ardere de tot
singuri prin Dumnezeu
uneori singură numai de tine
în spațiul strigătului adânc al senzațiilor de verde
ca sângele fericirii când lupt cu tine
și colții tăi vajnici îmi rup câteva zale de fier în epidermă
în timpul de pământ dintre nadir și zenit
unde nu-mi încape cerbul cu care aș putea să iau în coarne
luna aceasta marea și pădurile coapte
pe obraji îmi curg șiroaie de îngeri
nu se recunosc între ei
și doar nedumerirea mea le dă o speranță
bat în ușile dulci ale cărnii celui de-al treilea pătrar al păcatului
și cer gardianului răgaz
să-mi aprind degetele
apoi să ard într-un poem cum n-a mai fost scris altul
așa vii tu
mi-a crescut altar în golul dintre cuvinte
și genunchii inundǎ cerul cu fluturi
așa vii tu
nu mai încapi în mugure
și izbucnești în cercuri de luminǎ
eu trec prin ele
dinspre îngeri șovǎitori
în sus
și numai dupǎ ce îmi subțiez
pânǎ în albul lacrimilor
întunericul pe care n-a cǎlcat niciodatǎ Adam
descântec
mută-te cu sentimentele mele pe un țărm însorit
gândul prevenit de sirene să soarbă licori
abia sfințite de cântecul perlei
soarele să răsară de două ori
lumina să-ți înalțe pilastrul buzelor
până când țipătul lor va înfășura cu zenitul
trupul nisipului
să fie clipa întindere de valuri clocotitoare
înalte ca mirul pe fruntea nunții
ielele claviculelor să se întoarcă și să joace
hora lor tulbure
să rămâi cu iubirea țărmul tot
mistuit
să-ți rezemi pieptul frumos de întâiul perete al noimei
izbăvit
ia-ți patul tău
și strigă:
“femeie
am o foame de lup
de tine”
Dumnezeu de dragoste
Nevoia de tine inventează poeți strigându-și versurile
Fiecare de la o margine de iubire
Drumul lung din privirile mele își ridică vârful ierbii în stoluri de păsări
Ca să potolească distanțele
Aripi abia trecute prin femeia care sunt
Și prin bărbatul pe care îl știu
Înmulțesc clipele în care Dumnezeu e om iubind omenește
Cineva aplaudă din spatele ochiului meu,
Cineva care inventează poeți de dragoste
Din nevoia de a afla un Dumnezeu de dragoste,
În timp ce eu mă întreb:
Cine voi fi fiind eu
Și, dintre eu-ri,
Care mă va însoți până voi ajunge la tine?
fiicei mele
mai întâi
așterne-ți părul
lung
în altare
de la capătul unei singurătăți până la cealaltă zăpadă a lumii
nu mă-ntreba de fleacuri precum fericirea
dezmiardă îndoielile de orice fel pentru ultima dată
copilă
apoi sărută mâna cărții
și stai în genunchi pe coji de nucă
până când literele vor sări din pagini să te ajute
după ce privești dimineața în ochi
primenește-ți zâmbetul cu îngerii rămași prin buzunarele inimii
ai grijă de mâini să nu fie goale
când plânge un copil de om de pasăre
sau un copil de floare
leacul pentru drumurile lungi și grele e să nu calci
visele altora
culcate pe burtă în sfântul lăcaș al țărânii
dintre oameni
unii chiar dragi îți vor intra în suflet cu noroiul strâns pe tălpile zilei
nu-i da afară
nu-i opri să stingă o candelă
ci
deschide larg fereastra unui acatist
și iubirea ta să le spele picioarele
în ziua a șaptea
dă fuga la scara crinului
să vezi dacă poți să te odihnești și tu
pe vreo treaptă
în inima mea întârzie un soldat
ai împământenit cerul în degetele tale
și mă aduci sub streașina lor
să învǎț țipǎtul
prin care sǎ-mi dezleg funia foșnitoare a morții
în zarea pielii nu se mai vede tristețea
da
nu se mai aude tropǎitul fricii
rosturi albastre îmbracǎ graba de a trǎi și setea continuǎ
observ
cu un eu de care n-am mai auzit pânǎ acum
nodurile cum izbucnesc în mǎtase
fericirea cum țipǎ sub falduri
și nu-mi aud scrâșnetul
din coaja dulce a pâinii
poate cǎ nici nu existǎ
oricum de-o parte și de alta a pielii deslușesc plânsetul fântânilor
cu strigǎte adânci dupǎ apa lor vie
îmi rostesc mirarea atât de încet
încât nicio singurǎtate nu se oprește sǎ o asculte
muchia tâmplei mǎ împunge în coaste
plec mai departe
în inima mea întârzie un soldat
și cântǎ
învingerea timpului
bărbatul
vine și își rade barba cu slava iubirii mele
în pacea lacomă de înțelesuri a odăii
își scoate oboseala și cămașa
ochiul său mă strânge vers cu vers
în alb de lotus întemeiat sub tâmple
surâde
mai întâi tandru în timp ce limpezește catifeaua ultimului gând
apoi i se tulbură buzele
devin aspre
precum tăvălugul mâinii suspendat în rubinul clipei
obrajii umblă în razele lunii după o punte de maci
să-mi picteze epiderma în roșu
sunt aleasă, îmi spun,
să ajung în vârful inimii
aș putea privi ochii
păsărilor în zbor
mă rup din coasta bărbatului
mireană până la ultimul vis
fluierele picioarelor îmi acordează brațele cu pielea lui caldă
greierii ferestrei slujesc în limba lor clară
și tot se aud
trilurile noastre cum țâșnesc într-un luceafăr de seară
la poarta îngerilor
între mine și mine:
raiul se așază pe umărul tău
și-i încolțește din verdele mirului
uneori aranjează cu un sărut câteva pietre
ca să curgă mierea și laptele
și să sfințească țipătul zilei
între tine și tine:
eu spăl aripile întunericului cu roua de la poarta îngerilor
și le șterg cu pletele zilei
între mine și tine:
tu vii
dar ajungi după ce trec Sfintele Daruri
hai să ne mai naștem o dată
tu deschide cu un răsărit de acvilă turlele bisericii
să dumnezeiască țipătul venirii împreună pe lume
al brațelor noastre
Lazǎra
rǎvǎșesc tainele de pe umerii zilei
dupǎ tine
sap în aripile pǎsǎrii celei mai înalte
în umbrele pe lângǎ care vei fi trecut
flǎcǎrile așteptǎrii îmi despletesc genunchii
cobori din flori pe marginea primului fluture
și Dumnezeu se frânge în patru zǎri
iubirea cântǎ din toate meridianele
pentru fiecare capǎt de speranțǎ
devin Lazǎra
bǎrbate de la începutul cuvântului
strig din toate femeile strânse în mine poeme
buze grele desprimǎvǎreazǎ malurile lumii
merg în lungul înfloririi
și strâng la piept rǎsǎriturile de soare
de lunǎ de lacrimǎ de lebǎdǎ pe ape târzii
bǎrbate al niciuneia dintre cǎderi
încinge-ți norii cu clopotele din sǎrbǎtoarea drumului
muntele iubirii
urc muntele iubirii
dinspre cândva povestea mâinii tale pe glezna mea
către prima silabă
nepervertită
a gândului de fericire
adâncurile sunt pline de tăceri prăfoase
genunchii întârzie prin crevase
mai departe zic
coapsele îmi fac statuie în fiecare prăpastie
căci așa e pe muntele iubirii
trebuie să învăț bine toate pietrele
și cât de rar te ivești
să semnezi cu o rază de soare trecerea prin norii
dragostei mele
atunci urc cu picioarele tale
întipărite în minte ca un tren care sosește
într-o gară supraaglomerată de luminile ochilor
cânt la vocea ta
strânsă în graba emoțiilor pe când benchetuia primul pătrar de lună
ah
muntele mă îmbie cu un crin
pe muchia ascuțită a setei
precum mă izbăvea de tristețe mâna ta odată
iartă colțul silabei dat în pământul reavăn
al zării
poeta
nu era ziditǎ din dragoste în sfinții pereți ai lacrimii pe obrazul bǎrbatului
și rochiile îi țineau frig pentru cǎ erau fǎcute din cuvinte care nu aveau curajul sǎ meargǎ pânǎ la capǎt
îmbrǎca asfaltul cu o gleznǎ atât de limpede
încât dorul pǎrea cǎ umblǎ singur pe stradǎ
mângâia norii cu o mânǎ subțire de speranțe
și pǎsǎrile îi fǎceau cuiburi de piatrǎ pe degete
abia când și-a aprins inima
pe dalele cerului
încheietura mâinii a zǎmislit barca pentru trecerea cuvântului
astfel
poetei a început sǎ-i înfloreascǎ pe umeri setea celorlalți
iatǎ
pǎrul așterne valuri line spre pieptul bǎrbatului
fruntea cosește rouǎ din palmele drumului pe unde oamenii
trec
sǎ-și astâmpere seceta
o sǎ vinǎ cineva într-o zi, mǎ întreb,
sǎ-i țeasǎ fâșiile rǎmase din ani
netrǎite
într-un fluture tânǎr?
CV literar – Diana Dobrița Bîlea
Nume: Bîlea
Prenume: Diana Dobrița
Data nașterii: 6.08.1967
Locul nașterii: Comuna Gârliciu (pe malul Dunării), județul Constanța
Domiciliul actual: Constanța, strada Cutezătorii, nr.6, bl. IV6, scara B, ap. 18
Studii: Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice, secția Jurnalism
Frecventez Cenaclul “Mihail Sadoveanu” din Constanța
Publicații: poezii, proză și cronică de artă în revistele școlii, două poezii dintre acestea fiindu-mi reproduse în ziarul “Dimineața”, ce apărea în București în anii ‘90;
- poezii: revista “Fețele culturii”, București, anii ‘90;
- poezii: revista “Luceafărul”, București, anii ‘90;
-poezii: revista “Oglinda literară”, Focșani, 2015
-poezii: revista “Boema”, Galați, nr. 75, mai, 2015
-poezii: revista “Helis”, Slobozia, nr. 5-6 (145-146), mai-iunie, 2015
- cartea “Învăț să scriu corect”, Editura “Europolis”, Constanța, 2002 (coautoare);
- romanul “Iubirea urcă muntele”, Editura “Europolis”, Constanța, 2004;
- romanul “Perché amiamo?” (De ce iubim?), Fundația “SI-RO e con il resto del mondo”, Italia, 2012 (romanul, scris in limba italiană, a fost publicat și lansat în Italia);
- poezii în antologia “Mama”, apărută la editura “MJM” Craiova, 2014
- poezii în antologia “Tata”, apărută la editura “MJM” Craiova, 2014
-poezii în antologia “Magia sărbătorilor de iarnă”, Ed. Editgraph, Buzău, 2015
-poezii în diverse alte antologii în curs de apariție.