Timp
 
Ai umblat pătată de sânge
la nunta nefericirilor tale.
V-ați abținut din greu a plânge
printre ei, tu şi gândirile, goale.

Ai vrut să-ți rupi puțin din suflet,
să rămână necesarul de-a trăi.
Să contemplezi, să ai de-un plânset,

în cuvinte îmbrăcată să poți fi.

Niciodată n-ai dat crezare-n şuşotiri;
nici la păienjeni ce-ți ziceau bătrână.
Tu... - și de umbră părăsită-n năluciri,
chiar moartea de atâta timp te-amână.

Te-ai murdărit de un cuvânt nesocotit,
dar nimeni astăzi nu ezită-a-l spune...
Un corp bătrân ce sufletul ți-a pustiit
şi te-a lăsat cu gândurile-ți bune.



Nu e nimic în pădure


Nu e nimic în pădure;

Doar canibalul ce-ți va străjui trupul
De cand răsuflarea nu-ți va mai zâmbi.
Si copacii ce iți vor depărta gândul
De fostul tu, salvat de a mai ieși.

Ar trebui sa faci mai multa liniste. -
Vine, și împreună cu sfârșitul.
Pașii lui, pașii tăi, aceeași pajiște,
Calci pe maci, totul anunță cumplitul.

Vrei sa scapi, doar ca nu depinde de tine,
Ai vrea sa petreci cu privirea un om.
Cauți sentimente, indurari și bine,
Brusc ma intrebi " O salvare gasi-vom?".

Cititor, as putea sa te las și sa pieri?