Întrebări fără răspuns...

De ce e soarele rotund?
De ce e marea, atât de mare?
De ce apare luna în fiecare seară?
De ce, de câte ori te strig,răspunzi şi, îmi pui dragostea-ţi la picioare?

De multe ori mi-e teamă să te iubesc,
Îmi pare ca dragostea mea e prea puţin, pentru sufletul tău rănit,
Pentru ochii tăi plini de lacrimi,
În care ades chipul mi l-am privit!

 

De câte ori îţi spun: "-mi-eşti drag!", 
Îmi pare că te doare.
Iubirea ta se preface-n gheaţă şi,
S-o topesc e lucrul cel mai greu ce-mi pare!

 

Îţi cer răbdare, mi-o acorzi,
Dar printre rânduri te pierzi şi,
Din nou încep să visez,
Cu dragostea-mi încerc să te cuprind,
Să te fac să vibrezi!

 

Primeşte-le! E tot ce îţi pot oferi.
Dragostea, prietenia, încrederea mea,
Ţi le trimit în dar,
În fiecare zi!

 

 

Îţi spun acum!

 

Ani la rând te-am căutat prin gânduri
Sperând să te găsesc aşa cum te-am lăsat.
Când te-am găsit, zile întregi nu am putut să înţeleg,
De ce e Dumnezeu atât de supărat?!

 

Din viaţa ta cât am lipsit, destinul te-a lovit
Şi viaţa ţi-a întors din drumul ei.
O vreme n-am ştiut nimic de tine,
Când te-am găsit, tristeţea şi-a făcut loc în ochii mei!

 

Cât te-am iubit , doar sufletul meu ştie,
De câte ori în noapte te strigam,
Cum chipul tău se oglindea în mine,
De-atâtea ori când ochii-i închideam.

 

Că te-am iubit , este adevărat,
O pot spune oricui cu voce tare.
Dar cel mai mult îţi spun, te-am adorat!
Ai fost întotdeauna dragostea mea cea mare!

 

 

Amalgam sau...amestec ?!

 

Lacătul inimii ,
Nu-l poţi deschide decât cu cheia potrivită!
Degeaba încerci, alte chei,
Atunci când ai pierdut cheia,
Rămâne închis pe veci.

 

De multe ori, baţi la uşi închise,
Fără să realizezi că de fapt,
Fereastra lăsată deschisă,
E pentru tine!

 

Mai ştiţi socotelile din matematica iubirii !?
Niciodată unu minus unu nu fac zero ci,
O inimă singură, rănită!

 

O uşa închisă se spune că,
Dă voie altei uşi să se deschidă.
Depinde însă unde priveşti sau,
Dacă vrei să deschizi o alta!

 

M-am amestecat printre gânduri şi, 
Am uitat de unde am pornit!
Ştiu însă că, o inimă nu se deschide,
Decât cu, multă iubire!

 

 

În ecou...

 

Încă îţi aud strigătul în ecou,
E un strigăt ce nu-l pot uita.
În sufletul meu, şoaptele tale sunt flacăra aprinsă,
Sunt pucuri de ploaie ce mă fac a visa!

 

Răzbate în adânc plăcerea nebună,
De a trăi cu vorbele tale în mine,
Prin stigatul de dragoste ce-mi dă fiori,
Pentru că, zilnic simt trăirea din tine!

 

E surd! Ecoul ce răzbate...!
Mi-e liniştea tulburată de gânduri şi dorinţă,
Când îmi ceri să fiu lângă tine,
Simt cum se aşterne în mine a ta fiinţă.

 

Cheamă-mă! În gândul tău vreau să fiu mereu,
Chemarea ta să se-audă până departe,
Să vin fără să mă întreb de ce,
În zorii zilei la răsărit, târziu , în miez de noapte!

 

 

 

Cântecul ploii!

 

Ascult ploaia cum cântă,
În ropote repezi şi reci,
Cum dansează în aer picurii
Spălându-mi faţa, doar tu... treci!

 

E ploaia aceea de vară,
Ce răcoreşte trupurile încălzite,
Aduce linişte în suflet,
Înmoaie inimi împietrite!

 

În ploaie, aş dansa cu tălpile goale,
Să mă ude ploaia până la piele,
Să-i simt răcoarea cum mă pătrunde, 
Să stingă încet, focul inimii mele!

 

Ascult ploaia cum cântă,
Cântecul oricărui îndrăgostit,
Ce se identifică odată cu ploaia
Şi cântă mereu acelaşi cântec, împlinit!

 

 

 

Citeşte-mă!

 

Dintre paginile unei cărţi încet, mă ridic,
Te rog să mă citeşti printre rânduri.
Orice gând ce mă-ncearcă, ţie ţi-l dedic
Şi-n mine se amestecă, mii şi mii de gânduri!

 

În prag de seară când cerul adoarme
Şi liniştea coboară pe pământ,
Eu scriu în cartea speranţei cu teamă,
Iar în mine se amestecă orice cuvânt!

 

Curg literele aşezate pe-o hârtie,
Într-o învălmăşeală de cuvinte neştiute.
În mine rămâne doar un gol imens,
Iar toate versurile scrise la grămadă, rămân mute!

 

Toate sunt pentru sufletul meu gol,
Din răsputeri încearcă să se lumineze.
Întunericul a pătruns atât de adânc încât, 
Nici gândurile mele nu mai pot să-l descifreze!

 

Ajută-mă să mă ridic!
Citeşte printre rânduri tot ce aş vrea să-ţi spun!
Găseşte-ţi în mine refugiul,
Spre tine pleacă tot timpul, gândul meu bun!

 

 

Răscruce de... vise!

 

Păsesc cu paşi nesiguri şi stingheri,
Pe covorul de frunze moarte,
Viaţa mi se deschide în faţă,
Adesea, nu ştiu dacă e bine să merg mai departe!

 

La fiecare răscruce mă opresc, privesc înapoi,
În urma-mi e o lume de vise.
Nu ştiu dacă s-o las acolo sau,
Să o iau cu mine, spre alte lumi promise!

 

Cu paşii-mi nesiguri merg mai departe,
Împart dragostea mea în cele patru zări,
Dăruiesc celor ce-i întâlnesc în drumul meu, iubire,
Cu toate că uneori, mă pierd în aşteptări!

 

În lumea pierdută nu mă mai regăsesc,
Merg mai departe cu speranţa vie,
Culeg în drumu-mi presărat cu flori,
Linişte, pasiune, dăruire şi frumuseţe pentru veşnicie!