Gavril Ciuban
Contemplaţie asupra ideii de poem
(Din volumul Poeme, Ed. ,,Limes”, Cluj-Napoca, 2000)
Şi marea e un codru răsturnat
ce curge de atât amar de timpuri
De anturajul sinelui curtat
ascult cum toarce maica mea nisipuri
Şi nu tare de mult dintr-un spital
înveşmântat în grâu şi oseminte
ieşea un sat purtând pe după deal
înalta lună cu priviri arginte
Cazărmile rămân tot în soldaţi
a evadat doar frigu-n porumbei
Minciună, adevăr, poem : rimaţi…
A început să ningă şi-n condei
Doar vatra înfloreşte-un trandafir alpin
la dâra strigătului nostru rupt
Bordeiul meu atomic, inima, e plin
de trupul mamei viu şi neîntrerupt
Lucian Perţa
Contemplaţie asupra ideii de poem
Şi versu-şi are-n lume soarta lui,
Depinde în ce timp îl prinzi de chică
Şi-apoi şi cum în scrii şi cum îl spui
Să curgă bine—spui, la o adică.
Şi nu prea tare să îl faci să sune,
Să nu trezească-n juru-i oseminte,
Se spune că acele-s versuri bune
Pe care fără să vrei le ţii minte
De pildă eu, de pildă versul meu,
Se-ncheagă în poeme sănătoase
Şi nici nu mint, deşi nu mi-ar fi greu,
De multe ori am rime delicioase !
Dar merg la muncă, părăsesc poteca
Acestei contemplaţii cam sterile,
Bordelul meu atomic—biblioteca,
M-aşteaptă ne-ntrerupt de ceva zile.
Gavril Ciuban
Copilul pădurii
(Din volumul Tranşeea săpată de păsări, Ed. ,,Proema” , 2004)
Copil al pădurii
animale preistorice mişună
în glas de izvoare
se-ngână nu cerbii
Pe când
luna întoarsă-n nesomnul
întârziatelor ierburi
pe când?
Scobesc în hăţişuri nu-i apă
n-am roib nici sabie n-am
lui Sancho nici flori nu-i găsesc
Copil al pădurii...
pribeag prin sângele meu
te mai caut
Flori pe măsură nu cresc pe aici
În lumea sirenelor tăvălitele ierburi
învăţat-au să tacă
Te du noapte te du
blestemată turlă
ce-ţi tremuri iar veşmântul
Prin roua tivită-n dimineţi te du
copil al pădurii
animale preistorie mişună încă!
Lucian Perţa
Copilul pădurii
(Au fost vizate volumele : ,,Tranşeea săpată de păsări”, (2004); ,,Cultivatorul de pietre şi
tandra dihanie” (1992); ,,Est” (2002); ,,Fântâna cu ghinturi” (1996); ,,Dimineţi în rai” (2005) )
Orice copil al pădurii,
ca să devină om al pădurii,
încă din preistorie,
cultiva pietre şi tandre dihănii,
paşte cerbii
şi-n clipe de glorie
face mătănii
spre est, întru creşterea
întârziatului fir al ierbii.
Când nu e apă,
sapă fântâni cu ghinturi
în sângele pământului,
sau pune pasările tranşee să sape
în bolta cerului.
Copil al pădurii...
cât zbucium în devenirea lui—
ziua să tăvălească ierburile în floare,
noaptea să păzească stelele ar vrea,
dimineaţa scutură rouă...
Dar nu e treaba mea,
eu sunt deja mare !
Gavril Ciuban
La cules de frăguţe
(Din volumul Dimineţi în rai, Ed. ,,Grinta”, Cluj-Napoca, 2005)
Singuri prin pădurea dezgolită
în apa oarbă împingând bezna
către sângele proaspăt
al dimineţii.
Cu ţigăncuţa din Fericea
la cules de pomniţe. Răsuflarea fierbinte
a ei
la începutul izvorului roşu aprins
peste coapsele
adunate în pumnii deschişi
ai arţarului cu umbre fremătătoare.
Deoparte învie abisul. Pe creasta
lui curg stoluri de ulii
cu braţele-n cruce
Mă afund decât noaptea întâiului drum
prin tunel
în fruntea genunii
e sufletul stelei cu trupul
pierdut în pământuri virgine.
Lucian Perţa
La cules de frăguţe
Nu pot rece singur prin pădurea de-aicea
de lângă casă, că, de dimineaţă,
vin ţigăncuşele din Fericea
să culeagă fragi pentru piaţă.
Cu ţigăncuşele din Fericea
nu te poţi pune. Ele sunt naţionalităţi
conlocuitoare
cu atâtea drepturi că nici a
le înşira numai n-o să-ţi
ajungă o dimineaţă.
Mai ales una îmi răsuflă fierbinte
în ceafă. Simt că învii.
Of, viaţă!
Dar raţiunea îmi spune: fii cuminte!
Aşa vă fac repede o cruce
şi mă afund aţă
în păduricea
vecină
ce luptă între suflet şi trup
pentru o ţigăncuşă din Fericea
ce pun pariu că nici nu era virgină !