
Mircea Crişan
Început
(Din volumul Cristale de nuc şi cerneluri amare, Ed. ,,Etnologică”,
Baia Mare, 2005)
atunci cel mai mare secret al meu
mi-l repeta în fiecare zi şi noapte.
nu ştiu de ce şi cum a ajuns lângă mine,
ea
singura femeie care i-a dat numele lui adam şi evei.
îmi ţinea mâinile pe ochi să-i simt pulsul
şi oriunde mă întorceam era la trei palme de mine.
de câteva ori am încercat să fug
dar mi-a spus că a trimis-o cineva
s-o iubesc, la fel cum îi întinzi
unui fumător scrumiera când îl vezi
că-şi aprinde ţigara
Lucian Perţa
Început
acum secretul meu cel mai mare
în afară de cum am ajuns la gazetă,
este cum a ajuns oare,
ea
poezia, să se lipească de mine.
unii zic că dintr-o vendetă
sau poate fiindcă am ademenit-o cu cerneluri amare
ei bine, vă dau doar câteva indicii cu deferenţa
celui ce dă unui fumător
ultima ţigară din pachetul său:
aerul de Vaser, vinul de Cicârlău
plus absenţa lui Perţa!


























