Vasile Gogea

Propoieziţie

(Din volumul Propoieziţie, Ed. ,,Grinta”, Cluj-Napoca, 2006)

 

Să locuieşti la limita fiinţei

să nu ai lemne, pâine, ţuica

nici cărţi pe rafturi

doar un pat

făcut din gânduri

şi dintr-o listă de prieteni

ce prea departe

parcă zac.

 

Iubita doar în vis vorbeşte

şi dimineaţa ai uitat

tot ce ţi-a spus;

un trandafir ce te răneşte

un abur fin

ori un refuz.

 

Să locuieşti la limita fiinţei

durerile să nu te-nfrângă

şi nesimţit, şi mult confuz

să mai sădeşti o plantă strâmbă.

 

Şi păcătos fără păcat

să-ţi porţi pedeapsa ca pe-o vestă

sub care n-ai mai dezbrăcat

cămaşa veselă şi tristă.

 

O, nu e limită ori ţarc

Din care gândul să nu iasă,

Doar inima şi versul parc

Mereu se vor la coasă.

 

Unelte n-ai, nici iscusinţă

să sapi, să pui

de unde-atunci astă credinţă

că la frontiera cu fiinţa

vei recolta ceva ? Şi, cui ?

 

Lucian Perţa

 

Propoieziţie

 

Să locuieşti în fiinţa ta

fără să plăteşti chirie—

aşa-mi convine, aşa da,

dar să fie

curăţenie perfectă

în toată odaia

şi nu care-cumva

defectă

baia.

 

Iubita, când te visează,

de obicei dimineaţa,

să creadă că visează—

şi altfel viaţa

ţi se derulează.

 

Să locuieşti în fiinţa ta

fără de certuri cu vecini,

să ştii că poţi oricât a sta,

chiar dac-aduci în casă câini.

 

Şi chiar dacă păcătuieşti

venind târziu noaptea-afumat,

să ştii că tu stăpânul eşti

şi poţi să fii dezordonat.

 

O, dar nu cred că e posibil,

e fiinţa ta demult în ţarc…

Fiind însurat, ireversibil,

urmează să te culci în parc !