(RE)DESCOPERIRI LIRICE, ALĂTURI DE GHEORGHE IONEL BOBOACĂ, SAU UN TRUBADUR AL ZILELOR NOASTRE

Valentin Lupea

          Între coperțile prezentei cărți, (RE)DESCOPERIRE, Editura eCREATOR, Colecția DEBUT, 2024, volum de versuri care reprezintă debutul domnului Gheorghe Ionel Boboacă în miraculoasa lume a cărților, descoperim şi redescoperim în cele 104 poeme care, deși diversificate par a fi, la prima vedere, faptul că acestea, privite îndeaproape, sunt unificate în aceeaşi mare temă - adorație, iubire, dragoste - , lucru mai rar întălnit într-o carte de debut.
          Se pare că autorul cărții a ştiut încă de la început ce vrea, dovadă fiind contiuarea întru poezie, visare şi reverie, pe tot parcursul cărții.
          Poate nu întâmplător, cartea se deschide cu simbolicul poem OGLINDA, pentru că partenerul în dragoste este asemenea unei oglinzi, iar în oglindă i se relevează eroului liric soluția.
          Într-o relație nu se petrece nimic întâmplător, deoarece ființa pe care eul poetic a atras-o în viața lui, de acum face și va face parte din planul vieții sale. Ceea ce spune sau nu spune, ceea ce gândeşte sau simte şi modul în care se comportă oglindesc acele forțe energetice lăuntrice ale eului poetic care, din momentul de față, îi vor ghida viața în această relație dorită, asumată şi perpetuum trăită.
          Privindu-se-n oglindă, eroul...

Scările imaginației

Ioan Romeo Roşiianu

Beneficiind de o imaginație luxuriantă și fiind înzestrat cu un har demn de toată invidia mai vârstnicilor scriitori, Raul Alexandru Mitruți propune astăzi o carte în care și-a pus întregul suflet, toată emoția și simțirea primilor pași făcuți într-o lume în care oamenii pot face văzut nevăzutul prin simpla racordare continuă la actul inspirativ.
Personajele lui sunt vii, iar dincolo de aparente influențe ale unor lecturi specifice vârstei, Raul aduce-n atenție acțiuni pline de suspans, iar faptul că și-a îmbogățit scrierea cu desene făcute de el relevă complexitatea artistică a acestui tânăr precoce.
Traducerile îi aparțin, de asemenea, imaginea căzută astfel asupra unei personalități atinse de aripa geniului căpătând imediat contur.
În lumina celor spuse Raul Alexandru Mitruți va fi o voce peste care nu se va putea trece în literatura contemporană, naturalețea cu care jonglează cu fapte și planuri argumentând acest lucru.

Doar magia aduce frumosul mai aproape...

Valentina Becart

Mi-l amintesc pe Raul Alexandru Mitruți: era cel mai ”tânăr” membru al cenaclului literar-artistic M. Sadoveanu, Pașcani. Un chip angelic, firav, cu ochi mari, albaștri, în care se oglindea întreg universul. Un univers plin de întrebări, de căutări...
După cum spuneam, mi-l amintesc pe Raul de la ședințele de cenaclu, de la spectacolele care aveau loc în cadrul acestui cenaclu: mereu pregătit cu o poezie, fiind un iubitor al poeziei clasice, cu o poveste (care-i purta semnătura). Plin de emoție, gata să-și ”reverse” pasiunea pe dinafară, ca un râu cristalin ce-și caută o albie. Citea cursiv, cu dăruire, cu toate că nu frecventa cursurile vreunei școli. Nu era încă elev. O dată în plus, toată admirația pentru acest tânăr care promitea... care purta înlăuntru său o flacără care își aștepta drumul spre lumina cuvântului scris. Încântarea mea a căpătat proporții când, după un anumit număr de ani, descopăr un ”tânăr” scriitor - cu aripile larg deschise către noi orizonturi literare, dornic de afirmare, un pasionat al prozei, al poveștilor izvorâte dintr-o imaginație debordantă.

Pentru Raul Alexandru Mitruți aventura de abia începe

Zorin Diaconescu

Orice poveste este o aventură iar orice povestitor un posibil profet, însă lumea nu-l va lua în considerare ca atare și nu va recunoaște profeția decât după ce întâmplările reale se vor fi consumat, devenind istorie. Întotdeauna am avut mai multă încredere în imaginația celor tineri, de fapt cu cât era povestitorul mai tânăr, cu atât mai mare a fost încrederea mea. Această atitudine nu este un capriciu, este rodul unei experiențe îndelungate, care m-a învățat tocmai să nu țin cont de experiență, experiența e suma spaimelor trăite într-o viață de om și ne aduce aminte, cu încăpățânare, de tot ce am vrea să uităm și nu reușim.
Imaginația proaspătă este așa cum ar trebui să fie ea, nealterată, fără prejudecăți. Ea încă  nu a dat mâna cu prefăcătoria pe care noi, adulții, o confundăm adesea cu educația. Imaginația le aparține celor fără teamă, celor care nu leagă speranța de următorul buletin meteorologic sau de știrile din această seară. Pentru ei nu există câștigători și pierderi, ei nu sunt sclavii competiției care nu știm în e măsură ar fi asigurat progresul omenirii, dar știm destul de bine cum a înlocuit iubirea cu ură.

Pași prin lumea poeziilor lui Gheorghe Ionel Boboacă

Liliana Moldovan

    Poeziile din volumul de debut sugestiv intitulat „(Re)descoperire” se disting prin calitatea deosebită a scrierilor incluse în carte dar și prin fermecătoarea arie inspirațională prinsă între câteva  borne tematice cum ar fi: căutarea de sine, reinventarea fericirii și descoperirea ori redescoperirea „stării de îndrăgostit”. Ne întâlnim, așadar, cu un segment inspirațional ofertant, cu caracter universal, filtrat, cu mare atenție, prin sufletul unui poet original și talentat, care se comportă, atunci când scrie, fie, ca un veritabil căutător al sensurilor existenței umane, fie, ca un eroic și înflăcărat meșter Manole, care își încătușează iubita, nu, între zidurile reci al unei mănăstiri, ci între firavele și eternele falduri ale poeziei.     O dată găsită, iubita și muza se contopesc și se regăsesc în persoana femeii adorate. Chipul ei, apare, uneori, ca sculptat într-un vis frumos, alteori e portretul admirat situat inima bărbatului îndrăgostit sau fața iubitei, e pură lumină „din suflet izvorâtă”.
    Asemenea unui trubadur modern, Gheorghe Ionel Boboacă își cântă în versuri iubirea și dă glas unor  sentimente duioase și sincere. Chiar și atunci când pare a fi zămislirea unui vis frumos, ființa iubită este adânc prezentă în „realitatea” poetului. Ea nu este o ființă mitică, o făptură ideală...

Războinicul rătăcitor prin povești

Petronela Apopei

      „Pentru tânărul prinț abia acum începe aventura. Îl așteaptă multe înfruntări și multe primejdii pe care niciun muritor nu le-ar putea concepe. Oare cum va reuși prințul să învingă Forțele Întunericului? Asta vom vedea în următorul capitol...”, astfel își încheie foarte tânărul Raul Alexandru Mitruți volumul de debut într-ale prozei „Peripețiile lui William Barley”, apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare.
Cu acest volum talentatul elev băimărean își începe „aventura” în lumea scrisului, lucru deloc ușor într-o lume care nu mai crede în nimic, aproape, cu atât mai puțin în povești cu iz de aventură și magie.
Acțini plasate pe vremea lui „a fost odată ca niciodată” sau într-un an 1940, pe tărâmuri aparținând lumii basmelor, micul autor ne poartă pe drumul unor peripeții într-un joc de-a basmul, nebasmul, legendă, nelegendă sau poveste.
Aflat puțin sub influența unui soi de Harry Potter, deținător al unei baghete magice și al unei stele benefice, Raul Alexandru Mitruți devine el însuși erou de poveste, aflat în diferite ipostaze războinice în care, reprezentând binele, luptă cu forțele răului pe care le învinge, așa cum bine îi șade unui tânăr ce bate la porțile vieții.

Poezii de Valerian Bedrule

Valerian Bedrule

Ah, ce-i mai pasă timpului de mine

Cum timpului de mine îi mai pasă
a gelozie darnică,-n sfumato,
m-a răsfățat în goana-i c-o grimasă,
din oase, frica mi-a eliberat-o,

m-a rătăcit în cărți cu multe file,
vreo câteva decenii, frământate
cu apoziții, virgule virile,
atât cât ochiul stâng mi se mai zbate;

atât cât ochiul drept, din eleganță,
adaugă-nțelesuri ne-nțelese,
cuvinte oarbe,-ascunse într-o stanță,
mă caută ubicuu, nu-ți pese;

Poezii de Gheorghe Ionel Boboacă

Gheorghe Ionel Boboacă

O zi cu tine

N-avem habar ce mult contează,
Să simți alături sufletul cel drag,
Iar inima tresaltă și mintea creează
Un vis de o zi cu tine -mi pun șirag.

Să fie legământ pe pânza orizontului,
Privirea poartă deschisă către suflet,
Doruri nestinse rămase văzduhului,
Alint și plăcere, o zi, așezate pe șervet.

Am așteptat o viață să pot să-mi spun iubirea,
O zi cu tine-n suflet, de mută vreme aștept,
De s-ar putea aș vrea să-ntreb clepsidra,
Poate să stea cât bate inima în piept.

Poezii de Gheorghe Ionel Boboacă

Gheorghe Ionel Boboacă

Din vis

Un vis frumos, o dulce-nchipuire,
Era ceva ce niciodată nu am mai visat,
Un înger bun, divină zămislire,
Stătea și mă privea de lângă pat.

Avea doar părul haină, o minune
Și aripi fermecate acoperământul,
Era o frumusețe, cuvintele n-ar spune,
Ceva ce nu a mai văzut pământul.

Cum mă privea cu ochii două perle
Simțeam că sufletul mi se-nfioară,
Și mi-a șoptit în taină, la ureche,
Deschideți inima, primește o comoară.

Poezii de Gheorghe Ionel Boboacă

Gheorghe Ionel Boboacă

Rămâi acolo

În fiecare noapte, când trupuri se ating,
Și două suflete pereche-aleg iubirea,
În inimă ard focuri care nu se sting,
Sunt focuri care luminează fericirea.

Adevărat sunt plin de patimi și dorință,
Iubirea mea te-asemeni cu o poezie,
Mă-ndrăgostesc din nou, dulce ființă,
De sufletul ce m-a salvat de nebunie.

Vezi tu, iubire, dragoste  frumoasă,
Că te doresc în suflet se-oglindește,
Privește-l apoi intră și fă-ți casă,
Rămâi acolo-atât cât inima dorește.

Fotoliu pentru Esmeralda

Anton Ieșeanu

    „Bătrâne, îmi zicea prietenul meu Toni Slăvean, într-o seară când umblasem la o  damigeană de căpșună, vinul acesta al tău când îl beau îi face numai rău neveste-mii, dar, paradoxal, mie îmi face numai bine. Ce damigeană e asta?   N-am mai văzut până acum!...”     „E italiană, îl lămuresc, am doar două…”  „Ai dracului italienii ăștia, domnule, ce formă poetică au dat damigenei…Când  mă uit la ale  noastre, burduhănoase și strâmbe,  parcă   le văd pe italiencele lor grase și deformate,  dar când mă uit la damigenele lor de forma picăturii  de  ploaie, parcă le văd  pe româncuțele noastre frumoase  ca  forma poeziei, ca și cum natura le-ar făcut pe românce frumoase după același șablon ca damigenele italiene, iar pe italience după același șablon cu damigenele românești. Ei, măcar cu femeile, conchide Toni, cu o ușoară undă de amărăciune, să ne lăudăm  și noi… Prima nevastă a  lui  Toni  a plecat   în Italia  -   „să ia doar o probă de sămânță  de la  italieni …”, glumește adesea el și n-a mai venit.              
Când lui Toni Slăvean i se face chef de discuții și de bancuri, „eliberat de cămașa de  cenzură a actualei”, vine la mine, la boxă, să se delecteze cu un pahar de căpșună, „care dezinhibă până și spiritul cel mai autist!”

Umbrele inimii

Adriana Crăciun

Într-un orășel micuț, ascuns între munți, trăia Mira, o tânără artistă ce își petrecea zilele pictând și nopțile, pierdută în vise despre iubirea perfectă. Deși sufletul ei era plin de lumină, Mira părea să fie atrasă mereu de persoane care o lăsau în întuneric.
Prima dată a fost Andrei, un pianist talentat și inginer, dar cu o inimă neliniștită. Mira era fascinată de melodiile lui melancolice și de felul în care părea să sufere în tăcere. De fiecare dată când el o lăsa singură pentru proiectele lui tehnice sau pentru alte persoane care îi admirau talentul, Mira găsea scuze pentru comportamentul lui. „Este doar rănit,” își spunea ea, confundând durerea lui cu adâncimea unei iubiri neînțelese.
Andrei era rănit din cauza unei copilării marcate de absența tatălui său și de așteptările imposibil de atins ale mamei. Crescut într-un mediu rece, unde doar rezultatele contau, Andrei învățase să-și ascundă emoțiile în spatele pianului și al muncii. Fiecare proiect pe care îl termina sau fiecare melodie pe care o compunea era o încercare de a exprima ce nu reușise niciodată să spună cu voce tare: că se simțea neînțeles și abandonat.

Legenda lui Archel

Raul Alexandru Mitruți

A fost o dată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti. Un regat mare, mult mai mare decât oricare altul. Și un palat atât de mare, vai! Mare de ajungea până la cer. Și toți cetățenii care erau în regat erau fericiți. Copiii se jucau, adulții munceau și tot regatul era în armonie.
  Pentru un loc așa de mare și vesel, era evident, trebuia să fie și un conducător bun! Regele Jasper era unul dintre cei mai apreciați regi din lume. Știa să facă pace în tot regatul, dar provocat nu dă lipsă de curaj și putere. Soția lui, regina Catherine este o femeie foarte blândă, cu suflet mare pentru ori și cine. Împreună au domnit acest regat, având grijă să fie toți cetățenii fericiți.
  A existat o singură problemă totuși, aceștia nu au avut niciun moștenitor. Regina nu putea face copii. Au adus vrăjitori de pretutindeni sperând că aceștia vor găsi o cale ca regatul să aibă un prinț. Anii treceau și nici o veste îmbucurătoare. Regele și regina au început să îmbătrânească și odată cu trecerea anilor speranțele erau tot mai slabe. Regina nu mai voia să iasă în mulțime. Se retrase în lumea ei și o tristețe apăsătoare o ținea captivă în palat. Regele deveni din ce în ce mai îngrijorat de soarta ei și nu știa cu ce și cum să o înveselească. În zadar au organizat petreceri, grădina palatului a umplut-o cu flori și cu cele mai frumoase păsări cântătoare.

Frații Twin și Tărâmul Necunoscut

Raul Alexandru Mitruți

Henry visa de când era copil să călătorească în jurul lumii. Acum crescu destul de mare încât să-și împlinească acea dorință efemeră. El își pregăti aproape tot ce crezu că îi va fi de folos, dar când se gândi mai bine, nu putea să plece pur și simplu și să își lase singură sora mai mică. Așa că îi propuse să-l însoțească în această aventură.
  - Dragă Beatrice, eu am să pornesc într-o lungă călătorie. Nu pot să te las singură acasă, așa că aș dori să mă însoțești.
  Ea nu stătu prea mult pe gânduri, și acceptă de îndată. Deși ei nu îi plăcea să plece prea departe de casă, se gândi că tot mai bine este să fie lângă fratele său fiindcă, nu se știe, poate îi va fi de folos.
  În scurt timp, Henry pregăti barca cu tot ce considerau că este necesar și porni la drum în dimineața următoare. Valurile mării luă barca și o dăduse spre necunoscut. Nici unul nu știa încotro se îndreaptă sau ce îi așteaptă pe celălalt mal, sau dacă chiar există vreunul. Zile în șir nu au zărit decât apa întinsă și câțiva pescăruși undeva în zare. Când deodată, marea deveni furioasă, valurile începuse să ridice barca cu putere, cerul se întuneca și o ploaie cruntă se abătu asupra lor, crezând că le-a venit sfârșitul.

Wireless

Adela Iancu

Exterior. Vară. Se crapă de ziuă. Imagine panoramică a unui sat românesc încă în adormire. Ici colo se aprinde câte o luminiţă pe la ferestrele caselor, în timp ce imaginea coboară treptat până în curtea unei gospodării, focalizându-se pe prispa casei.

(atât casa, cât şi vestimentaţia personajelor este tradiţional ţărănească).

ION, ţăran tânăr şi vânjos, tocmai iese din casă la bustul gol. E încă somnoros. La impactul cu răcoarea dimineţii se întinde în pragul uşii, cască zgomotos, apoi se scutură zdravăn. Se îndreaptă spre un lighean aflat pe marginea prispei, ia canceul de apă şi vede că e gol. Strigă scurt:

AL II-LEA ADAM

Dumitru Hurubă

Personaje:
                
                   VOCEA DIVINĂ
                    SCARAOSCHI
                    MAIMUŢA-FEMEIA
                    CORĂBIERUL

Decor. Intrare într-o peşteră. Pe-o lespede de piatră, maimuţa se scarpină cu înverşunare pe burtă gemând de plăcere.

VOCEA DIVINĂ: Ce ai, animalo ?
MAIMUŢA (rânjind veselă): Râie căprească.

(6) ORGANISMUL TRAGEDIEI, SIMILAR CU LOGICA ŞTIINȚEI

Valentin Lupea

          Funcția imitativă a artei îşi atinge scopul şi produce un produs perfect, atunci când rezultatul ei este o tragedie bună, pentru că deși muzica, pictura şi sculptura imită caracterul şi sunt întreguri semnificative, "ideea adevărată" în conformitate cu care sunt produse nu este la fel de puternică şi de bogată ca unitatea subiectului.
          Pentru Aristotel, gradul de universalitate este măsura respectabilității, atât în cunoaşterea intelectuală, cât și în arta imitativă, iar ordinea şi simetria, dispunerea părților în vederea unui scop unic sunt prezente în orice imitație, dar subiectul tragic, cu mai marea lui cuprindere, și cu capacitatea sa mai mare, întruchipează ordinea estetică în punctul ei maxim, moment în care, rețeaua forței sale coezive, adună laolaltă mai multe părți şi medii de reprezentare, mai variate decât oricare alte forme artistice.
          Tragedia este formată din şase părți constituitive organic: subiectul, caracterul,  judecata, limba, muzica şi elementul epectaculos (POETICA, 1450a).
          Artele muzicii instrumentale şi dansul sunt lipsite, o dată cu expresia verbală, şi de judecata logică a tragediei, iar artele plastice sunt lipsite atât de vorbire cât şi de muzică.

Creaţia onirică (romantică) ca artă poetică pură

Petru Ababii

Poezia onirică (creaţia onirică) este  apogeul artei pure, al artei pentru artă. Imaginaţia onirică a creatorului se rupe atât de mult de realitate, încât putem spune că depăşeşte în totalitate posibilităţile de reflectare obişnuite ale primului  nivel de recepţie a creierului uman - acel al perceperii primare a semnalelor venite din mediul înconjurător. Percepţia onirică a artistului se naşte din interiorul temeliei sensibilităţii în stare să creeze un sistem de reproduceri de imagini subiective, a fenomenelor  ce au loc în afară şi care se încadrează într-o matrice cu o structură mult mai sofisticată de interpătrundere a formulelor lingvistice  de exprimare  apărute în rezultatul acestui proces. Atare metamorfoză  creează astfel un areal magistic (un sistem imaginar) de prim nivel şi de primă importanţă pentru întreaga capacitate de asimilare şi de redare a celor acumulate de către omul de artă.
Chiar şi de la această treaptă de simplă contemplare, el este în stare să se aventureze într-un angajament de trăire estetică mult îndepărtată de tiparele de recepţii  rigide venite din realitatea directă înconjurătoare, dobândind astfel un anumit grad de purificare subiectivă  a elementelor ei. Fenomenul oniric se naşte în urma unor transformări  mult mai complicate a proceselor ce se petrec deja la nivelul analizei şi sintezei rezultatelor unei astfel de reflecţii. În  sferele înalte neurogene ale omului de creaţie se produce, de fapt, o imaginaţie a imaginilor, o imaginaţie a   imaginaţiilor.