**

*

 

Aspectul minor

este sufletul căzut în dor

de acolo nu poţi reveni

cum după ploaie

lutul curge şiroaie

întru a fi

şi cum eram noi aseară

beţi tăţi tri

 

Dacă vrei să nu mă vezi “mirror”,

întoarce-te, destoarce-te,

cam cum s-a aşezat în cer

fratele meu mai ieri,

fără greşeală şi vârstă,

era aşa cumva, cum nu eşti,

numai al Lui şi al Lor

într-un palat de poveşti

 

De, mă, nu vrei

să trec în zbor

să te înconjor

peste trupul tău de tei,

cu lună şi stele scara

cu buzele şi cu fiara

din savană ori din omăt,

mai tragic ori mai desuet

să nu mă primeşti fără flori

de sansiu.

Ridică-mă de subsuori

să nu fiu.

 

**

*

 

Ai venit lumină şi întuneric.

Ba, n-ai venit!

Era întuneric şi lumină,

ceva aşa feeric,

după care nimeni trecea în nimic

ca o seminţie divină.

 

Deşi aveam braţe

şi picioare şi trup

şi o piele să mă strângă în cuvânt

tu erai toţi şi toate,

poveştile şi hăul din care irup

să te cuprind cu celelalte

şi cu spermă să te astup.

 

Apoi, mai aproape şi mai îndepărtat,

un curcubeu m-a îmbibat în pruncie

cu nişte parşive

şi cu magie

de parcă eu singur eram împărat

 

Ah, ce fericit am fost!

Poate cineva să mă contrazică?

Este sigur un gest fără rost,

în cel mai rău caz o nimică

şi un moment mai mult decât viime

când toţi, de fapt, stau în vechime.

 

 

 

 

 

**

*

Asta este,

n-ai avut cum să nu vii,

să nu fii,

de parcă cuvintele

n-ar putrezi,

dând un semn că el e veste,

deşi nu-i cu toate minţile

Aşa nu poţi dumnezeii,

din moment ce toţi curvarii mor

pe un pământ de dor

şi-n veacul amintirii

şi-al tuturor.

 

Asta e

din toate rămân doar cuvintele,

că, dacă mi-aş pune

degetul pe pământ,

ar răsări cei ce nu sunt

o banalitate şi o minune

cum au venit toţi pe lume.

Pe a fi şi a nu fi,

uite, aşa din greşeală,

s-au aşezat deunăzi pruncii

şi o răfuială.

 

**

*

 

Înainte de a ne despărţi

vreau să mor

ca o curvă

pe patul de dor,

fără cearşaf şi fără bani

ca doi sărmani.

E seară.

Erau toţi o castă

ce nu mă putea suferi

de-atâta iubire nefastă.

 

Apoi au trecut de partea ta

şi amândurora,

că dacă numai singur aş fi

cu întreg întunericul te-aş iubi

şi cu numele ce mereu lumea

a prezent şi a infini.

 

Nici atâta n-am să-ţi dau

cum se cade c-nd scriu,

o comoară de pustiu

pe tărâmuri fade.

 

 

**

*

 

Noaptea ne luminară

în vârful degetelor

cu care te pipăi

şi care demult

te însărcinară

din vorbe şi din depărtişor.

 

Acolo pe lume sunt văi

cu vulturi şi nespaţii

care creşteau în pântecul ei

la iluminaţii

şi în vara cu mălini

CV - Mihai   CUPCEA

 

Născut în 7 decembrie 1936, Budesti, Maramures -

Decedat în 8 august 1996, Baia Mare

Volume publicate:

”Poesii”, Editura Gutinul, Baia Mare, 1994 .