Stefan Aurel Drăgan

Sub coasta vremii

(Din volumul Viespele de frică Ed. ,,Risoprint”, Cluj-Napoca, 2007)

 

Câinele-l ascultă pe stăpân.

nu-şi rupe colţul în unealta tristeţii,

luna merge-alene după frig strigând,

pipăie amânatul lapte al dimineţii,

 

Nu pot cuprinde multele-amăgirii

pe sub coasta vremii circulă un zvon,

prin arşiţă nimeni nu e singur,

numai printre tufe nesupuse apei

curge o insectă cu burduful gol.

 

Se maimuţăreşte o fiinţă mică

pe la nasul verii, pe lângă iris,

dar cu palma mare un ce fără frică

se plimbă în voie spre ceea ce-i scris.

 

 

Lucian Perţa

Sub coasta vremii

 

Poetul îşi ascultă muza

cum câinii îl ascultă pe cioban—

are şi limite în asta,

dar şi scuza

că face totul fără nici un ban.

 

Ca animal la pândă şade noaptea

un zvon de inspiraţie să prindă,

că uite-i musai să depună cartea

la editură şi urgent s-o vândă,

că e ,,burduful” gol de prea mult timp.

 

Şi viespi de frică parcă îl înţeapă,

cam de la coaste pân’ la antebraţ,

că poate editorul i-o da ţeapă

şi la ce-a scris… nu îi va da un sfanţ !