Fata Pădurii în casa părăsită

             Aveam vreo zece, doisprezece  ani și ne jucam sara, vara până la miezu nopții.

Am fost o grămadă de coptii pă aicia. Și ne-am dus cu  un pretin până la cineva la poartă să  stăm la povești, de-a coptiilor. Și stăm noi la povești dar cel la care am stat  la poartă, o trebuit să  meargă după lapte la cineva acasă. Și ne-am înțeles noi să-l speriem pă coptil când a veni cu  laptele. Era o casă  bătrână de lemn, un căsoieș așè mic. Și ne-am băgat după vraniță. Când a trece pă stradă, să  sărim, să-l spăriem. Și m-am uitat în spate. Și am văzut ceva ca un animal. O persoană cu  două pticioare, dar de cal. Ș-on păr până-n pământ. Nici  n-am mai  avut glas să  zic ceva de spaimă. Avé și un ochi mare cât o farfurioară, cât o lampă de miner. O văzut-o și pretinu meu. Și am fugit cât am putut, nici  n-am știut unde să  plecăm de spaimă. Am fugit în sus spre pod, în loc să  fugim spre casă. Și am întors de la pod, la vreo 50 m în fața noastră era un om, nu l-am văzut când o apărut, numa o desagă în spate și în față  un ciur din care cobora un prosop. Și iar am fugit, iar spaimă, am ajuns la bunica și m-am culcat. Și dimineața mi-o spus bunica că acolo  în casa ceie părăsită în care am intrat, să  făceau  mai  demult vrăjuri, de aia o apărut și am văzut arătarea ceie. Când o murit femeia care făcea vrăji, n-o perit și diavolul de pe teritoriul ăla.[1]

 Fata Pădurii după casă

              Acum 100 – 200 de ani era Fata Pădurii. Cânta noaptea prin pădure. Nu erau case multe, nu erau  atâția oameni. Eu eram copil pe atunci. Și într-o anumită  zonă nu tare erau pe vremea aceea case. Erau numa tri grădini, a trei oameni, stăpâni pă terenu ăla.  Și era o casă de vreo 300 de ani, din lemn, da nu ședea nime în ié. Avea casa vreo trei  camere. Și atunci umblau după  feciori și după oameni să-i ducă în armată. Da viné niște oameni să-i prindă că tinerii fujeau.  Și la casa ceie erau doi peri  mari, cu  pere stelnițoase. Și aveam o fată faină pe atuncia, o pretină. Tatăl fetei avea bodegă peste drum. Și mă duc să  aduc niște horincă. Da n-aveam bani. Și îmi dă fata cum o scos din puiuț niște bani și i-o pus la brâu. Și mă duc și cumpăr horincă de la tată-său.

  • D-api cum facem, unde-o bem?

Ié o ieșit după mine de la Maria lui Vârtej, să  putem povesti să  nu ne audă nime, să nu ne știe treaba, că  era o bandă de fete acolo. Și ne-am hotărât să  merém să  ne punem  pe talpa căsî la Mărișcău, noapte, întuneric, să  bem horincă. Eu mă duc și cumpăr horinca și merg acoale s-o aștept. Și nu vine duduița.

- Noa, du-te-n noroc să  te mănânce. Mă ieu di pă pragul căsei și mă duc. Și văd o albeață, un covor, un lipideu după casă. Și să rădică atâta de mare, mă, gândești  că-i o umbrelă mare de umbră. Între timp,  apare și fata. Și o chem să-i arăt ce-am văzut. Da n-o mai  fo nimnic. Amin.[2]

 

[1]           Performer Burzo, Suciu de Sus, 2014;

[2]     Performer Valer Burzo, 78 ani, Suciu de Sus, 2014;