Ion Georgescu

Privind la poze de demult

(Din volumul Atelierul de… reparat fluturi Ed. ,,Eurotip”, Baia Mare, 2009)

 

Privind, tăcând şi ascultând

La triste poze de demult

Mi-e timpul parcă prea adânc

Uitat în vremea mea de azi

Şi fiecare chip zâmbind

E-o umbră de extaz.

 

Văd buni cu chip blajin şi pal

Şi bune tinere cu şal

Un zâmbet trist şi-un paravan

Cu primăvară luminat –

E ce-a creat c-un gând banal

Maestrul fotograf.

 

Privind, tăcând şi ascultând

La triste poze de demult

Mi-e groază timpului, gândind

Că-n viitorul altei vieţi

Vreun altu-n pozele-mi găsind

Icoană de tristeţi.

 

 

Lucian Perţa

 

Privind la poze de demult

 

Privesc adeseori tăcut

La vremile prin ce-am trecut,

Le am pe poze bine prinse,

Ba şi-n pictură le-am surprins.

Profesor pe Vişeu, ce vise…

Eram un foarte bine ins !

Văd bine azi—chiar pentru asta

Aicea mi-am găsit nevasta—

Un zâmbet într-o altă poză,

Dincolo tată—doi copii—

N-am străbătut o vreme roză,

Dar tânăr fiind, ştiam iubi.

 

Privesc adeseori tăcut

La ce mai am, la ce-am pierdut,

Unde-i iubirea, unde-s pruncii ?

Ce-i Lucăceştiu de Canada ?

Eu mă retrag din câmpul muncii

Prin fluturi şi-mi pictez livada !

 

 

 

Ion Georgescu

 

O virtute

(Din volumul Urcând dealul. Pictură şi poezie, Ed. ,,Grinta”, Cluj-Napoca, 2010)

 

O, nu sunt harnic, nu sunt harnic

Să culeg din dumbravă dumbravnic!

De-aţi şti voi ce este acela:

O plantă cu frunze aiurea,

De-un verde amorf şi fără virtute,

Cu nedefinite forme şi cute...

Dar de-o laşi în penumbră ca duhul să-şi deie,

Ajunge o jerbă de epopee –

Din ram cu frunze sonore, uscate,

Abia simţită mirosnă răzbate:

A evlavie, a cinste, a dor de părinţi...

De-o laşi mai mult în odaie,

Miroase-a proaspăt vânt după ploaie...

Dar bunicii-o pun printre haine-n dulap,

În loc de parfumuri de preţ, de la stat.

O, fă-mă, Doamne, şi pe mine darnic,

Să semăn cu smeritul dumbravnic –

Să fug de-a lumii faimă, de laudele ei,

Să mă cheltui, în taină, printre-ai mei!



 

Lucian Perţa

 

O virtute

 

O, când sunt harnic, şi cam sunt,

Cu poemul mă confrunt!

Las penelul şi culoarea

Şi-mi pun, măre, întrebarea:

Ce-i dumbravnicul pe lume,

Cine i-a dat chiar ăst nume?

Şi de ce aşa miroase

De-l duc oamenii prin case?

Urând dealul, deseori,

În pădure găsesc flori –

Toate-s jerbe de culoare,

Şi-n penumbră şi la soare,

O întreagă epopee...

Şi-ntrebai a mea femeie:

Vrei tu, dragă, să-ţi aduc

Un dumbravnic, să-l usuc

Printre haine, în dulap

Şi de molii să te scap?

Ea mi-a zis: Fă tu cum vrei,

Dar să ştii c-am dat cu spray!