PERSONAJELE:  GRIA(sceptica)
                                 GRIUL(tehnologul)
                                 GRIMA(mama Griței)
                                 GRIȚA(născută în anul dezastrului-acum majoră)
                                 GRINICUS(tatăl Griței-visătorul)
                                 GRILAN(un fel de lider)
                                 ULTIMUL COGNIT(cel care mai deține toate cunoștințele despre traiul fără tehnologie și despre salvarea omenirii)

SCENA I

O scenă goală, pe care sunt așternute pânze sau hârtii gri, ridicate pe fundal.
Intră în scenă un grup de oameni gri, care părcă ar duce o povară nevăzută. Toți cară diferite unelte, cîte un rucsac cu alimente și sticle cu apă. Privesc în jur, spre spectatori, ca și cum ar căuta ceva.
Griul(are în mână un aparat):Aici n-am fost.
Gria(sceptică): Și cum poți să-ți dai seama pe unde am fost, dacă peisajul e mereu același?

Griul(privește ecranul, apoi sigur): L-am programat să taie zonele prin care am trecut.
Grima(îngrijorată): Și dacă rămâne fără energie?
Griul(optimist):Păstrează datele până găsim o sursă de alimentare.
Grilan(privește atent în jos, apoi de jur împrejur):Ar trebui să găsim o sursă, asta dacă nu a fost consumată deja.
Grinicus(preocupat): Poate n-ar fi rău să căutăm o intrare acum.
Griul(aprobă):Și ceva de mâncare...pachete...ceva comestibil.
Grița(se așează în genunchi): Sunt obosită. Aș vrea să mă culc. Oricum, căutarea asta e zadarnică. Totul e la fel. Nimic nu arată că am avea vreo speranță.
Grilan(vine lângă ea, iar ceilalți se adună ca la un semn): Draga mea, să nu lăsăm să ne cuprindă depresia, trebuie să-l găsim...
Grima(o mângîie pe spate):Cum poți spune că nu avem speranțe! Uiți că am scăpat de la sfârșitul lumii noastre? Când totul se prăbușea iar negurile, cenușa, focul, acopereau planeta, ceva, cineva parcă a dorit să ne protejeze și așa am rămas în subteranul acela, în care am putut supraviețui doi ani, până când  suprafața a redevenit respirabilă. Și apoi, tu ești dovada vie a speranței. Poate nu te-ai născut întâmplător. Să prețuiești asta întotdeauna.
Grița(oarecum însuflețită dar și dezamăgită):Și cum vom trăi de acum? Cât vom mai găsi resturi de civilizație care să ne mai hrănească? Și dacă mai sunt și alții ca noi care rătăcesc besmetici prin pustiul de cenușă? Ce fel de semeni sunt? Putem ști? La un moment dat, toate resursele se vor termina. Ce vom face atunci?
Grinicus(hotărât):Tocmai de aceea, nu trebuie să ne oprim din căutare. Ne vom găsi unii pe alții și vom încerca să ne organizăm până ce-l vom găsi pe Ultimul Cognit.
Gria(cu privirea în gol): Dacă există...
Grița(insistă): Și dacă va trebui  să fugim de semenii noștri răi, așa cum s-a mai întâmplat?
Grinicus(liniștitor):Ne vom apăra sau vom încerca să-i convingem de nevoia de a trăi cu toții. Așa am format acest grup pozitiv.
Grița pare a se liniști, iar Gria se apropie de cei trei.
Gria: Până la urmă de unde știți voi de acest atotcunoscător...sau... cum să-i zic?
Griul(entuziast): Eu știu legenda încă de la școală, când studiam despre istoria tehnologiilor supercomputerizate. Și Grinicus a spus că a auzit povestea...
Grinicus(confirmă): E adevărat că nu e o legendă. Există, dar nimeni nu știe unde e.
Grița(fascinată): De ce? Nicăieri nu se amintește despre un loc ascuns...
Griul(simplu): Pe vremea aceea, toți eram orbiți de mașinării, computere, roboți. Nimeni nu dădea importanță capacității minții omenești.
Grinicus(trist): Acum ne-am trezit, în sfîrșit, dar am pierdut toate datele vechi.
Gria(absentă): Poate e prea târziu...
Grinicus(hotărît): Nu cred...poate nu e nimic pierdut, poate ne trebuia această lume gri, că să o facem din nou verde, sau roz...
Grinicus(hotărât): Să nu mai stăm. Haideți să căutăm o intrare. Pe aici nu pare să fi fost cineva... Nu văd nici o adâncitură. Terenul e prea nivelat.
Griul(deșteptat): Să știi că așa e. Până aici, suprafața nu era așa dreaptă. (pipăie cu picoarele suprafața, înlăturând cenușa) Dedesupt pare să fi fost o construcție.
Grinicus:(cu elan) Haideți, căutați fiecare în altă direcție, până când terenul pare să se deniveleze, ca un drum.
    (Toți se despart și încep să caute până unde locul nu mai este atât de drept. După un timp se întorc în centru.)
Gria: Mie mi se pare enorm. Ce poate fi?
Griul(de acord):Gria are dreptate. Dar dacă nu are nici o intrare pe acoperiș, va trebui să spargem, nu doar să săpăm.
Grinicus(preocupat):Uneltele pe care le avem, nu prea ne îngăduie asta, dar cred că trebuie să existe o trapă de ieșire, o gură de aerisire.
Grima(cu încredere): Da, pe vremuri, toate clădirile erau construite cu guri de aerisire, de evacuare, de eliminare a deșeurilor din interior.
Grilan:Lăsați vorbăria și haideți să curățăm. (Își aduc un fel de lopeți, perii cu coadă, un topor, un tăietor și încep să înlăture cenușa.)
Gria(scormonind în genunchi):În ritmul asta, vom avea nevoie de zile, poate chiar de săptămâni. Dacă ratăm ce e mai important?
Grilan(agitat): Ar trebui să te abții de la pesimismul asta. Faci rău la ceilalți. (către toți):Să împărțim spațiul în șase spații și fiecare să se ocupe de al său.
Griul (entuziast):Eu împart.(cu o coadă de lopată, marchează spațiul fiecăruia).
Grilan(atent):Așa, acum, fiecare caută respectându-și partea. Căutați ceva neobișnuit, o trapă, o gaură, orice și dacă găsiți ... orice, anunțați.
Grița(îngrijorată): Dar eu nu știu ce să anunț!
Grima(se oprește o clipă; către Grița):Amintește-ți locul în care te-ai născut, sau cel în care am locuit vreo trei patru ani, un magazin alimentar ce dădea într-o farmacie. Locul ideal să crești un copil.
Grinicus(preocupat și ușor întristat):Ei, noi am crescut cu mai puține spaime.
Grima(încet):Bine că e sănătoasă, bine că mai avem o rezervă de medicamente. Gândește pozitiv.
Grinicus(se oprește o clipă, către Grima): Mai ții minte, după ce a mai crescut, cum cotrobăia peste tot?
Grima(ca la o amintire):Și noi am învățat să căutăm în fiecare loc, să nu cumva să găsim cadavre.
Gria(gânditoare): Noroc de cenușa asta că le-a îngropat și a dezinfectat locurile, altfel cine știe cu ce epidemii ne-am fi trezit!
Griul(mândru): Am fi depăsit primejdia la timp. Totuși au fost bune la ceva aparatele mele, dar până acum am avut și șansa de a găsi surse de energie pe ici pe colo.
Grilan(se așează și face semn și celorlalți): Haideți să ne orpim puțin. Să gustăm câte ceva și să ne luăm porția de apă.
Grița(scoate un țipăt și vine repede către grup, arătând cu degetul spre locul de unde a venit): Am, am...
Grilan (se duce spre spațiul marcat al Griței): E o gaură. Dar e blocată de ceva... pare a fi...
Se duc toți spre acel loc. Grița rămâne speriată într-un colț al scenei.
Grima și Grinicus se privesc îngrijorați și se duc să o mângâie pe Grița. Ceilalți fac loc cu uneltele și scot ceva lung, ca un trup. Îl ambalează în pungi și îl scot în afara scenei.
Grima(o ia protectoare de după umeri pe Grița, la fel și Grinicus): Nu te speria. N-am avut cum să te ferim...
Grinicus:Trebuia să se întâmple. Tot ar fi văzut unul...
Grița(plânge încet): Ce era?
Grinicus(grijuliu și totuși dur): Un mort, un cadavru.
Grița(speriată, fără glas): Așa arată...un mort?
Grima(tristă): Da, dar tu tebuie să te gândești la viață, la supraviețuire, așa cum facem toți.(Se adună toți.)
Griul(mulțumit): Problema a fost rezolvată. L-am îngropat. Probabil a fost prins într-o gaură de aerisire, încercând să iasă la suprafață. Asta e bine. Poate ne-a deschis nouă calea. (O vede pe Grița speriată): Ah! N-ai mai văzut...
Grinicus(face semn că nu): Nu știe.
Griul(surprins): N-am să înțeleg niciodată de ce se ascunde adevărul!
Gria(îngrijorată): Da, cred că ar fi trebuit să-i spunem tot.
Grița(atentă): Adică, ce mi-ați ascuns?
Grinicus:Că am încercat să te ferim de ororile lumii în care trăim, și care, oricum, nu era nici înainte de dezastru un loc minunat.
Grița(îl privește încordată): Dar câți oameni erau înainte pe pământ?
Grinicus(scurt, exact): Câteva miliarde.
Grița(mirată): Atît de mulți? Și cum încăpeau? Unde au dispărut?
Grima(cu înțelegere):Uneori ne loveam unii de alții pe stradă...dar nu asta era problema...atunci, toți doreau lucruri, tehnologie și bogăție. Asta ne-a pierdut. Când te-ai născut tu, am încercat să te protejăm, să-ți prezentăm doar lucrurile frumoase ale lumii apuse, căci ea deja nu mai exista.
Grinicus(continuă pe același ton):Când ajungeam într-un loc nou, „îl curățam” ca să nu te sperii...
Grima(cu grijă): Cei mai mulți au fost îngropați sub cenușa pulverizată din miezul pământului, sau au fost arși de vii, dacă au fost aproape de nucleu, sau înecați de valuri uriașe...Ăsta e primul cadavru pe care îl vezi.
Grița(îngrijorată): Eu  n-am văzut niciodată oameni ca mine...
Gria(confirmă):Copii...tineri...?
Grița:Erau mulți?
Grinicus:Bineînțeles, erau școli pe vârste, clase de câteva zeci...
Grița(mirată și tristă): De asta simțeam mereu dorința de a mă juca și totuși, dacă voi vă jucați cu mine, simțeam  în interior o tristețe...
Gria o mângîie, dar discuția este întreruptă de ceilalți trei.
Grilan(hotărât): Cred că putem coborî. Haideți să ne ajutați.
Toți îl urmează, ies prin dreapta. Se stinge lumina și se înlocuiește cu una difuză, ca de lanternă. Intră pe rând iar în scenă, căutând sub luminile lanternelor.
Grilan(atent): Pare să fie un loc de curând explorat.
Griul: Curios, pe unde să fi intrat?
Gria(firesc):Probabil că cei care l-au locuit, au stat mult aici...
Griul(se oprește)...sau poate...(o privește pe Gria, ca și cum ar înțelege, ca o revelație)
Amândoi:...sunt încă aici...
Grinicus(care dispăruse din aria vizuală a celorlalți, se întoarce alertat și totuși prudent; face semn celorlalți): Veniți, veniți repede, trebuie să vedeți ceva...
   


SCENA II


Toți îl urmează. Scena se întunecă, apoi reintră cei șase prin dreapta. Se coboară o cortină gri, și în spate, stă în poziție lotus, sau turcește, un om care nu e gri, dar care are un cap mult mai mare  decât normal, e chel și relaxat, cu ochii închiși. Nu se mișcă și nici nu deschide ochii când cei șase se apropie.
Grinicus(privește pe fiecare, apoi cu speranță):Credeți că ar putea fi...
Griul(zămbește, e sigur): ...desigur...nu arată nici ca noi, dar nici cum arătau oamenii odinioară...
Grilan(prudent):Să nu ne ambalăm. Să așteptăm până se trezește!
Griul(atent): Nu doarme, meditează, își conservă energia,”rumegă Universul”, realitatea, pipăie adevărul, vă asimilează...
Grima(naiv): Adică e bine?
Griul(calm): Nu veți păți nimic. E o energie pozitivă.
Grinicus(îngrijorat): De unde știi toate astea? Tu ești tehnolog, ar trebui să fii orbit de mașinăriile alea create de noi pentru autodistrugere.
Griul(explicit): Știu, știu că așa trebuie să fie, dar pe vremuri, când eram de vârsta Griței, eram fascinat de trecut și în paralel am studiat filosofie, istorie, religie, mă rog, civilizații străvechi și știu că mintea omenească nu e doar reproductivă ci și creativă, căci ea a inventat ceea ce ne-a dus la pierzanie. Mai știu și că avem un potențial intelectual uriaș, pe care, din păcate, nu l-am folosit decât ca să ne ușurăm existența și în final, să nu mai facem nimic...în loc să ...(vede reacția celorlalți care se află cu fața spre cel ce meditează și se întoarce spre ființa ce dă semne de schimbare: un zâmbet pare că i-a apărut pe față...)
Grița(se apropie, după ce stătuse temătoare mai departe): ...în loc să folosim timpul completat de tehnologie pentru a ne dezvolta capacitățile creierului. Asta nu înțeleg. Dacă avem capacități mult mai mari decât ale unei mașini de gândit, de ce am creat o mașină, în loc să o dezvoltăm pe cea personală?
Grima(privindu-se cu Grinicus):Poate tu ai să poți dezvolta, cu acest mod simplu și profund de a gândi, ceea ce generații întregi au uitat.
Ultimil Cognit(deschide ochii): Ascultați glasul purității! În sfârșit, am găsit grupul potrivit.
    Toți îl privesc uimiți, dar cu respect.
Grilan(încă circumspect): Adică ești într-adevăr...
Ultimul Cognit:..sunt...Ultimul Cognit, ultimul cunoscător al adevărului, frumuseții, binelui, dreptății, dragostei, singurele valori  care vă pot duce în viitor și pot reclădi ceea ce câdva, era omenirea.
Gria(neliniștită):Ce ai vrut să spui cu... grupul potrivit?
Ultimul Cognit(se ridică și se integrează grupului, deși este diferit la piele și are capul mai mare și lipsit de păr): Au trecut mai mulți semeni de-au voștri pe aici. Toți disperați, dar incapabili să asculte sau să caute soluții.  Toți erau disperați să supraviețuiască, însă incapabili să gândească în perspectivă...
Griul(continuând ideea): ...că resursele se vor termina...
Grima(de acord): Trebuie să creăm resurse.
Grilan(la fel): Crezi că suntem capabili să împlinim?
Toți: Am vrea să încercăm. Vrei să ne înveți?
Ultimul Cognit(pozitiv): Sper să mai avem timp. Pentru moment, ar trebui să mai faceți rost de ceva hrană și apă. Aici nu veți găsi destule.
Grilan(cu convingere): Mai avem câte ceva fiecare.
Ultimul Cognit: Atunci să începem.În spate mai sunt câteva pachete cu alimente și sticle cu apă.
Grița(sinceră, grijulie): Dar dumneavoastră?
Ultimul Cognit(încântat, privind-o pe Grița): Cum de s-a întâmplat minunea asta? Nu credeam că voi mai vedea copii. Ăsta e semnul cel bun! Draga mea, eu nu prea mai am nevoie de hrană, pentru că am depășit starea de poftă. Îmi pot controla dorințele și deci, mănânc foarte puțin. Voi nu aveți dezvoltate aceste capacități.De veți dori, le veți căpăta.De altceva trebuie să ne ocupăm însă acum.
Grilan(concentrat): Spune.
    Se adună toți în jur.
Griul: Da, ascultăm.
Ultimul Cognit: Întâi trebuie să cercetați planeta. Aici există un hangar cu două elicoptere. Va trebui să le pregătiți de zbor și să le folosiți. Trebuie să ajungeți într-o zonă cu mai puțină cenușă, undeva lângă apă. Eu văd aceste locuri, iar voi ar trebui să știți unde sunt. Mai văd și cum ar trebui să începeți vindecarea. Mugurii vieții vă așteaptă, și iată, purtați unul cu voi(arată spre Grița).Încercați să-i adunați pe toți ceilalți și închegați o nouă societate, bazată pe legi aspre și blânde în același timp. Cultivați pământul ce se va naște din cenușă, căci voi sunteți păsări ce au uitat să zboare. Chiar dacă evoluția se va accelera, nu mai lăsați mintea să producă doar lucruri. Iubiți ideea și creați sau recreați frumusețea. Puneți binele, adevărul și dreptatea pe primul plan și pedepsiți prin educare spiritele prea practice, prea materiale. Nu îngrădiți spiritul, ci lăsați-l să zboare producând idei.
Grița(fascinată): Ce frumos pare totul. Eu nu am văzut niciodată  păduri, orașe...Voi găsi oameni ca mine?
Ultimul Cognit: Semințele sunt pretutindeni. Le văd, le simt. Trebuie să porniți căutarea. Am să vă arăt tot ce văd, dar va trebui să descoperiți aceste locuri singuri, pentru că eu, nu voi mai părăsi acest spațiu.
Grița(întristată): De ce?
Ultimul Cognit(stăpân pe sine): Am renunțat de mult la lume. Nici cînd a existat nu mi-a plăcut prea mult. Am trăit în alta.Nu sunt convins că cea pe care o veți crea mă va încânta, așa că e mai bine să-mi închei misiunea aici. V-am așteptat simțindu-vă aproape și ați confirmat. Vă urez speranțe împlinite!
Grița: Ai putea veni cu noi, ne-ai putea îndruma...
Griul(grijuliu): Nu poate, viitorul nu mai este al lui. A pătruns în realitatea existenței, a atins culmile spiritului. Îi e de ajuns! Noi vrem doar lucruri și atingere carnală.
Ultimul Cognit(îl privește pe Griul cu un calm desăvîrșit, ca și cum l-ar aproba):Mulțumesc!
Griul(cu speranță): Totuși, aș putea să te caut după ce-i voi ajuta pe ceilalți? Într-o zi aș vrea să mă întorc și să-ți moștenesc știința.
Ultimul Cognit: Nu-ți pot spune nimic. Dar poți încerca. Oricum, în tine ai tot ce-ți trebuie! Poți să cauți fericirea în orice buzunar.
    Toți îl privesc nemișcați, uimiți.
Ultimul Cognit: Acum urmați-mi gîndurile, voi rămîne conectat cu toți până ce veți găsi și desluși tot ce vă trebuie, apoi vă voi părăsi. Mergeți! Vreau să reintru în starea mea. Aici e prea trist, prea dureros. Sunt împăcat pe deplin.
Griul(le face semn celorlalți din cap și toți se ridică urmîndu-l, dar privind înapoi spre Cognit): Cred că nu-l vom mai vedea niciodată. Eu deja mă simt stăpînit de spiritul său și nu-mi va mai ieși din minte până nu-i voi urma calea. El va dispărea în realitate.
Grița: Dar noi unde suntem?
Griul(sigur): În dorințe...
Grinicus(visător): Nu prea cred că vom reuși.
Gria(de acord): Și eu mă îndoiesc.
Grima: Suntem datori să încercăm!
Grilan: Am ajuns până aici ca să atingem un țel, pe care-l vom urma, în amintirea celor mai minunate minți omenești care s-au născut vreodată. Să avem speranță.
Grița(cu încredere): Speranță împlinită!
    Toți părăsesc scena.
Cortina cade!
Sfârșit