În copilărie, din Sighetul meu natal, priveam adesea peste Tisa.

Dincolo de gardul înalt de sârmă ghimpată mi s-a spus că-s ruşii. Ruşii?

Ăia din filmele cu război? Răspunsul l-am aflat destul de repede, întrucât am trecut râul de frontieră, peste podul de cale ferată îngustă, pentru prima dată, în 1962. Am fost la Biserica Albă şi Slatina, dar n-am ajuns la ruşi, ci la neamuri! Mai târziu, când eram printr-a şasea, (1966) am frecventat o săptămână şcoala românească din Biserica Albă, unde, am ajuns în vizită, trecând frontiera pe la Vicșani -Suceava. Am fost imediat prins că nu-s de p-aiciuca, de către profesoara de limba moldovenească, mirată că nu cunosc alfabetul chirilic. M-a depistat şi profa de franceză, că vorbesc prea bine limba lui Baudelaire într-o şcoală de la ţară. Am studiat la Moscova? Unde mai pui că aveam şi părul mai lung decât ceilalţi băieţi. Din 1990, am reuşit să cunosc toate comunităţile româneşti de dincolo de Tisa, vreo 13. Pe românii de aici i-am apreciat din prima, nu doar pentru tradiţiile maramureşene păstrate din strămoşi, pentru limba pe care o vorbesc exact ca mine, cu aceleaşi regionalisme. Pe românii de aici îi respect şi pentru că vorbesc o limbă sau două în plus faţă de noi. Că ei au trăit şi în mijlocul altor popoare de la care au luat ce e mai bun.

Că ei şi-au construit palate nu uitându-se la telenovele, ci muncind din greu prin marele imperiu sovietic, inclusiv în Siberia. De aceea, mulţi români apreciază şi azi perioada de glorie în care URSS-ul era condus de Brejnev.

După evenimentele de la Kiev, Partidul lui Ianukovici a fost pus la zid. Ştiam că mulţi români au candidat ca independenţi pe listele acestui partid, sau chiar ca membri, Partidul Regiunilor fiind singurul care făcea referire la minorităţile naţionale. Pentru a înţelege mai bine situaţia din regiunea vecină şi din Ucraina, am purtat un dialog cu dr. Ion M. Botoş, preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a Românilor din Transcarpatia, întemeietorul Muzeului de istorie şi etnografie al românilor din Transcarpatia.

- „La ultimele alegeri din Ucraina, majoritatea românilor din Transcarpatia au fost alături de Partidul Regiunilor a lui Ianukovici, întrucât era singurul care amintea de minorităţile naţionale din Ucraina (peste o sută). Dar, niciodată nu am fost trup şi suflet faţă de vreun partid politic din ţară. Pentru românii din dreapta Tisei partidul poate însemna o căruţă care se deplasează din punctul A în punctul B. Nu ştiu vreun sat în care românii să fi fost partizanii unui partid sau altul, iar partide etnice nu există în Ucraina. Astăzi, cel mai important este faptul că, în urma înţelegerii cu câteva partide care au susţinut şi susţin minorităţile naţionale, să ne rezolvăm şi noi problemele legate de viaţa comunităţii noastre. Fiind alături de Partidul Regiunilor, am avut posibilitatea în Transcarpatia ca noi, românii să avem aleşi în radele raionale Rahău şi Teceu (unde trăiesc majoritatea celor 50 de mii de români din regiune), dar şi în Rada Regională. Apoi, am avut sau avem (nu cred că trebuie să-şi dea demisia) 3 români numiţi în funcţii importante din administraţia de stat a celor două raioane (un viceguvernator, un inspector şef la învăţământ şi un şef de secţie la agricultură). Ei făceau sau fac politica noastră, a tuturor celor care locuim în Transcarpatia. În Rada Teceu avem 11 români din totalul de 74 deputaţi şi consider încă odată că alegerea noastră a fost bună. În Rahău avem doar 2 români deputaţi, din cauza unor orgolii personale. De aceea eu susţin promovarea noastră, în administraţiile raionale şi regionale, a persoanelor ataşate de comunităţile locale pe care trebuie să le susţină şi să le promoveze. Nici Partidul Regiunilor nu a respectat toate promisiunile făcute în campanie. După evenimentele de la Kiev, schimbări sau făcut doar la nivel de regiune, urmând acum raioanele, unde unii şefi şi-au înaintat demisia. Consider că cei 3 români din conducerea raioanelor noastre ar trebui să rămână pe post, dacă tot se declară pro-europene partidele aflate acum la guvernare. Da! Şi noi am fost şi suntem pro-europeni, iar cei 3 români sunt recunoscuţi în comunităţile noastre ca oameni vrednici, cu experienţă în domeniile în care lucrează! Subliniez asta, întrucât avem şi alţi români, care nu ne reprezintă, dar dau din coate!

Din fericire pentru noi, Legea limbilor regionale, prin care româna a devenit limbă regională oficială în raionul Teceu şi în toate localităţile româneşti din dreapta Tisei nu a fost abrogată. În această săptămână, Rada Supremă o va repune în discuţie şi e posibil ca ea să sufere unele mici modificări, mai exact, reformulări. În forma actuală, legea nu prevede alocarea din buget a fondurilor necesare punerii ei în aplicare. Cei din Comisia parlamentară au promis că vor face din asta o lege mult mai progresistă şi europeană. Cele mai importante minorităţi din cele o sută din Transcarpatia sunt rusinii, maghiarii, românii şi ruşii. Noi avem 13 şcoli cu predare în limba română în Transcarpatia. Noi credem că alegerile din luna mai 2014 vor limpezi lucrurile, iar dacă Ucraina se declară o ţară pro-europeană, democratică, atunci ea va fi condusă de o majoritate, iar minoritatea se va supune. În nici un caz, majoritatea nu poate fi constituită cu o sută sau două sute de mii de voturi, care să conducă 46 de milioane de locuitori!

În ce-l priveşte pe fostul preşedinte, că renunţă sau nu renunţă, el este terminat din punct de vedere politic. Când a avut cărţile în mână, el n-a reuşit să formeze o echipă cu care să rezolve împreună problemele majore din Ucraina. El s-a trezit prea târziu dintr-un somn adânc!

În ceea ce priveşte cetăţenia , astăzi, în Ucraina este recunoscută doar cetăţenia ucraineană. Minoritatea română din Ucraina (peste 500 mii) ar dori să aibă dublă cetăţenie, nu pentru alte favoruri decât pentru acela de a circula mai simplu, mai liber în Europa şi prin lume. Dacă vorbesc de istoria familiei mele din ultimele 9-10 decenii, pot spune că bunicul meu s-a născut în Austro-Ungaria, unde a copilărit puţin, a făcut două clase la şcoală în România, 3 clase le-a făcut în Cehoslovacia, unde s-a şi căsătorit, a lucrat puţin în Ucraina Subcarpatică, pe urmă în Uniunea Sovietică şi s-a pensionat în Ucraina Independentă, unde a murit. În toată această perioadă de 90 de ani, el nu a plecat niciodată de acasă, din Apşa de Jos! Toţi cetăţenii din Transcarpatia, care au locuit sau ai căror înaintaşi au locuit aici sau în Maramureşul străvechi au dreptul să obţină cetăţenia română, cehă, slovacă, rusă sau maghiară. Amintesc aici că Maramureşul străvechi s-a întins până dincolo de Tisa, în cele 3 raioane de azi (Hust, Teceu, Rahău), zonă administrată de Statul Român în perioada 1 decembrie 1918-25 iulie 1921,  

când şi noi am avut deputaţi şi senatori în Parlamentul României.

Azi, mulţi cetăţeni ucraineni au domicilii provizorii în alte ţări.

Noi preţuim omenia. Pentru a-ţi câştiga omenia, trebuie să munceşti o viaţă ca să te poarte cu cinste generaţiile care vor merge înainte. Noi am fost şi am gustat şi din Siberia şi din marea Rusie şi din ţările europene, dar tot mai bine ne simţim acasă, unde am fost şi suntem acuma! Cei din Transcarpatia, chiar dacă privesc spre Apus, nu pot să piardă nici Răsăritul! Mulţi cetăţeni de aici, de toate etniile lucrează şi în estul Ucrainei, în ţări ale UE, dar şi în Federaţia Rusă, care-i sprijină pe ruşii şi rusinii de la noi. Ucraina e la mijloc! În toate marile oraşe ale Rusiei o să găsiţi şi comunităţi româneşti”- a mai adăugat interlocutorul.

Politicieni de pe Dâmboviţa: atenţie la păsărele!

( Dialog realizat în martie, 2014)