Privirea

O clipă timpul parcă a stat în loc 
Și simt că am atins nemărginirea, 
Pentr-o secundă-n fărâma de noroc 
Privirea ta mi-a întâlnit privirea.

Văpăi din cerul meu îngemănate 
S-au aprins din stele-n grele vâlvătăi
Și-au răscolit simțirile uitate 

Când ochii mei seduși au fost de ai tăi.

Și nepătrunse căi interioare, 
Întortocheate ca într-un labirint ,
S-au redeschis iubirii visătoare 
Simțind privirile de dor și de alint.

Strivit de albastrul cerului senin 
Ce-n ochii tăi deplin s-a revărsat, 
Resimt fiorul cald și cristalin 
La care atât de mult eu am visat.

Și cern acum în ale mele gânduri 
Trăirile pe care altădată 
Le-am îngropat temeinic în adâncuri 
Dar le revăd în raza ta curată

Ce-mi dăruiește-n suflet alinare 
Și-o lume-ntreagă-n față se deschide, 
Iubirea, în eterna ei splendoare, 
Întreaga mea ființă o cuprinde.

 

Amagirile vieții

 

Atinge-mi sufletul c-un zâmbet 
Să simt din nou nemărginirea 
Ce mă-nsotea în al meu umblet 
Cătând iubirii nemurirea

Închisă între două ceruri. 
Al dragostei fior tomnatic, 
Cândva-nălțat la apogeuri, 
Se zbate acuma singuratic

Strivit între iubiri trecute 
Și amintiri nepieritoare 
Lăsate-n visele pierdute. 
Eterne clipe trecătoare

Îi număra și azi destinul: 
Descrescătoare amânare 
A vieții scurse din prea plinul 
Fericirii îmbătătoare,

Rămas-acum neîmplinită, 
Rătăcitoare, efemeră, 
Uitată de a ei ursită 
Și-ți spui “A fost doar o himeră ! ”

 

Valurile destinului

Trăiesc pe-un val de amintiri pierdute, 
Într-o derivă a vieții fără sens 
Și iau cu-asalt eternele redute 
Ale existenței mele-n univers.

Rescriu istorii care altădată 
Erau pe prima scenă a vieții mele, 
Sunt file dintr-o carte minunată 
Ce-ascund trecutul furtunos în ele.

Sunt pagini rupte din abecedarul 
Destinului ce adânc s-a impregnat, 
Când la-nceput m-a aruncat în valul 
Ce-n tinerețe-ntâi m-a legănat,

Când trandafirii dragostei plăpânde, 
Bobocii cândva aproape înfloriți, 
Ce s-au deschis apoi iubirii blânde 
Când de-un prim sărut noi am rămas vrăjiți.

Și lacrimi și suspine-n astă viață 
M-au însoțit la prima despărțire, 
Dar am trecut mereu de-a sorții ceață 
Și le-am păstrat o caldă amintire.

Și greu, și bine, prin toate am trecut, 
Am inspirat din plin puterea care 
M-a învățat, de atunci, de la-nceput 
Să fiu stăpân pe clipa trecătoare.

Iar azi trăiesc gândindu-mă la ele, 
La acele clipe ale tinereții, 
Ce rătăcesc pierdute printre stele 
Purtat de valul tumultuos al vieții.

Poveștile iubirii - Mireasa mării

 Ca o mireasă-a mării apari pierdută-n zare 
Când vântul întețește valuri înspumate, 
Iar spuma albă-a apei iși schimbă a ei culoare 
Sub razele luminii din cer pe înserate.

Eu azi îți simt prezența suavă, diafană, 
Îmbrățișându-ți gândul cu a iubirii umbră, 
Tu ești regina mării, eterna suverană, 
A dragostei minune în existența-mi sumbră.

Clădită parcă-n visul nopții dintr-o vară, 
Fiind o ireală făptură delicată, 
Te-mbratisez sub cerul albastru dintr-o seară 
Pășind în a ta lume mireasă fermecată,

Te vreau în al iubirii vis nemărginit, 
Înconjurați de ape, ceruri și pământ, 
Purtați de melodia mării-n asfințit. 
Printr-un sărut sa facem eternul legământ

Ce consfințea de-a pururi unirea împlinită 
De valurile calde ce ne înconjurau,
Când sufletele noastre-n a apelor ispită, 
Atrase de-a lor vrajă, în larg se aruncau.

Trecând în veșnicia dragostei eterne 
Trăi-vom împreună întregul simțământ, 
Vom părăsi acuma paloarea lumii terne 
Ce înconjoară a noastră ființă pe pământ.

 

Iubiri… eterne

 

Doar vântul care șuieră-n fereastră 
Din miezul nopții până în zori de zi 
Martor tăcut e la iubirea noastră 
Acuma în ore tainice, târzii.

Căci ne iubim nebuni cu disperarea 
Celor ce în dragoste s-au înecat, 
Sfidând de la început chemarea 
Timpului ce parcă-n loc de-atunci a stat.

Măsurăm a vieții trecere în zbor 
Cu dragoste, și vise, și iluzii,
Suntem pierduți demult în lumea celor 
Care cu dor își fac mereu infuzii.

Să simtă iar și iar o nesfârșită 
Dorință a unei dragoste nebune, 
Căci știu că ești ființa îndrăgită 
Pătrunsă în mirifica mea lume.

Te voi purta prin timpul meu o viață 
Și la picioare mereu îți voi așterne 
La fel în fiecare dimineață 
Sămânța vie-a dragostei eterne.

 

Poveștile iubirii - În valurile vieții

 

De m-ai iubit vreodată încă nici azi nu știu, 
Dar simt în a mea viață, chiar în străfundul ei 
O liniște ciudată, un loc sec și pustiu, 
În care numai vântul mai spulberă idei.

Credeam că din iubire și munții-i vom muta 
Și-un univers al nostru clădi-vom amândoi, 
Dar avalanșa vieții nicicând n-o poți stopa, 
Striviți fiind de gânduri, de griji și de nevoi.

Se năruie castelul, nisipu-i luat de ape, 
Când valul sorții noastre dărâmă tot în cale, 
Să-ndiguim iubirea, să n-o lăsăm să scape, 
Să fie luată-n hăul nopții abisale .

S-o apărăm cum puiul e apărat de mamă, 
Să reclădim castelul ce noi ni l-am promis, 
Să nu jucăm pe scena vieții-o altă dramă 
C-o dragoste pierdută, rămasă doar un vis .

Poate mai crezi în mine, poate mai crezi în noi, 
Dar numai împreună ini doi vom birui, 
Vom trece-not vâltoarea chiar dacă este sloi, 
Cu dragostea fierbinte noi o vom birui.

 

Poveștile iubirii - Visări

 

Erai doar o nălucă pierdută-n zări albastre, 
Un înger sau un demon eu nu voi ști vreodată, 
Himeră visătoare cu aripi mari, măiastre, 
Când vrut-am să te-ating ai dispărut de-ndata.

Vedeam în zare chipul de-o frumusețe-aparte, 
Privirea ta fierbinte și rece totodată 
Mă-nvaluia amarnic în tonuri seci și sparte, 
Senzații nefinite mă cuprindeau deodată.

Să te iubesc aș vrea, să te ating nu pot ,
Ești toată sloiuri reci dar când te-apropii arzi, 
Făptură-naripata tu inimii ești despot, 
Dispui de-a mea ființă cu ochii tăi cei calzi.

Sunt al iubirii tale sclav ascultător, 
Poți cere tot ce vrei și viața eu ți-o dau, 
Pe-un strop de fericire și-un strop de-al tău amor 
Al tău voi fi pe veci, alături o să-ți stau.

Doar cu un singur gest mereu te voi urma, 
Cu doar un singur semn spre tine-o să pornesc, 
Căci moartea-n nemurire pe loc o voi schimba 
Și-n dragoste eternă o să te-nvăluiesc.

 

Dialogul sufletelor

 

-“Sărutul tău l-aș vrea acum iubite 
Pierdut printre petalele de flori, 
Ce-n patu-nmiresmat sunt risipite, 
O plapumă de-arome și culori.

Să fiu cuprinsă de-ale tale brațe, 
Înlănțuită-n veci de-al tău amor 
Și poartă-mă în alte zări măiastre 
Să uit de mine și de-al nostru dor.”

-“Te voi purta în zări nemărginite 
Iubito, rătăcind prin timp și gând, 
Ieși-vom azi din sferele finite 
Și-n lumea viselor noi vom zbura curând.

Sărutul meu-ți va alina durerea 
Lăsată de atingeri de petale, 
Pe trupul tău suav ca mângâierea 
Unui gând de dor din a ta cale.

Ne-om înalța la zei printre dorinți, 
Arzând în flacăra iubirii noastre, 
Și-apoi din lumea celor drepți și sfinți 
Vom coborî în zările albastre.

Noi fi-vom iarăși una cu misterul, 
Acestui simțământ nemărginit 
Și vom sfida în sine adevărul 
De spațiu, timp și gând fără sfârșit.”

 

Iubesc…iubesc…iubesc…

 

Deși tu poate incă n-ai știut 
Eu te-am avut în gândul meu mereu 
Și m-am rugat la Bunul Dumnezeu 
Să-mi fii aceea, și-acela să-ți fiu eu, 
Din prima clipa-n care te-am văzut.

Te-am urmărit în fiecare glas, 
Te-am urmărit în fiece cuvânt 
Rostit aievea ca un legământ, 
Ori vorbă-aiurea aruncată-n vânt, 
Sau poate-o șoaptă doar de bun rămas.

Te-am urmărit în orișice privire 
Din orice colț de lume-ndepartat, 
Da-n orice ochi de-oriunde m-am uitat 
Nu am văzut acea…de neuitat 
Suavă și magnifică lucire.

Și astăzi încă te mai urmăresc, 
Prin norii grei sau cer cu stele, 
Ce-și varsă lacrimile grele, 
Când eu în gândurile mele 
Îți spun că te iubesc…iubesc…iubesc…

 

Iubiri… în ploile trecute

 

Cât pașii tăi încă mai las-o urmă 
Pe-aleile din parcul de-altădată 
Și-ți simt prezența ca o caldă umbră 
E semn că ne-am iubit frumos odată.

Azi, singuri, pașii mei mă-ndreapta, 
Trecând prin amintirile frumoase 
Și parc-aud și-acum dorita șoaptă 
Un ”Te iubesc !” în serile ploioase

Rostit aproape fără să ne pese 
De apa ce spăla al nostru-amor 
Și-mprospata și gândurile-alese 
Ce răcoreau arzândul nostru dor.

Eram nebuni îndrăgostiți în ploaie 
Și alergam bezmetici pe alei, 
Purtați în val de-a apelor șiroaie 
Trăiam magia caldă-a dragostei.

Dar toate astea-s numai amintiri 
Dintr-un alt timp al unei vieți trecute, 
Căci azi ești umbra unei vechi iubiri 
Și-o urmă pe aleile pierdute.

 

picătură de timp

viața e o picătură de timp 
asemeni unei picături de rouă
prelinsă de pe o frunză 
răvășită de gânduri 
prin solul avid 
de iubire nemărginită
ajunsă la 
rădăcina existențială 
hrănind-o 
apar alte frunze 
alte picături 
alt timp 
viața e o picătură de timp

 

 

implinire

 

te-am găsit la marginea lumii 
într-o dimineață când roua spăla 
păcatele frunzelor de a egala 
frumusețea florilor. 
ochii tăi redădeau 
culoarea pierdută cerului 
iar sclipirea lor încălzea 
bătrânul Soare 
abia ițit de dincolo de zare. 
in fiecare floare 
se simtea o urmă 
a parfumului pielii tale 
iar macii purtau 
culoarea sărutului tău. 
te-am găsit… 
bună dimineața!

 

geometria neiubirii

 

sufletul meu e 
o mică sferă din univers. 
linia vieții tale 
nu a vrut să o străpungă 
rămânând doar 
o tangenta a acesteia. 
viețile noastre s-au întâlnit 
într-un singur punct… 
a durut. 
tu ți-ai continuat 
tangentiala traiectorie
dar sufletul meu 
se mai rostogolește și azi 
pierdut intr-o 
gigantică galaxie eliptică
din univers

 

tainica privire

 

mă simt cuprins de-o tainică privire, 
de acea picătură de lumină 
pogorâtă din strălucirea 
Stelei de la Răsărit 
reflectată de ochii tăi, 
prin inima ta 
care-mi vestise 
întreaga deschidere 
a micului dar imensului tău univers! 
asemeni magilor de-odinioară 
purtat de prea curata ei strălucire 
pătrund în această 
magnifică lume interioară 
care-mi prevestea 
nașterea unui rod 
al împreunării 
sufletelor noastre 
iubirea.

 

destine paralele

Doar infinitul a mai rămas între noi 
un gol uitat între două existențe paralele 
ce s-au intersectat odată 
într-o lume ireală, 
într-o explozie de sentimente 
nefiresc de normale 
și care 
s-au pierdut în abisul 
creat între ele. 
doar gândurile 
ni se mai întâlnesc 
la capăt de infinit , 
acolo unde 
universurile noastre se găseau cândva 
dar unde astăzi nu mai pot interpatrunde.
întortocheatele căi ale uitării 
ne sunt interzise 
fiind condamnați 
să purtăm această povară 
întru eternitate 
simțind uneori zvâcniri impersonale 
ca un ecou ale acelei explozii

 

dorinta

aș vrea să devin 
pentru o respirație 
oxigenul 
din aerul pe care îl inspiri, 
să pătrund 
în sângele tău clocotitor 
și să-ți hrănesc 
prin marile artere ale vieții 
fiecare moleculă a trupului tău 
cu dragostea mea 
apoi să mă încarc 
cu marea ta iubire 
și 
cu prima expirație 
să mă reincarnez 
în iubitul tău.

 

Biografie

 

   Un simplu iubitor de poezie, nascut in dulcele targ al Iesilor, oras cu o bogata traditie culturala. In anii tineretii am condus un cenaclu de poezie si muzica folk, organizand spectacole de profil. Datorita crizei adanci instaurate imedeat dupa revolutie Viata mea artistica s-a intrerupt pana la inceputul anului 2015 cand am inceput sa scriu din nou activand in mai multe grupuri literare cum ar fi Cronopedia , Taifas literar si pe mai multe grupuri literare pe Facebook.