Personajele:

Eva Dragoman (64 de ani, văduvă): fostă casieră şi fostă nevastă de farmacist, în scaun cu rotile, nu are un picior.

Braier Fisu (71 de ani, văduv): fost fotograf de evenimente oficiale şi fost terapeut de ocazie, în scaun cu rotile, nu are un picior.

Cei doi dorm în aceeaşi cameră. Trezirea şi forfota de dimineaţă.

Totul se petrece din zori şi până la lăsarea întunericului.

Decorul:

Pe peretele din fundul scenei, de culoare albastră, e pictată o cortină deschisă prinsă-n părţi de o împletitură cu ciucuri de culoare galbenă. Plafonul e pictat cu stele. De el sunt prinse candelabre atârnânde pe lanţuri metalice. Peretele din dreapta are o uşă, deschisă, care dă într-un hol mic terminat cu trepte ce se pierd în afara scenei. Două paturi în dreapta şi scaune pictate pe peretele din fundal şi pe cel din stânga.

 
SCENA 1

 

Eva Dragoman: ( arată tavanul) A fost o noapte senină. Se luminează de ziuă (linişte, foieli în patul lui Braier Fisu).Veneau mulţi să-ţi ceară ajutorul, Braier, aici pe scaunele astea.

Braier Fisu: Sfatul, Eva. Veneau să-mi ceară sfatul.

Eva Dragoman: Nu mai vine nimeni.

Braier Fisu: Mai cară-te de pe-aici, Evo. Nici n-au apărut zorile.

Eva Dragoman: Dar zorile au fost aruncate, Braier. Nu se mai poate face nimic.

Braier Fisu: A şi început demolarea?

Eva Dragoman: Am vândut ieri până şi cuiele ruginite din acoperişul de tablă.

Braier Fisu: Încă suntem aici, Eva.

Eva Dragoman: Soseau lăzi mari la poştă. Pentru fotograful de evenimente oficiale, domnul Braier Fisu.

Braier Fisu: Ce vremuri!

Eva Dragoman: Aici a fost un foc mare. Aici ai tras o linie şi n-a mai trecut. S-a oprit.

Braier Fisu: N-a mai înaintat.

Eva Dragoman: S-a stins încetul cu încetul. Viaţa n-a fost sugrumată.

Braier Fisu: Doar trauma care a rămas în memorie... şi aia a dispărut.

Eva Dragoman: Încetul cu încetul.

Braier Fisu: Suntem pregătiţi de plecare. Durează obţinerea tuturor formularelor, formalităţile.

Eva Dragoman: (aşezându-se în scaunul cu rotile) Mai este şi teama.

Braier Fisu (gînditor): N-a reuşit. Dorinţa de a şterge urmele lui, n-a reuşit.

Eva Dragoman: Urmele cui?

Braier Fisu: Urmele timpului, Eva.

Eva Dragoman: Pe ici, pe colo, iar a apărut în nări. Vine din dreapta. Tocmai de dimineaţă. Tocmai în fiecare dimineaţă.

Braier Fisu: Cine, ce?

Eva Dragoman: Izul de lemn vechi amestecat cu vopsea (arată înspre cortina pictată pe peretele din fundal) şi bătrânelul ăla care taie cu foarfeca fitilul care arde.

Braier Fisu: (ridicându-se din pat) Când se alungeşte prea mult poate cuprinde ciucurii ăia galbeni dinspre dreapta înspre stânga.

Eva Dragoman: Adică, poate să cadă cortina albastră? Se poate aprinde?

Braier Fisu: Ascultă! Glasuri, doar glasuri care trezesc pereţii ăştia adormiţi.

Eva Dragoman: Pereţi adormiţi, Braier? Pereţi treji, pereţi somnoroşi, pereţi adormiţi? Nu pe degeaba şi se spunea: Braier-Fraier, fotograful. N-am vrut să-ţi spun asta niciodată.

Braier Fisu: O spui în fiecare dimineaţă... Ascultă! Zoli îi dă un cot lui Adler ca să-l deştepte. Din bucătărie vine miros de pancove scăldate în ulei şi presărate cu pudră de zahăr.

Eva Dragoman: O spun în fiecare dimineaţă pentru că şi tu eşti la fel.

Braier Fisu: Doar glasuri...

Eva Dragoman: Vorbeşti numai despre mâncăruri, Braier.

Braier Fisu: (arată înspre scaune pictate) Aici veneau să plângă de foame sau de supărare. Se aşezau pe scaunele alea.

Eva Dragoman: Ţie nu-ţi păsa. Râdeai. Ei te credeau deştept. Un simplu fotograf de evenimente oficiale în oraş. Da' ei credeau în linia aia pe care ai tras-o cândva.

Braier Fisu: Stăteam pe locul meu. Eram un tânăr de vreo 28 de ani, cu o nevastă de vreo 18.

Eva Dragoman: Atâta ai avut, Braier, vreo 28. Nici carnetul de conducere nu l-ai luat. Ai rămas copilul mamei şi maşina a rămas în parcare.

Braier Fisu: Scrob de ouă. Atâta am ştiut, atâta am făcut, atâta am mâncat.

Eva Dragoman: Numai la mâncare îţi stă mintea. N-ai dat nimănui nimic. Erai înalt, solid ca un luptător de sumo, cu faţa mâncată de vărsat, plin de viaţă şi de dragoste pentru sexul slab.

Braier Fisu: Maşina aia ar fi putut ieşi de pe partea carosabilă şi intra într-un copac.

Eva Dragoman: Ai fi fost condus la groapă de toţi cei care te cunoşteau, de toate cele care te  iubeau. Decât aşa (arată înspre Braier, care tocmai se aşează în scaunul cu rotile), mai bine altfel.

Braier Fisu: (gânditor) Doborât de un accident de circulaţie.

Eva Dragoman: Aveam o timiditate. Asta vreau să-ţi spun. Nu ştiam dacă mă vei accepta. De aia l-am luat pe farmacist şi i-am fost casieră. Slabă ca un ţâr.

Braier Fisu: Poftim?

Eva Dragoman: Aşa eram. Aveam numai drepturi şi uitam de obligaţii.

Braier Fisu: Slabă ca un ţâr. Eva cea slabă ca un ţâr.

Eva Dragoman: Când vroiau să mă violeze, fugeam. Erau multe profesii. Îmi plăcea să le aleg. Tâmplari, instalatori, şoferi, mecanici auto, croitori, bucătari, magazioneri. Fiecare se descurca. Veneau la casiera farmacistului. Îi duceam în camera din spate. Pe răcoare. Ziceau: Eva, tu faci cât trei femei... Aşa şi era... Numai cu fotograful de evenimente oficiale... numai cu Braier-Fraier, niciodată. Ciocu, Kalman, Ciupe, Imre, Istfan cu frate-său Andraş, Sandi, Gyuri, Molnar. Sandi era dermatologul ăla. Numai cu prinţul muntelui, numai cu fotograful de evenimente oficiale Braier Fisu, numai cu Braier cel ca un cioban tânăr şi frumos, numai cu Braier-Fraier...niciodată.

Braier Fisu: (gânditor) Iarna, băltoacă. Vara, bălării şi iarbă multă.

Eva Dragoman: (plecând spre uşa care dă în hol, oprindu-se la uşă) Îmbrăcat cu cămaşă albă ponosită, bocanci şi pantaloni foarte largi. Braier cel frumos. Farmacistul nu vroia decât sex oral. Aveam aşa ca o scârbă. Încet-încet a dispărut şi asta.

Braier Fisu: Era mare necaz, Eva. Acum e bine. Aşa bine cum e n-a mai fost niciodată.

Eva Dragoman: Adică sufereai pentru alţii, Braier?

Braier Fisu: Un om ducea un ghem de sârmă greu. N-a mai avut puterea şi s-a oprit. Vrei să te odihneşti? l-a întrebat alt om. Da. Şi a venit acela să-l ducă mai departe.

Eva Dragoman: Adică ai mai dat şi altora din puterea ta, Braier ?

Braier Fisu: Acela a fost un bărbat înalt, solid, cu ochii depărtaţi, negri, cu nas puternic, uşor coroiat, cu urechi mari şi faţa plină de vărsat de vânt.

Eva Dragoman: Adică tot tu, Braier. Asta întrece orice măsură a bunului simţ (iese în hol)

Braier Fisu: (calm) Niciodată nu ştim ce ne rezervă trecutul...

 

(PAUZĂ)

 

SCENA 2

 

Braier Fisu se plimbă încet în căruciorul cu roţi mari. Se opreşte în faţa cortinei desenată pe peretele din fundal. Trece prin faţa scaunelor pictate. Vorbeşte şoptit la început. Apoi tare.

Braier Fisu: (ton exaltat) Şi dacă ard ciucurii ăştia gălbui şi cade cortina ce se poate întâmpla? E o cortină care ascunde un perete. Nu e nimic în spatele ei... O cortină albastră care se transformă într-un  perete albastru...Cum să vinzi şi cuiele ruginite din acoperişul de tablă?... E clar: nu se poate întâmpla nimic bine bun şi nimic rău.

Braier Fisu, fotograful de evenimente oficiale, cunoscut în oraş, botezuri, nunţi, cumetrii, înmormântări, parastase, vizite oficiale, petreceri de toate soiurile. Plus tratamente pe scaunele astea. Pentru un bănuţ în plus. Un fotograf de evenimente oficiale câştigă puţin şi-n oraşul nostru. Trebuie să te descurci. Braier Fisu s-a descurcat. Aşezam pacienţii pe scaunele astea. Erau tare cuminţi. Toţi se lasă stăpâniţi de teamă în faţa verdictului. Toţi mai speră. Le spuneam: Braier Fisu vindecă - nu ameliorează, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor. Cu tija mea (scoate tija de după scaun) efectiv făceam 35 de analize. Fără sânge, fără urină, fără fecale. Ţineam tija asta în mâna asta (ţine tija) şi prin impulsuri de la aparatul ăla, pe care-l cunoşteau toţi, în doar 56 de secunde îmi apărea suferinţa fiecăruia. Cu biorezonanţa şi biofotonica viitorului şi a trecutului se aşezau toate suferinţele. Cuminţi. Era simplu. Pe scaunele astea tremurau femeile. Spaimele se lipeau de pereţii ăştia. Le spuneam: doamnelor, domnişoarelor şi domnilor organismele voastre au putinţa declanşării laserului biologic. Puţini cunosc acest lucru. Voi îl ştiţi de-acum înainte. Le vedeam ochii încărcându-se de lumină. De pace. Braier Fisu vindecă - nu ameliorează. Braier Fisu ajută. Pe fereastră intră lumina de ora unsprezece şi douăzeci. Braier Fisu, fotograful de evenimente oficiale, ajută pe cât posibil. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, deoarece în anii fiecăruia se acumulează în organisme toxine avem zeolitul de la marginea oraşului. E de aici şi e eficient. O piatră care fierbe. O piatră care extrage din organism tot ce e dăunător. O piatră care se mărunţeşte într-un mojar şi se ia cu linguriţa. Apoi, plantele sunt pentru vindecare. A, da, am uitat de plante. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, până şi aspirina, pe care o luaţi de la farmacia lui Dragoman, pe care o plătiţi la casiera lui, se extrage din salcie. Adică, să ne aducem aminte: plantele astea sunt în jurul nostru. Şi enzimele alea ajută la o bună digestie. Dispar dezechilibrele.

Avem apoi conversaţia, muzica de relaxare şi culorile de relaxare (Braier Fisu vorbeşte în faţa scaunelor, se aude muzică şi camera se umple de culori). Aşa că doamnelor, domnişoarelor şi domnilor aţi ajuns la starea de relaxare. Totul a mers ca pe roate. Mai e şi lentila pentru iris. În iris găseşti multe probleme. La sfârşit aflaţi care sunt suferinţele, concluziile şi tratamentele. Irisul e banca de date a organismelor dumneavoastră (Braier Fisu - vorbeşte cu scaunele). Într-un iris avem ce se transmite de la părinţii noştri. În celălalt găsim ce a păţit fiecare dintre voi. Cu orbii şi cu chiorii, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, e altceva. Acolo avem un iris sau niciunul. Dar lucrurile nu sunt pierdute. Acolo folosim doar tija. (Braier Fisu - aşează tija în spatele scaunului)

Să nu uităm de plantele din jurul oraşului nostru. La analizele pe care le faceţi în spitalele de aici ori de aiurea, la analizele de sânge ori de urină şi fecale dezechilibrele energetice nu pot fi descoperite. Prăjelile, grăsimile, rântaşurile se depozitează în organe şi apar acele dezechilibre. Prin eliminarea toxinelor, şaptezeci la sută din boală dispare, iar cu ce mai rămâne se mai poate trăi.

Când organele nu-şi îndeplinesc funcţiile, apar artritele, se îngraşă ficatul, cade părul, cad dinţii şi oasele devin ca buretele. Organismele trebuie să reînveţe fixarea calciului. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru asta avem şi cătina, avem şi păpădia, salcia creşte din belşug pe malul râului care trece prin oraşul nostru. Până şi Tutankhamon avea un medic care-l diagnostica după iris.

Exact asta fac şi eu.

(Braier Fisu a ajuns în faţa uşii ce dă în hol. Priveşte curios şi ascultă zgomotele ce vin de acolo. Se aude căruciorul cu roţi al Evei Dragoman care se apropie de căruciorul cu roţi al lui Braier Fisu)

 

(PAUZĂ)

SCENA 3

 

(Eva Dragoman intră în cameră. Trece pe lângă Braier Fisu de parcă nu l-ar vedea. Are în mâna stângă o tavă cu pancove acoperite cu pudră de zahăr. Le aşează în patul lui Braier Fisu.)

 

Braier Fisu (surâde): E ora mesei. Am simţit încă din zori mirosul lor. (arată înspre pat). Ai în nări şi pe buza de sus firişoare de zahăr pudră.

Eva Dragoman: Ai simţit pe dracu'! Asta ai simţit. Tu nu mai simţi nimic demult.

Braier Fisu: Respect regulamentul de ordine interioară. Viaţa merge înainte, Eva. Altfel, rămân singur.

Eva Dragoman: Alţii merg înainte. Noi stăm.

Braier Fisu: Faci o treabă bună profesional, Eva. (Braier Fisu apucă hămesit o pancovă. Înfulecă. Înghite.)

Eva Dragoman: Crezi că am fost o curvă, Braier?

Braier Fisu: E o plăcere să stai. Dar trebuie şi puţină mişcare. Câte nu s-ar putea face şi aici. Mai ungi maşina de cusut cu ulei. Tivul merge mai uşor.

Eva Dragoman: De ce nu răspunzi? Niciodată nu eşti atent la întrebări.

Braier Fisu: (se apucă de a doua pancovă) Foarte bune. Au reuşit. Întrebările astea conţin şi răspunsul. E nevoie de o terapie pasională. Scurte plimbări. E frumos. Da' singur nu e frumos. În curtea asta sunt şi legume, şi flori. Să privim împreună trandafirii, Eva. O să-ţi fac o borsetă. Ai lucrurile împrăştiate în punga aia veche. În borsetă stau altfel aşezate. Un fotograf de evenimente oficiale e şi un bun croitor. M-am răzgândit. Aici dialogăm.

Eva Dragoman: Orice meserie era frumoasă. Aici, în încăperea asta ajungi din cauza bolii. Altfel, nu. Aici eşti singur dacă-ţi moare nevasta ori bărbatul. Aici vii cu gândul să te faci bine şi să pleci. Îţi place şi vrei să rămâi. E curăţenie. Schimbi vorbe. Te cerţi. Aici e pădurea aia cu uscături, Braier. Poţi mânca toate pancovele. Aici ajungi când nu mai poţi să munceşti. Aici ajungi după ce ai stat doi ani în spital. Aici, dacă ai ajuns, nu-ţi mai pare rău. Ai un minim necesar. Într-o perioadă atât de grea, ai mâncare, poţi dărui, ai asistenţă socială, ai tot. Absolut tot. Aici nimeni nu-i mai sus să vrea să-l dea pe celălalt mai jos. Aici nu vezi că ţara asta îţi trage un şut în fund.

Braier Fisu: Orice ţară trage oricui şuturi în fund.

Eva Dragoman: Aici peştele nu se împute de la cap. Aici e bine.

Braier Fisu: Aici peştele e gata împuţit, Eva.

Eva Dragoman: Adică ţara ne-a tras şi nouă şuturi în fund şi ne-a trimis aici?

Braier Fisu: Nu ţara, Eva. De fiecare dată am întâlnit oameni care credeau că ei sunt ţara.

Eva Dragoman: Adică în numele ţării trăgeau şuturile alea?

Braier Fisu: Da, periodic. Apoi veneau alţii... Şi tot aşa.

Eva Dragoman: Braier, am simţit toţi anii ăştia un gol. Nu m-a umplut nimeni. Niciodată, Braier! Un gol ... Închideam ochii, eram pe malul unui lac. Deschideam ochii şi vedeam: tâmplarii, croitorii, magazionerii transpirând deasupra unui trup. Parcă era al meu. Da' parcă nu era. Golul acela a rămas. Unde era Braier Fisu, fotograful de evenimente oficiale ca să mă umple, ca să mă scape de gol?

Braier Fisu: Parcă aş fi avut floci pe spate, Eva. Cu toate că n-am nici subsuoară câţi trebuie.

Eva Dragoman: De aia am şi cerut să ajung aici. În camera asta. Lângă peretele cu cortina albastră. Lângă ciucurii ăia galbeni. Şi n-am scăpat. Nu s-a întâmplat. Golul stăpâneşte.

Braier Fisu: Când e lege, apoi peste tot e legea aia. Oile sunt măsurate. Ele stăteau pe scaunele astea. Şi caprele erau printre ele. Eram bun! Eram foarte bun! La patruzeci de ani ziceam că-s bătrân. Acuma zic altceva. La patruzeci de ani puteam să mănânc în gând. Şi mă săturam (Braier Fisu infulecă pancova). Biscuiţii erau mâncarea de secetă. Mulţi se aşezau pe scaunele astea şi aveau mintea dusă la câmp. Eram bun! Eram foarte bun! Mulţi se mutau din loc în loc. Stricau. Făceau iară. Stricau. Le dădeam concluziile şi tratamentele. Le ziceam: "Eu ţi-am spus, tu faci cum vrei".

Eva Dragoman: Să nu-ţi comande nimeni! Şi să nu comanzi la nimeni. Nici aşa nu era bine. Eu m-aş fi supus. Doar treceai pe lângă casierie cu ochii închişi. Îl luam pe farmacist şi mă repezeam în el. Sex oral, după sex oral. Nu-mi mai era scârbă. Mi se făcea milă.

Braier Fisu: Fluieram din frunză.

Eva Dragoman: Fluierai după toate muierile. Numai după cine trebuie nu fluierai. Rămâneai mut.

Braier Fisu: Dar pe dumneata, domnule fotograf de evenimente oficiale, nu te prinde nevasta niciodată? mă întreba invidios farmacistul. Păi, domnule farmacist, muierea asta n-are zmâc să mă prindă.

Eva Dragoman: Braier Fisu n-a fost sărutat niciodată de taică-su. Poate doar când dormea în camera lui de copil. Aşa-mi spuneam şi dorinţa devenea durere, şi dorinţa se făcea chin.

Braier Fisu: N-am omorât om de viu, Eva. Eu vindec, nu ameliorez.

Eva Dragoman: Vindeci pe dracu! Asta faci. De câte ori te-am întrebat ceva ai dat din cap ca şi ţiganu. Asta ai făcut.

Braier Fisu: (arătând înspre peretele din fundal) Bătrânelul a revenit şi astăzi. Încă o zi. M-am răzgândit. Nu mai dialogăm.

Eva Dragoman: Te-am învăţat. Te cunosc mai bine decât oricine. Eşti golul perfect care nu are cum să se umple.

Braier Fisu: Golul la gol trage, femeie!

Eva Dragoman: Oricum e prea târziu ca să mai pot schimba ceva, zorile au fost aruncate. Cuiele ruginite din acoperişul de tablă s-au vândut.

Braier Fisu: Bună! Bună! Foarte bună, pancova asta! E ultima înainte de somnul de după-amiază. Mulţumim! Doamnă, mulţumim!

 

(PAUZĂ)

 

SCENA 4

 

E semiîntuneric. Somnul după-amiezii. Se vor auzi diverse zgomote: oftaturi, râgâieli etc. Braier Fisu şi Eva Dragoman visează. Vorbesc in somn.

Eva Dragoman: Am ştiut că se va întâmpla. Cum de nu am reuşit să cruţ un biet farmacist? Cum de m-am lăsat prinsă? Cu Sandi dermatologul s-a întâmplat. În camera răcoroasă unde se petreceau toate astea, des şi foarte des. În patul acela lat unde aveam lacul. Închideam ochii şi simţeam în nări aerul şi apa. Lac mare, frumos, cu bărci de agrement. Când a deschis uşa de la camera răcoroasă, am deschis ochii. Deasupra l-am văzut pe dermatologul Sandi, gol şi horcăind. "Curvă! De atâţia ani am ţinut lângă mine o curvă!", a urlat farmacistul Dragoman de-a prins a tremura la pielea de sub bărbie dermatologul. Un dermatolog albit brusc la piele. M-a pufnit râsul. L-am împins în partea stângă a patului. M-am ridicat. Eram goală. Toată viaţa am fost goală. Farmacistul a început să plângă. "Nu-ţi permit să mă faci curvă", am zis. "Iartă-mă!", a zis farmacistul. "Îţi interzic orice pălăvrăgeală", am zis. "Am înţeles!", a zis farmacistul. "Poţi să pleci dermatologule alb", i-am spus lui Sandi. Era într-o sâmbătă. Duminică la ora şapte dimineaţa fanfarele militare şi fanfara lucrătorilor din fabrică au dat deşteptarea. La ora zece am mers la biserică. La ora unsprezece s-a cântat TE DEUM-ul.

La ora doisprezece şi treizeci de minute, farmacistul Dragoman a spus: "Eva, dacă vei rămâne alături de mine vom câştiga totul, dacă nu, nu ". "N-am unde şi nici la cine să merg, farmacistule", i-am spus şi o nesfârşită milă m-a cuprins iar. M-a rugat iar pentru un sex oral. A primit două. Luni la şapte dimineaţa i-am spus: "Farmacistule Dragoman, interzic orice cuvânt între noi, te vei înscrie la un curs cu alfabetul Morse şi vom discuta printr-o ţeavă, din camera mea în dormitorul tău". Şi aşa a fost, până în ziua în care a intrat şi a dat cu toporul. "Curvă! De atâţia ani am ţinut lîngă mine o curvă!", a urlat. Atunci mi-am pierdut piciorul. Când l-au îngropat eram în spital. Doi ani de zile în secţia de chirurgie. Doi ani de zile într-un spital cu urlete în fiecare secundă. Am ajuns să-mi placă spitalele.

Braier Fisu: Prea multe străzi amintesc de trecut. Trebuie schimbate numele lor, şi numele parcurilor. Nu e nici o scofală. Am ajuns să dorm cu o văduvă. Ea oftează. Eu nu dorm. Dimineaţa am aşteptat scrobul, papara. Nimic. O să mâncăm supă grasă? am întrebat într-un târziu. Poţi să tai un cocoş. Nu mâncăm nimic. Uită-te la ei. Numai unu' e cocoş, ceilalţi sunt simpli fotografi de evenimente oficiale. M-am comportat exemplar. Comunitatea putea pune bazele ei pe mine, comunitatea putea acorda încrederea ei fotografului de evenimente oficiale.

În camera asta va veni boala şi spaima. Privirea năucă se va lovi de pereţi. Neputinţa doctorilor va fi dovedită din nou. Eva Dragoman se va pregăti de un drum lung. Singură. Nu e bine să rămâi singur. Îmi voi lua tija. Îmi voi curăţa lentila pentru iris. În cincizeci şi şase de secunde vor apărea răspunsurile. Irisul în care se vor vedea întâmplările vieţii, şi nu ale strămoşilor, mă va apăsa. Nu-i bine să fii implicat, Braier, îmi voi spune. Concluziile se vor naşte în următoarea oră. "O să sufăr mult, Braier?" mă va întreba Eva. "Mă voi ruga să nu suferi", îi voi răspunde. Zeoliţii, păpădiile, cătina, plantele locului, tratamentele, conversaţia, muzica de relaxare, culorile din lumină şi lumina. "N-am suferit deloc, Braier şi îţi sunt recunoscătoare", va spune Eva. "Ai să vezi cine e Braier Fisu". La înmormântarea ta vor veni oficialii de peste tot. La înmormântarea ta va fi lumea adunată în tot cimitirul. Mai elegantă decât domnişoarele vremii acesteia va fi Eva Dragoman. Într-un colţ de cimitir, într-un scaun cu roţi mari va plânge Braier Fisu. Către seară va începe ploaia.

 

(PAUZĂ)

 

SCENA 5

 

E seară. Scena într-un clar obscur până la final. Cei doi se trezesc. Aceleaşi mişcări ca-n Scena 1.

Eva Dragoman: Miroase urât. În încăperea asta miroase foarte urât. Ne-am împuţit.

Braier Fisu: Ne-am obişnuit.

Eva Dragoman: Adică pregătiţi de plecare, Braier?

Braier Fisu: Fără forme şi formalităţi nu se poate. E un miros. Ca oricare altul.

Eva Dragoman: Timpul stă înţepenit în miros, în putoare.

Braier Fisu: Timpu', ce prostie! Nu-ţi place izul de lemn vechi amestecat cu vopsea.

Eva Dragoman: Şi bătrânelul ăla care taie cu foarfeca fitilul care arde.

Braier Fisu: Când se alungeşte prea mult, poate cuprinde ciucurii ăia galbeni dinspre dreapta înspre stânga.

Eva Dragoman: Ai putea trage linia în faţa peretelui. N-ar fi mare brânză. L-am scuti şi pe bătrânel. Poate are si altă treabă.

Braier Fisu: Ai mai spus-o, Eva. În fiecare seară spui acelaşi lucru.

Eva Dragoman: Da, în fiecare seară pentru că şi tu faci la fel.

Braier Fisu: Doar glasuri...

Eva Dragoman: Mai bine aşa, decât râgâieli şi alte zgmote ale mâncătorului de pancove.

Braier Fisu: Seara vorbeşti despre mâncăruri, Eva. Numai despre mâncăruri.

Eva Dragoman: Nu-ţi pasă. Nu te interesează ce simt eu. Ce cred eu. Doar tu contezi, Braier.

Braier Fisu: În seara aia de vară, am venit din oraş. Sănătos. M-am dezbrăcat. Pe fluierul de la picior era o venă neagră. Dimineaţa aveam degetul mare înegrit. "Amputăm?" a strigat doctoriţa aia. "Amputăm!" am strigat şi eu. Într-o miercuri. Joi nu mai aveam degetu'. "Nu văd bine operaţia asta", atât a zis alt medic. Piciorul era deja umflat. Atunci am luat tija şi am primit răspunsul. Se oprise circulaţia sângelui. M-am dus la alt doctor. M-am dus la alt spital. "Ştiu că trebuie tăiat", am zis. "Încercăm de aici", a tras doctorul o linie. Cu o cretă violetă. "Amputăm", am zis. "Măi, trebuie să mai amputăm zece centimetri", a zis doctorul. "Amputăm", am zis. Pierdut picior dintr-o prostie.

Eva Dragoman: Puteai să-i spui doctoriţei : "Vin mâine, doamnă !" Să mai amâni.

Braier Fisu: O lună de zile am avut pamperşi. Lucrurile au intrat pe făgaşul lor.

Eva Dragoman: Da’ cum ai cunoscut-o pe fata aia de optsprezece ani, Braier?

Braier Fisu: La dans, Eva. Am mâncat la restaurant.

Eva Dragoman: Nu cred că vreau să ştiu.

Braier Fisu: S-a uitat la mine. Eram Braier Fisu la douăzeci şi opt de ani. Mi-a spus: "Te cunosc! Eşti fotograful de evenimente oficiale şi vreau să merg cu tine." Drăguţă foc. Taică-su a zis: "Umbli cu vagabondu' şi golanu' ăla de fotograf de evenimente oficiale?!"

Eva Dragoman: Am auzit destul. Eşti un curvar bătrân şi un obsedat, domnule Braier. Cum de nu mi-am dat seama. Am aşteptat atâţia ani cu golul ăsta în mine. Am aşteptat degeaba. Totul a fost doar în mintea mea. Braier Fisu: Toţi aşteptăm. Şi ştim că în minţile noastre sunt toate pe câmp sau în cap, Eva.

Eva Dragoman: Regreţi, Braier. Îţi pare tare rău.

Braier Fisu: Mă aştepta pe peroanele gării. Umblam mult. Ea mă aştepta. "Eşti popular şi glumeţ", îmi spunea. "De aia te cheamă lumea peste tot." Şi pe vremea aia bărbaţii erau geloşi. Oriunde eram, veneau să-şi controleze femeile. Da’ nu m-au prins niciodată.

Eva Dragoman: Regreţi, Braier. Îţi pare tare rău.

Braier Fisu: Regret fata aia din clasa a douăsprezecea. Puteam profita oricât. Da', am zis să fiu un domn, adică un prost. Am plecat două săptămâni la evenimente oficiale tocmai la Slănic-Moldova. Mi-a scris că-şi va taia părul. A fost o prostie prostească, Eva. I-am răspuns: "Nu tai părul, până vin acasă". Şi l-a tăiat. N-am mai salutat-o. Şi gata. Da, regret.

Eva Dragoman: Nu cred că vreau să mai aud, Braier. Destul !

Braier Fisu: Faină perioadă. Fete multe. Nu puteam profita de toate. Ziceam: "Lasă pe mâine! Lasă pe poimâine! Lasă pe săptămâna viitoare!"

Eva Dragoman: Ai fost cocoş şi fotograf de evenimente oficiale.

Braier Fisu: Am fost. Cum sa nu fi fost?!

Eva Dragoman: Insuportabil!

Braier Fisu: O femeie bătrână, care avea şi ea probleme la un picior a venit la mine şi mi-a zis. "Am văzut că dai la toate, vreau şi eu". „Dă-mi şi mie". „Na! Dacă-ţi trebuie", i-am zis. Şi nu mi-a prea plăcut. "Uite! Eu un tânăr. Şi aia...", mi-am zis. Da ea tot zicea: Hai! Hai! Şi până la urmă: "Na! Şi du-te dracului!"

Eva Dragoman: Na! Şi du-te dracului, Braier?!

Braier Fisu: Am făcut ce tot ce am dorit, Eva.

Eva Dragoman: Adică, împart camera asta cu un fost cocoş, Braier?

Braier Fisu: Scrob de ouă, Eva. Atâta am ştiut, atâta am făcut, atâta am mâncat.

Eva Dragoman: N-ai dat nimănui nimic. Te-ai conservat. Totul i se cuvenea domnului Braier Fisu. Am priceput.

Braier Fisu: Aveam o timiditate, Eva. Asta vroiam să-ţi spun. Nu ştiam dacă mă vei accepta.

Eva Dragoman: Am înţeles. Te răzbuni. Nu văd nici un viitor, Braier. Nu mai ştiu nimic.

Braier Fisu: Eva, mâine vin cei de la departamentul protezelor pentru picioare. Ne vor lua măsurătorile. Vom putea păşi.Vom păşi din nou. Vom câştiga stabilitatea, Eva. Stabilitatea pe picioare.

Eva Dragoman: Ţi se spunea Braier-Fraier fotograful. N-am vrut să-ţi spun asta niciodată.

Braier Fisu: O spui în fiecare seară înainte de culcare, Eva.

 

Întuneric brusc şi lumină intensă pe cortină albastră cu ciucuri galbeni, transformându-se treptat-treptat într-un roşu aprins, ca focul.

 

Sfârşit.