Ioan Călăuz

Noapte unui adevăr

(Din volumul Noaptea unui adevăr Ed. ,,Scriptorium”, Baia Mare, 2008)

 

Moartea nu vine de nicăieri,

ea s-a născut odată cu noi

ea există în noi,

în oasele noastre,

şi creşte,

creşte odată cu tata,

odată cu lătratul câinelui şi foşnetul nopţii.

Picură cu fiecare picătură

de ploaie

şi spală suflete,

ca şi ceva ce merge înainte

fără teamă şi fără voie

ca un astru neaplaudat

câştigând mere.

 

Păsări leagănă stelele,

nu alerga,

nu alerga,

ca să ajungi la tine

singur ai venit

pe marginea unei ruine

înăbuşind răsăritul.

 

Copilul mă strigă de pe străzi,

din Dumnezeu mă strigă

să-şi ia un chip

ca şi ceva ce merge înainte…

 

Peste miile de dorinţe

care-mi biciuiesc carnea,

ca două ceasornice

care ticăim, eterna ipocrizie,

şi noaptea din noi

încărcată de sevele unei lumi

de nenumit

de dincolo sau de dincoace

de cuvânt

noaptea unui adevăr -

 

 

Lucian Perţa

 

Noapte unui adevăr

 

Poezia nu vine niciodată nechemată,

ea se naşte odată cu veşnicia la sat,

apoi, după primii paşi,

când e ne-nţeleasă,

sau chiar criticată,

se mută imediat la oraş

şi devine oficioasă,

adică intră-n politică.

Dacă înainte abia picura

prin revistele literare,

acum, desigur, ea se va bucura

de publicaţii speciale,

în tiraje copleşitoare

 

Politica leagănă stelele toate,

nu te mira,

nu te mira, cititorule,

eu doar ca primar am reuşit

să scot această carte—

până şi acest adevăr l-am rostit

numai pe ascuns, într-o noapte.

 

Oamenii mă strigă pe stradă :

dom’ primar, dom’ primar, ce Dumnezeu

facem, că uite, stă să cadă

şi guvernul ăsta şi ni-e tare greu ?!

 

Peste miile lor de probleme

nu mai încape poezia satului.

Călăuz(ă) le-am fost într-o vreme,

dar acum dau ascultare sfatului

ipocrit-ipocrit, dar pragmatic,

de-a spune numai noaptea

tot ce mă doare.

Doar astfel ajung, sistematic,

în sânul vieţii literare !