(Teatru pentru copii)

 

Decorul: O stradă prăfuită

Personajele: Orbul, Tânărul, Bătrâna, Copilul 1, Copilul 2, Femeia tânără care curăţă mere, Omul ameţit de băutură.)

(Un bătrân merge pe drum ajutat de o bătrână. Într-un colţ al străzii o femeia tânără curăţă mere. Doi copii se joacă.)

Femeia tânără care curăţă mere:

Mere, mere de vânzare!

Mere bune şi gustoase,

Rumene şi săţioase.

(În timp ce copiii aleargă, dansează, iar bătrânii merg şovăielnic se aude cântecul „A, a, a, acum e toamnă, da!“ „A, a, a, acum e toamnă, da! / Frunza-n codru-ngălbeneşte, / Iarba-n câmp se veştejeşte, / A, a, a acum e toamnă da! / E, e, e, plăcută vreme e! / Mere, prune, nuci şi pere, / Noi avem după plăcere. / E, e, e, plăcută vreme e! / I, i, i, veniţi copii la vii! / Strugurele must se face / Şi nouă mustul ne place,
I, i, i veniţi copii la vii! / O, o, o, se duc cocorii-n stol. / Se duc cuci şi rândunele, / Şi ne pare rău de ele, / O, o, o, se duc cocorii-n stol! / U, u, u, a venit şi frigu’. / Toamna rodnică-a trecut, / Haine groase ne-am făcut, / U, u, u, a venit şi frigu’.“

Copilu 1 (către Copilul 2):

Hai să cumpărăm un măr!

Copilul 2:

Pe care să-l împărţim,

La joacă iar să pornim.

(Copiii cumpără un măr şi-l mănâncă împreună aşezaţi pe o piatră mare aflată pe drum.)

Bătrânul:

În copac eu m-am născut,

Frunză verde am crescut,

Vântul lin m-a legănat,

Soarele m-a mângâiat,

Dar a venit toamna grea,

De mi-a întunecat verderea,

Din copac eu am căzut,

În rugină m-am zbătut,

Doar o mândră turturea,

Credincioasă soaţă a mea,

De mână m-a luat

Şi prin lume m-a purtat,

Pe la doctori m-a plimbat,

Dar lumină n-am aflat.

Bătrâna:

Spicul luminează-n câmp,

Din pâine-o să te-mpărtăşeşti curând,

Fecioarele candelele au aprins,

Haine de nuntă ne-au trimis.

(Copiii termină de mâncat mărul şi încep să alerge unul după altul, răsturnându-l pe bătrân.)

Copilul 1:

În drumul meu te-ai ivit,

Fără cuget te-am lovit,

Fiindcă nu m-ai observat,

La pământ eu te-am culcat

Ca pe iarba de pe glie,

Cosită cu străşnicie.

Bătrâna (ajutând bătrânul să se ridice):

Lumina l-a părăsit,

Întunericul l-a acoperit,

Sita de păianjen i-a pregătit

Şi bătrânul a orbit,

Dar tu eşti băiat luminos,

De ce l-ai trântit pe jos?

Copilul 1:

În calea mea a apărut

Şi jocul aş fi pierdut,

Mai bine l-am răsturnat

Şi jocul am câştigat.

Femeia tânără care curăţă mere:

Soarele e la apus,

Lumina-n nori s-a ascuns,

Bătrânul ţărâna a sărutat

Şi copilul mângâiere nu i-a dat.

(Îşi face apariţia un tânăr.)

Tânărul (Risipeşte merele femeii.)

Tânărul:

Femeia iar a vorbit,

Ea, care pe Adam l-a robit,

Pe pământ l-a înlănţuit.

Ce contează, dacă pe bătrân au răsturnat?

O lecţie de viaţă i-au dat,

Cine-i mai puternic a rezistat.

Femeia tânără care curăţă mere (adunând merele risipite):

Un şarpe-n măr am găsit

Şi lumina m-a părăsit.

Tânărul:

Ca să nu fii singură-n păcat

Şi pe-Adam tu ai chemat.

Bătrâna (către cei doi tineri):

N-aţi plecat încă la drum!

Femeia tânără ce curăţă mere:

Un drum lung şi arcuit,

Mere eu am curăţit,

Dar pe-Adam nu l-am găsit,

Frunza-n pom s-a ofilit,

Turtureaua-a adormit

Şi a căzut iarnă grea

Peste grădina mea.

Tânărul:

Şi-au îngheţat merele,

Merele şi candelele,

Ca să nu mai străluceşti

Şi pe om ca să-l vrăjeşti,

Orb după tine să-l cari,

Cu el lumea să o ari.

Bătrâna:

Încă nu aţi înţeles,

Cum gândul devine mers,

Râul cum devine soare

Şi pământul sfântă floare?

Tânărul:

Şi-ai înţeles dumneata

Cu ce se mănâncă lumea?

Eu am grădini şi izvoare,

Bani de aur şi ogoare,

Ştiinţele am studiat,

Lumea-ntreagă am umblat,

De toate m-am bucurat.

Bătrânul (ce a fost aşezat de bătrână pe o piatră):

Dar lumină n-ai aflat.

Tânărul:

Şi un orb ca dumneata

A aflat ce este lumina?

(Copiii aleargă spre nişte pietre de pe marginea drumului şi se aşează pe ele.)

Copilul 2:

A apărut pe cer o stea.

Copilul 1:

Aceea este steaua mea.

Copilul 2:

A mea, eu i-am zărit lumina.

(Tânărul se aşează lângă femeia ce a reînceput să cureţe merele şi din când în când muşcă dintr-un măr. Bătrâna se apropie de cei doi copii şi se aşează lângă ei.)

Bătrâna:

Ascultaţi copii!

(Se aude cântecul „Steluţa jucăuşă“ „Steluţă Jucăuşă / Stea luminoasă, / Noaptea se lasă, / Pâlpâie steluţa, / Doarme-n grajd vacuţa, / Văcuţa şi viţelul, / Oiţa şi cu mielul, / Cloşca şi puiuţii, / Mama cu micuţii, / Toţi sunt lângă mami, / Şi fac nani, nani! “)

Copilul 1:

Mie nu mi-e somn,

O să număr stelele până adorm,

Multe încă n-au apărut

Şi întuneric deplin nu s-a făcut.

(Se aude cântecul „Străluceşti, micuţă stea“ „Străluceşti micuţă stea / Stai deasupra norilor / Diamant strălucitor / Dar ce eşti, nu pot afla… / Străluceşti, micuţă stea / Dar ce eşti, nu pot afla… / Iar cand soarele-a apus / Şi lumina lui s-a dus / Tu, micuţă, străluceşti / Toată noaptea mă pazeşti... / Straluceşti, micuţă stea / Dar ce eşti, nu pot afla…“

Femeia tânără care curăţă mere:

Încep cele o mie şi una de nopţi,

Când Seherezada ochii sultanului deschidea

Şi el povestea asculta.

Tânărul:

Aşa Adam pe Eva a cruţat,

Cu poveşti a fost înşelat.

Bătrânul:

Încă lumina nu aţi aflat

Şi vă certaţi neîncetat.

Tânărul:

Un orb despre lumină vorbeşte,

Dar singur nu se călăuzeşte.

Bătrânul:

Am avut în viaţa mea,

Un prieten ce Gheorghe-l chema,

Cu tine, tinere, semăna,

Toată lumea cucerea,

Şi mândru, nevoie mare, era.

Tânărul:

Şi Gheorghe a descoperit lumina?

Bătrânul:

Ascultă!

(Se aude cântecul „Gheorghe, Gheorghe“ „Când eram flăcău în sat /  Păunaşul codrului, voinicelu’ Motrului / Voinicelul Motrului /  Cântam seara pe uliţă / Cântam seara pe uliţă / Scoteam mândrele-n portiţă / De umbla vorba jurată / Că ţin mândrele la poartă / Le iubeam, nu le iubeam / Le iubeam, nu le iubeam / Dar de cântat le cântam / Dar de cântat le cântam / [...] / Of, of, of, cum trecu vremea / Of, of, of, cum trecu vremea / Şi-mi zic mândruţele nenea / [...] / Gheorghe, mă Gheorghe / Unde-ţi este gândul? / Gheorghe
Unde-ţi este gândul? / Mă gandesc cum trecu timpul / Şi-uite c-ajunsăi bunicu' / Azi cântă lautele, / Dupa aia goarnele, / Gheorghe, Gheorghe, Gheorghe / Strig la Gheorghe, nu m-aude / Nici pamantul nu-mi răspunde / Îmi răspund doar frunzele / Motrul şi păsările / Că pe aştia le-a cântat / Gheorghe cât a fost băiat / Pe uliţa lui din sat / Trec babe la tămâiat / [...] / Strig la Gheorghe, nu m-aude / Nici pământul nu-mi raspunde / Gheorghe.“

Femeia tânără ce curăţă mere:

Totul este deşertăciune,

Tot ce a fost şi o să fie-n acestă lume.

Tânărul:

Dacă viaţa din plin ţi-o trăieşti,

Mulţumire dobândeşti.

Femeia tânără care curăţă mere:

Mulţumirea vine din rodul bogat

Ce toamna l-ai adunat,

Nu din roua de pe flori

Şi din cântecul de viori,

Roua-n soare a apus,

Greieru-n iarnă-i distrus.

(Se aude cântecul „Greierele şi furnica“ „A cântat o vară-ntreagă la chitară / Greierele indolent / Însă se trezi deodată din visare / Când gerul se simţi prezent / [...] / Hai să ceară la furnică împrumut / Să îi dea vreo două boabe de secară /  Pentru ea  nu va fi mult / [...] / Ştiţi şi voi că furnicuţa-i muncitoare / Dar poate voi nu ştiţi ceva / Să dea orişicui mâncare chef nu are / Greierelui îi zise aşa: / -Astă vară ce-ai păzit? / - Dacă nu e cu bănat, zi şi noapte am cântat / Pentru mine pentru toţi. / - Joacă acuma dacă poţi.“

Bătrâna:

Cinci fecioare înţelepte

Untdelemn pentru candele au luat,

Iar cinci fecioare nepricepute,

Fără untdelemn în cadele au plecat.

Când mirele a venit,

Fecioarele înţelepte candelele au pregătit,

Cele nepricepute după untdelemn au plecat,

La nuntă au întârziat

Şi-n întuneric, afară, au rămas,

Precum greierele a rămas nemâncat

Şi orbul neluminat.

Bătrânul:

Neînţeleptele lumină n-au aflat.

Tânărul:

Iarăşi orbul a vorbit.

Femeia tânără ce curăţă mere:

Oedip până n-a orbit,

Adevărul a ocolit,

N-a cunoscut cu cine s-a căsătorit

Şi ce viaţă tragică a dobândit.

Tânărul (Se apropie de bătrân.)

Orbule, aflat-ai oare

Care-i cea mai albă floare?

Bătrânul:

Albă-i floarea inimii.

Tânărul:

A-mbătrânit şi a orbit,

Dar cea mai albă floare n-a găsit.

Bătrâna:

Albă floare-i dragostea,

Doar lumină are-n ea.

Tânărul:

Dragostea?

Femeia tânără ce curăţă mere:

O mie şi una de nopţi,

Ca Adam să înţeleagă

Tot ce dragostea leagă.

Tânărul (închizând ochii şi încercând să meargă):

Sunt ca un om ce a băut

Şi întunericul peste ochi i-a căzut.

Bătrânul:

Deschide ochiul sufletesc!

Bătrâna:

Ce vezi?

Tânărul (călcând cu grijă în întuneric):

Lumină, dragoste zăresc,

Pe Iisus ce viaţa şi-a dat

Ca să ne izbăvească de păcat.

Copilul 1:

Lumina-i dragoste, bunico?

Bătrâna:

Lumina-i rodul dragostei.

Copilul 2:

Şi noi suntem copiii ei?

Femeia tânără care curăţă mere:

Dragostea-i cea care rămâne

Şi când soarele apune,

Fără ea lumina n-ar exista

Şi viaţa-n întuneric ar înceta.

(Îşi face apariţia un om ameţit de băutură care în drumul lui se izbeşte de tânărul ce a închis ochii, iar acesta cade peste bătrân. Atât bătrânul orb, cât şi tânărul cu ochii închişi caută piatra în întuneric, încercând să se agaţe de ea ca să se ridice.)

Omul ameţit de băutură (râzând):

Se pare că am ajuns în Țara Orbilor.

(Se apleacă să-i ajute pe cei căzuţi, dar cade şi el. Toţi trei încearcă să se ridice. După ce se ridică unul, de exemplu, tânărul, se ridică şi omul ameţit de băutură care se împiedică în el şi cad iarăşi amândoi. La fel se întâmplă şi când se ridică bătrânul urmat de omul ameţit de băutură. În acest timp copiii aleargă spre femeia ce curăţă mere.)

Copilul 1:

Mamă, tata şi bunicul au căzut!

Femeia tânără ce curăţă mere:

Amândoi s-au rătăcit,

Când lumina au crezut că au găsit,

De nectarul ei au ameţit

Ca Noe după ce vie a sădit.

Bătrâna (apropiindu-se de copii):

Floarea albă-a dragostei

Are untdelemnul ei,

Viu trebuie să-l păzeşti,

Ca orb tu să nu sfârşeşti.