nu presupune nici un fel de efort și nici dedicație.

Când biserica va depinde direct și integral de donațiile enoriașilor, foarte probabil că va descoperi și virtuțile comunicării cinstite cu finanțatorii ei, și va redescoperi și frumusețea modestiei originare a Bisericii lui Hristos.

O completare: de remarcat curajul și bărbăția oamenilor politici care, la nașterea statului român modern, au avut viziunea și tenacitatea adoptării unei măsuri de o asemenea semnificație istorică precum secularizarea averilor mănăstirești, care dețineau aproape un sfert din teritoriul Principatelor, prin comparație cu nimicnicia căcăcioșilor de azi, a căror “viziune” se oprește unde se termină propriul burdihan.

De la Kogălniceanu la Mazăre e o cădere de proporții biblice, ca să rămânem în domeniu.

http://www.petreanu.ro/2013/04/09/finantarea-cultelor-religioase-prin-donatii-de-ce-sunt-pentru/